RO EN
Coșul este gol

REFF & Asociatii: Procedura insolventei pe durata starii de alerta

Pe durata starii de urgenta autoritatile din Romania au adoptat o serie de masuri cu caracter exceptional. Acestea au constat, pe de o parte, in restrictii impuse in scopul prevenirii raspandirii COVID-19, ce au dus la incetarea partiala sau totala a activitatii mai multor operatori economici, si, pe de alta parte, in masuri menite sa limiteze consecintele economice generate de pandemie, cum ar fi suspendarea temporara, la cerere, a obligatiei de plata a ratelor la contractele de credit/leasing, suportarea de catre stat a indemnizatiei de somaj tehnic etc. Insa, desi criza generata de pandemie si masurile adoptate au afectat profund mediul de afaceri, cadrul legislativ privind insolventa si falimentului a ramas in mare parte neschimbat.
Spre exemplu, in ciuda faptului ca multi operatori economici si-au incetat total sau partial activitatea ca urmare a masurilor impuse de autoritati, obligatia societatilor aflate in stare de insolventa de a formula cerere de deschidere a procedurii, in termen de 30 de zile de la data aparitiei starii de insolventa, s-a mentinut si pe durata starii de urgenta. In mod similar, nu doar debitorii, ci si creditorii puteau solicita deschiderea procedurii insolventei impotriva debitorilor acestora, in conditiile prevazute de Legea nr. 85/2004 privind procedurile de prevenire a insolventei si de insolventa.
O lege care prevede masuri concrete de protectie si in acest domeniu, respectiv Legea nr. 55/2020 privind unele masuri pentru prevenirea si combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, a fost adoptata de Parlamentul Romaniei abia in data de 13.05.2020. Legea a fost promulgata de Presedintele Romaniei prin Decretul nr. 261/2020 si va intra in vigoare la trei zile de la data publicarii in Monitorul Oficial.
Legea vine sa sprijine atat societatile care se confrunta cu dificultati financiare (lipsa lichiditatilor, cresterea datoriilor etc.), precum si pe cele aflate in prezent in proceduri de preinsolventa/insolventa, care ar putea fi afectatate de masurile de limitare a efectelor negative ale raspandirii COVID-19.
Deschiderea procedurii insolventei la cerere debitorilor – o optiune pe durata starii de alerta
Cea mai importanta modificare adusa de noua lege consta in suspendarea obligatiei societatilor de a solicita deschiderea procedurii in termen de maxim 30 de zile de la aparitia starii de insolventa, indiferent daca aceasta stare exista la data intrarii in vigoare a legii sau va aparea pe durata starii de alerta. Asadar, deschiderea procedurii insolventei devine o optiune aflata la indemana debitorului, si nu o obligatie legala a acestuia, termenul legal de 30 de zile incepand sa curga de la data incetarii starii de alerta.
Totodata, pana la incetarea starii de alerta se suspenda si termenul de cinci zile in care debitorii, angrenati in negocieri extrajudiciare sau, dupa caz, derulate in cadrul unei proceduri de mandat ad-hoc sau de concordat preventiv, aveau obligatia depunerii cererii de deschidere a procedurii.
Conditie suplimentara pentru deschiderea procedurii insolventei la cererea creditorilor
In cazul creditorilor, noutatea consta in faptul ca acestia pot formula cerere de deschidere a procedurii insolventei numai dupa ce fac dovada ca au incercat anterior, in mod rezonabil, sa incheie o conventie de plata cu debitorii. Reglementarea nu este insa clara cu privire la categoria de debitori pentru care este valabila aceasta obligatie.
La o prima vedere, pare ca regula se aplica pentru acei debitori care indeplinesc cumulativ urmatoarele conditii: si-au intrerupt activitatea total sau partial, ca efect al deciziilor adoptate de autoritati in perioada starii de urgenta pentru prevenirea pandemiei COVID-19 si, dupa caz, deciziile astfel adoptate se mentin si in perioada starii de alerta. Asadar, din interpretarea textului legal, se pare ca societatile care isi reincep activitatea la capacitate totala odata cu incetarea starii de urgenta, nu vor putea beneficia de aceasta prevedere.
Valoarea-prag a creantei pentru deschiderea procedurii insolventei
Valoarea minima a creantei prevazuta de Legea nr. 85/2014 de la care poate fi introdusa cererea de deschidere a procedurii insolventei a fost marita, pe durata starii de alerta, atat pentru creditori, cat si pentru debitori, de la 40.000 de lei la 50.000 de lei. Modificarea se aplica, insa, doar in cazul debitorilor care indeplinesc conditiile mentionate anterior.
Totodata, pe durata starii de alerta se suspenda si alte prevederi din Legea 85/2014. Astfel, pe durata starii de alerta, debitorii pot solicita intrarea in insolventa, chiar si in situatia in care cuantumul creantelor bugetare este mai mare de 50% din totalul declarat al creantelor acestora. De asemenea, executarea silita nu poate fi inceputa pentru datoriile acumulate in perioada procedurii de insolventa care au o vechime mai mare de 60 de zile.
Masuri privind societatile aflate in proceduri de redresare financiara si in perioada de observatie
In cazul procedurilor de concordat preventiv aflate in derulare la data intrarii in vigoare a noii legii, perioada in care se desfasoara negocierile asupra proiectului de concordat preventiv, respectiv perioada de elaborare sau negociere a ofertei de concordat, dupa caz, se prelungeste cu maximum 60 de zile. De asemenea, se prelungeste cu doua luni perioada pentru satisfacerea creantelor stabilite prin concordat, in cazul debitorului aflat in executarea concordatului preventiv la data intrarii in vigoare a legii.
Debitorii aflati in perioada de observatie la data intrarii in vigoare a legii vor beneficia de o extindere de drept, cu trei luni, a acesteia, precum si a termenului in care poate fi propus un plan de reorganizare (chiar atunci cand acest termen a inceput deja sa curga).
De asemenea, daca a fost depus un plan de reorganizare, insa perspectivele de redresare ale societatii s-au modificat ca urmare a efectelor pandemiei COVID-19, s-a reglementat posibilitatea depunerii unui plan de reorganizare modificat, in termen de trei luni de la intrarea in vigoare a legii, cu conditia notificarii intentiei de modificare catre creditori, in termen de 15 zile de la intrarea in vigoare a legii.
In cazul debitorului aflat in reorganizare judiciara la data intrarii in vigoare a legii, durata executarii planului de reorganizare se prelungeste cu doua luni. De asemenea, executarea planului poate fi suspendata pentru un termen de maxim doua luni, la cererea debitorului aflat in reorganizare judiciara care si-a intrerupt total activitatea ca efect al masurilor adoptate de autoritati pentru prevenirea raspandirii pandemiei COVID-19. Suspendarea poate fi solicitata judecatorului sindic in termen de 30 de zile de la intrarea in vigoare a legii.
De asemenea, durata initiala de executare a planului de reorganizare poate fi de patru ani (spre deosebire de trei ani, cum prevede la acest moment Legea nr. 85/2014) cu posibilitatea de prelungire pana la cinci ani, in cazul debitorului care si-a intrerupt activitatea total sau partial ca efect al masurilor adoptate de autoritati pentru prevenirea raspandirii pandemiei, pe durata starii de urgenta si/sau alerta. Mai mult, perioada de executare a planului de reorganizare poata fi prelungita, fara a depasi cinci ani, si de catre debitorii aflati in reorganizare judiciara la data intrarii in vigoare a legii, care si-au intrerupt total sau partial activitatea ca efect al masurilor adoptate de autoritati pentru prevenirea raspandirii pandemiei.
 
Material de opinie de Florentina Munteanu, Partener, Miruna Stanciu (foto), Senior Associate, si Marina Nita, Associate, Reff & Asociatii | Deloitte Legal Romania

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter