Anul 2022 vine cu vesti bune pentru companii in zona impozitului pe profit. Trei seturi de masuri ar putea oferi un cost efectiv cu impozitul datorat mai mic la nivelul societatii sau al grupului de societati, ceea ce ar insemna un profit net mai mare, adica bani la dispozitie pentru reinvestirea in business sau distribuirea catre actionari, precum si un cash-flow imbunatatit, un element ce se poate dovedi foarte important in contextul economic actual. Dar sa vedem despre ce este vorba si ce trebuie sa stie companiile.
Reducere cu pana la 15% a impozitului pe profit datorat. Facilitatea introdusa prin Ordonanta de Urgenta nr. 153/2020 si aplicabila pentru perioada 2021-2025 permite reducerea impozitului pe profit anual cu pana la 15% din suma datorata, stimuland capitalizarea firmelor.
Reducerea se calculeaza in functie de trei criterii, care, daca sunt indeplinite concomitent si in intregime, pot aduce reducerea maxima, de 15% (indeplinirea fiecaruia dintre ele este corespunzatoare unui anumit procent de reducere). Astfel, cele trei criterii de care trebuie sa se tina cont se refera la existenta unui capital propriu pozitiv si cel putin egal cu jumatate din nivelul capitalului social, cresterea anuala a capitalului propriu ajustat fata de cel din anul anterior, cu un anumit procent-tinta sau cresterea capitalului propriu ajustat fata de cel de la finalul anului 2020, cu un anumit procent-tinta.
Facilitatea se aplica incepand cu impozitul anual datorat pentru anul in curs, 2021, ceea ce inseamna ca reducerea se va reflecta in declaratia depusa in anul 2022. Pentru a putea determina nivelul capitalului propriu (ajustat, dupa caz) de la finalul anului, pe baza situatiilor financiare, termenul de depunere a declaratiei anuale de impozit pe profit este decalat cu 3 luni - 25 iunie in loc de 25 martie.
Pot beneficia de aceasta reducere si platitorii de impozit pe profit ce aplica un an fiscal diferit de anul calendaristic, criteriile si termenele relevante avand in vedere anul fiscal aplicabil in cazurile respective. Mai mult, pot beneficia de aceasta reducere nu doar platitorii de impozit pe profit, ci si platitorii de impozit pe veniturile microintreprinderilor sau companiile care platesc impozit specific. Nu sunt insa eligibile companiile reglementate de BNR sau ASF.
Deducerea ajustarilor pentru deprecierea creantelor neincasate creste la 50%. In prezent, cheltuielile cu provizioanele/ajustarile pentru deprecierea creantelor neincasate, mai vechi de noua luni, sunt deductibile in limita a 30% din valoarea acestora, cu anumite exceptii. Prin modificarile aduse prin Legea 296/2020, acestea ar fi trebuit sa devina deductibile integral incepand chiar cu 2021, doar ca prevederea a fost suspendata pentru un an. In cele din urma, prin Ordonanta 8/2021, deducerea integrala a fost inlocuita cu o deducere de 50%, ce va fi aplicabila incepand cu 1 ianuarie 2022.
Deocamdata, insa, nu sunt noutati privind eliminarea limitarii deductibilitatii pierderilor din vanzarea creantelor neincasate. In ciuda numeroaselor discutii dintre mediul de afaceri si autoritati, ea a ramas la 30% din valoarea lor, afectand, in continuare, curatarea bilanturilor companiilor de creante neperformante, dar si finantarea prin operatiuni de factoring.
Consolidarea fiscala. Premiera in Romania: incepand cu anul 2022, companiile platitoare de impozit pe profit si care fac parte din acelasi grup de afaceri pot opta sa aplice consolidarea fiscala in ceea ce priveste impozitul pe profit. Prin urmare, societatile implicate vor putea compensa pierderile fiscale ale unora dintre ele cu profiturile impozabile ale celorlalte, datorand astfel un impozit pe profit doar pentru profitul impozabil net obtinut la nivel cumulat.
Exista anumite conditii de aplicare a consolidarii fiscale, cum ar fi existenta unei detineri de cel putin 75%. Aceasta poate fi directa sau indirecta, cuprinzand o serie de structuri de detinere eligibile cum ar fi cazul unei societati care o detine pe cealalta direct sau indirect, cazul unui actionar comun, direct sau indirect, pentru societatile implicate sau o combinatie intre cele doua. De asemenea, poate intra in consolidare cu societatile romanesti si sediul permanent al unei societati straine, in conditiile in care exista detinerea minima amintita anterior.
Societatile care doresc sa aplice consolidarea fiscala trebuie sa depuna o declaratie in acest sens la ANAF, cu cel putin 60 de zile inaintea inceperii primului an fiscal relevant. Astfel, in cazul societatilor ce aplica anul calendaristic drept an fiscal, termenul pentru a putea aplica consolidarea fiscala incepand cu 1 ianuarie 2022 a trecut si vor putea aplica regimul doar incepand cu 1 ianuarie 2023. In acelasi timp, pentru societatile ce aplica un an fiscal diferit de anul calendaristic, este inca posibila aplicarea regimului de consolidare fiscala incepand chiar din anul 2022.
Avand in vedere parghiile favorabile puse la dispozitie de legislatia fiscala pentru 2022, companiile pot sa foloseasca aceste instrumente de reducere a costului cu impozitul datorat si sa puna la punct o strategie, in care sa stabileasca care este calea cea mai convenabila pentru business-ul pe care il deruleaza.