RO EN
Coșul este gol

SENAT: Proiect privind autorizarea magazinelor de peste 400 mp in afara localitatilor

Senatorii vor dezbate un proiect de lege care prevede ca in localitati sa fie autorizate, printr-o procedura simplificata, doar magazinele cu suprafata pana in 400 mp, iar cele ce depasesc aceasta arie sa fie autorizate numai in afara localitatilor, in perimetrul periurban.
Practic, actul normativ propus vizeaza modificarea OG nr. 99/2000 privind comercializarea produselor si serviciilor pe piata, respectiv incurajarea comertului cu amanuntul si sprijinirea micilor intreprinzatori, care si-au limitat activitatea in ultimii ani din cauza aparitiei supermarketurilor din orase si localitati. Astfel, se instituie in sarcina autoritatilor locale obligatia de a asigura o retea de distributie si promovare a activitatilor de comercializare.
"Ultimii 10-15 ani au fost marcati in Romania in domeniul comertului de dezvoltarea retelelor de supermagazine si hipermagazine, ceea ce a condus, pe de o parte, la modernizarea activitatilor de comert cu amanuntui si cu ridicata, in prezent ponderea comertului cu produse alimentare fiind de 50-60% la nivel national, iar pe de alta parte, aceasta extindere a creat o serie de dezechilibre in mai multe sectoare. Dezvoltarea de structuri mari si de parcuri comerciale genereaza dificultati urbanistice majore cel putin in urmatoarele directii: traficul autovehiculelor este perturbat puternic in zone intravilane, inchiderea magazinelor mici genereaza o oferta de spatii comerciale pentru care nu exista cerere, inclusiv in zonele centrale si turistice", arata initiatorii proiectului in Expunerea de motive.
In document mai este invocata Declaratia 0054 a Parlamentului European, din anul 2008, privind investigarea si solutionarea abuzurilor de putere exercitate de supermarketurile care-si desfasoara activitatea in UE. Prin acest document, a solicitat DG Concurenta sa efectueze o ancheta privind efectele pe care concentrarea sectorului de supermarketuri din UE le are asupra micilor intreprinderi, furnizori, lucratori si consumatori si, in special, sa evalueze abuzurile legate de puterea de cumparare care ar putea fi generate de o astfel de concentrare si a solicitat Comisiei sa propuna masuri adecvate, pentru protejarea acestora.
"In cazul Romaniei, exista un numar mare de producatori agricoli care isi gasesc cu greu oportunitati de desfacere a produselor, iar prin extinderea retelelor de supermagazine si hipermagazine si Tnchiderea simultana a unui numar mare de magazine mici, sansele de a isi putea oferi produsele clientilor finali se reduce permanent. (...)Prin modificarile propuse, comunitatile locale vor avea mai multe avantaje din punct de vedere al mentinerii si incurajarii IMM - micilor producatori si afacerilor locale, prin ocuparea mai judicioasa a spatiilor comerciale cu suprafete mici, precum si pentru interesele consumatorilor prin varietatea mai mare de produse, prin incurajarea specificitatii locale si a serviciilor turistice, cat si din punct de vedere al dezvoltarii urbane durabile a localitatilor.
Autorii proiectului mai invoca in expunerea de motive si un studiu al Consiliului Concurentei, potrivit caruia pentru magazinele cu suprafete de vanzare medii si mari, de peste 400 de mp, romanii aleg sa mearga cu masina personala si sunt dispusi sa aloce un timp de pana la 10 minute.
In proiectul de lege face distinctie, astfel, intre magazinele de comert cu amanuntul cu suprafata de vanzare mai mica de 400 de mp - unitati de proximitate (magazine mici de cartier, alimentare, buticuri, alte magazine sub 400 mp) si magazine cu suprafata de vanzare cuprinsa intre 400 mp si 2.500 mp (medii), respectiv cu arii de peste 2.500 mp (mari), care fac parte din comertul modern - supermarketuri.
Proiectul de lege va fi dezbatut mai intai la Senat, urmand apoi sa fie votat sau respins in forul decizional, Camera Deputatilor.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter