RO EN
Coșul este gol

ROCA Investment preia integral producatorul de lacuri si vopsele Sarcom

ROCA Investments, parte din Impetum Group, anunta semnarea contractului de vanzare-cumparare pentru preluarea integrala a companiei Sarcom, unul dintre cei mai mari producatori de vopsele si lacuri din Romania. Prin aceasta tranzactie supusa aprobarii Consiliului Concurentei, ROCA isi diversifica portofoliul si asigura procesul de succesiune al unei companii antreprenoriale romanesti condusa timp de 30 de ani de fondatorii sai, doi frati antreprenori romani.
„Misiunea ROCA este de a amplifica potentialul si accelera cresterea companiilor si brandurilor romanesti, pentru ca visul multor antreprenori romani sa devina realitate. Inca de la inceputul acestui an am sesizat la nivel antreprenorial o nevoie reala. Generatia primilor antreprenori romani de dupa 1989, care au construit branduri romanesti solide, cu o excelenta reputatie, se apropie de varsta pensionarii. O mare parte dintre ei nu si-au asigurat procesul de succesiune, iar in contextul actual un exit catre un investitor strategic este foarte dificil. Din acest motiv am adaptat produsul ROCA la o astfel de nevoie, pentru a conserva valoare si a duce mai departe traditii in business. Ne responsabilizeaza aceasta mostenire de a fi continuatorii unei astfel de generatii de antreprenori,” a declarat Rudi Vizental, CEO ROCA Investments.
Sarcom Valcea, producatorul brandurilor de vopseluri Sticky si Coral, este unul dintre cei mai mari jucatori din industria de productie de vopsele si lacuri la nivel autohton, cu o istorie de aproape 30 de ani. Compania produce si vinde produsele proprii sub cele doua branduri in 31 de judete din Romania, fiind prezenta atat pe segmentul de piata cu preturi scazute si accesibile, cat si in zona premium. Sarcom detine o gama de 380 de produse precum: vopsea lavabila, tencuiala, vopsea email, diluant, etc. Sarcom are un numar de 116 angajati, iar in anul 2020, compania a inregistrat o cifra de afaceri de 56,9 milioane de lei, EBITDA de 15,8 milioane de lei si profit net de 12,3 milioane de lei.
Din punct de vedere al cifrei de afaceri pentru anul 2020, la nivel national Sarcom se afla pe locul 5 in top producatori cu capital romanesc din domeniu. Atunci cand tranzactia va fi finalizata cu succes, unul dintre obiectivele avute in vedere de ROCA este ca Sarcom sa devina un brand reprezentativ pentru industria locala, iar in urmatorii cinci ani compania sa ajunga in top trei producatori de vopsele si lacuri la nivel national. Totodata, odata cu finalizarea tranzactiei, ROCA se va axa pe optimizarea strategiei si structurii de management in cadrul Sarcom, pentru a maximiza potentialul companiei, atat la nivel de brand, cat si comercial si operational. Acest obiectiv va fi realizat prin facilitarea procesului de succesiune la nivelul conducerii, precum si prin constituirea unui Comitet Consultativ la nivel de companie.
„Un lucru foarte important pentru mine este ca aceasta companie va ramane una romaneasca si ca ROCA va continua sa o dezvolte, construind in continuare pe fundatia solida pe care impreuna cu fratele meu am cladit-o in acesti 30 de ani. Am incredere ca Sarcom isi va atinge potentialul in urmatorii ani, beneficiind de experienta pe care oamenii din companie o au deja si de entuziasmul si viziunea celor de la ROCA. Daca nu as fi fost convins de aceste directii pentru viitorul companiei, tranzactia nu ar fi avut loc, nu as fi facut exitul. Cred insa ca aceasta tranzactie reprezinta o fila de istorie pentru antreprenoriatul romanesc si ma bucur sa contribui la aceasta poveste,” A spus Marinica Potop, fondator Sarcom.
Valoarea pietei de productie pentru vopsele si lacuri din Romania se ridica la 1,6 miliarde de lei in 2020, cu o rata compusa anuala de crestere (CAGR) de 10%. Piata este in crestere, iar conform estimarilor, in 2024 aceasta va ajunge la 732 miliarde de lei la nivel global si 2,4 miliarde de lei la nivel local.
„Industria materialelor de constructie reprezinta un sector strategic pentru ROCA Investments, iar faptul ca mai avem si alte companii in portofoliu din acest domeniu ne ajuta sa-l intelegem mai bine. Mai mult, ne-am propus sa grupam aceste companii sub umbrela unui holding care sa genereze sinergii si o viziune holistica. Echipa ROCA poate aduce background-ul profesional care impreuna cu echipa de management din Sarcom Valcea sa asigure consolidarea in piata a companiei si a brandurilor acesteia,” a adaugat Alexandru Savin, Investment Manager ROCA Investments.
Compania Sarcom a fost fondata si detinuta de doi frati de 66 si respectiv 62 de ani. care si-au dorit ca Sarcom Valcea sa ramana o companie romaneasca, sa pastreze cultura si sa duca mai departe viziunea acesteia.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter