Italia este unul dintre principalii investitori din Romania, cu peste 23.000 de companii cu capital italian, a precizat ambasadorul Alfredo M. Durante Mangoni.
In mesajul transmis cu ocazia celei de-a 77-a aniversari de la proclamarea Republicii Italiene, diplomatul a evidentiat ca relatiile economice si comerciale dintre cele doua tari sunt "solide si echilibrate". Italia este al doilea furnizor si al doilea client al Romaniei. Schimburile comerciale sunt "in continua crestere" astfel incat, la sfarsitul anului 2022, au atins nivelul de circa 20 de miliarde de euro.
"Italia este, de asemenea, unul dintre principalii investitori din Romania, confirmand cat de integrate si complementare sunt cele doua sisteme de productie si este principalul investitor dupa numarul de societati inregistrate. Peste 23.000 de companii cu capital italian sunt prezente in sectoare precum energia nucleara si regenerabila, infrastructura, agricultura, industria manufacturiera, mecanica de precizie, dar si in servicii in slujba omului, sanatate, formare si multe altele", a precizat ambasadorul Italiei la Bucuresti.
El a invocat "numeroasele vizite recente" care au contribuit la intarirea legaturilor bilaterale si au subliniat interesul noului guvern italian fata de Romania: vizita viceprim-ministrului si ministrului afacerilor externe din noiembrie, vizita ministrului apararii la Baza Mihail Kogalniceanu din judetul Constanta, misiunea bilaterala a ministrului Intreprinderilor si al Made in Italy. Totodata, peste cateva zile, o delegatie la nivel inalt a Senatului va veni la Bucuresti.
"Finalizam o Declaratie reinnoita privind Parteneriatul Strategic consolidat, cadrul pentru o colaborare din ce in ce mai ampla in multe domenii: de la educatie la sanatate, de la munca la mediu si la tranzitia energetica, incluzand cooperarea judiciara si politieneasca, apararea si diversele sectoare economice. Impreuna, putem face fata provocarilor comune si putem construi un viitor mai bun pentru cetatenii nostri", a precizat Alfredo M. Durante Mangoni.
El a mentionat ca Italia colaboreaza cu Romania pentru a implementa principalele sale proiecte strategice, precum aderarea la spatiul Schengen sau la OCDE.
"Colaboram cu Romania pentru a implementa principalele sale proiecte strategice, fie ca este vorba de aderarea la spatiul Schengen sau de aderarea la OCDE. Angajamentul nostru comun fata de democratie, drepturile omului si statul de drept ne face parteneri valorosi, mai ales intr-un context international profund marcat de razboiul de agresiune al Rusiei in Ucraina. Italia si Romania au demonstrat imediat o colaborare fara precedent in beneficiul securitatii europene si atlantice", a precizat ambasadorul.
Potrivit acestuia, Italia apreciaza solidaritatea si sprijinul Romaniei in apararea suveranitatii si independentei Ucrainei. Totodata, a precizat ca tara sa a intensificat prezenta militara in Romania pentru a intari flancul estic al NATO pornind de la bazinul strategic al Marii Negre.
"Fortele noastre armate au conlucrat umar la umar, facand schimb de informatii, resurse si strategii, pentru a proteja zonele cele mai vulnerabile si a pastra securitatea granitelor noastre europene. Ne-am implicat in consolidarea rezilientei partenerilor nostri, in special in Marea Mediterana si Sudul global, abordand provocarile legate de controlul imigratiei, de amenintarile cu dezinformarea, de sustenabilitatea sistemelor alimentare (conferinta de Stocktaking de la Roma din luna iulie), de stabilitatea regiunii MENA, in special cu ocazia celei de-a noua editii a Med-Dialogues", a precizat el.
De asemenea, a subliniat dorinta guvernului italian de a conta pe sprijinul si implicarea Romaniei in candidatura prioritara de a gazdui Expozitia Universala Expo 2030 la Roma. Italia intentioneaza sa dedice acest eveniment regenerarii urbane si incluziunii.
"Roma este emblema unei natiuni cu mai multe fatete, care stie sa armonizeze vechiul si noul. Regenerarea teritoriilor noastre sub amenintarea schimbarilor climatice si a efectelor lor devastatoare; diversitatea si incluziunea comunitatilor noastre; sustenabilitatea aglomerarilor urbane si economia circulara; descentralizarea si mobilitatea; conectivitatea digitala ca forta motrice pentru dezvoltarea economica si incluziunea sociala. Acestea sunt temele pe care Italia si Roma intentioneaza sa le intruchipeze prin intermediul Expozitiei Universale", se arata in mesaj.
Totodata, Alfredo M. Durante Mangoni a remarcat rolul antreprenorilor italieni din Romania si al romanilor care locuiesc in Italia in formarea unei "punti vitale" intre cele doua natiuni.
"Italienii care au ales Romania drept a doua patrie isi aduc contributia la societatea romaneasca prin talentul, experienta si daruirea lor. Acestora le multumesc si ii felicit. La randul lor, romanii care au gasit un nou inceput in Italia s-au integrat bine in comunitatile locale, imbogatindu-le prin munca lor. Acesti cetateni reprezinta lucrul cel mai bun in relatiile noastre. Ma gandesc si la angajamentul multor cetateni italieni si romani in sfera sociala, alaturi in asociatii si ONG-uri care se pun in slujba a sute de persoane aflate in conditii de saracie si in dificultate in fiecare zi", a precizat el.
Diplomatul le-a multumit autoritatilor romane pentru solidaritatea de care au dat dovada cu ocazia inundatiei care a afectat provincia Emilia Romagna. De asemenea, a precizat ca schimburile culturale dintre cele doua tari au o "valoare inestimabila si formeaza o mostenire comuna" de arta, muzica si literatura.
"Prezenta culturala italiana isi propune sa devina mai creativa, realizand initiative dedicate artei, cinematografiei, teatrului, designului, enogastronomiei din tara noastra. In acest fel putem sprijini o intelegere reciproca mai profunda si mai actuala, capabila sa depaseasca cliseele si sa se adreseze inclusiv celor mai tineri. Acum cateva zile am surprins cu mandrie un semnal clar al bogatiei legaturilor noastre si al potentialului acestora, datorita prezentei Italiei ca invitat de onoare la Bookfest", a afirmat el.
Alfredo Durante Mangoni a adaugat ca relatiile politice, economice, culturale si umane constituie o legatura "unica si speciala" intre cele doua popoare. Totodata, ziua nationala a Italiei reprezinta si un "prilej de reflectie" asupra viitorului comun al celor doua tari.
"Istoria noastra comuna, care dateaza din epoca lui Traian, a creat o mostenire comuna. Limbile noastre sunt gemene, ambele descendente din latina si apartinand familiei romanice. La fel si culturile noastre, care au stiut sa dialogheze sub semnul latinitatii. Privind catre viitor, sunt convins ca putem atinge impreuna obiective extraordinare. Italia si Romania, unite de istorie si de o viziune comuna pentru un viitor mai bun, pot consolida parteneriatul politic, pot intari relatiile economice, pot promova schimburile culturale si pot sustine comunitatile noastre transnationale", a precizat ambasadorul. Pentru informatii suplimentare, click aici!