Oamenii de afaceri privesc cu ingrijorare la perspectivele anului 2024, pe fondul cresterii costurilor operationale si a evolutiei inflatiei la un nivel in continuare foarte ridicat. Cei mai multi dintre investitori estimeaza ca Romania ar putea intra in recesiune tehnica in prima parte a acestui an, pe fondul scaderii activitatii industriale si accentuarii problemelor de pe lanturile economice, arata rezultatele celei de-a V-a editii a barometrului anual de opinie in randul companiilor, dezvoltat de Moneycorp Romania.
58,8% dintre respondentii care au participat la cercetarea derulata in luna decembrie2023 sunt convinsi ca economia va intra in recesiune, iar 36,6% estimeaza ca acest lucru se va intampla in primele sase luni din 2024.
Marile provocari ale anului 2024 sunt legate de cresterea costurilor operationale (preturi materiale, servicii, costuri de transport, dobanzi etc.) si scaderea vanzarilor pe fondul deprecierii puterii de cumparare si a accentuarii fenomenului de dezintermediere in economie.
In topul ingrijorarii investitorilor urmeaza, in ordinea importantei, accentuarea blocajului financiar, intrarea in insolventa/faliment a partenerilor si efectele crizelor multiple la nivel international, generate de conflictele militare.
“Mentinerea inflatiei la un nivel ridicat (6% in estimarile Guvernului) este de natura sa impuna optimizarea costurilor operationale in randul companiilor, regandirea si adaptarea ofertelor de produse si servicii la noua realitate economica. Toate acestea vor face diferenta intre cei care vor exploata oportunitatile aparute si cei care vor avea de gestionat scaderi ale vanzarilor cauzate de costuri de productie tot mai ridicate, mai ales in contextul in care toate acestea sunt insotite si de o crestere semnificativa a taxelor pentru mediul de afaceri’’, afirma Cosmin Bucur, managerul Moneycorp Romania.
Potrivit rezultatele barometrului, 32% dintre investitori estimeaza o inflatie intre 6-8% iar 27% o vad intre 8-10%.
Recent, Banca Nationala a estimat ca cresterea taxelor de la 1 ianuarie 2024 va genera un val de inflatie tranzitorie care va afecta economia romaneasca, in conditiile in care companiile vor introduce in preturi costurile generate de schimbarile fiscale.
Potrivit expertilor de la Moneycorp, evolutia impredictibila a preturilor a generat probleme in 2023, de la scaderea vanzarilor la accentuarea blocajului financiar. Dovada ca peste 80% dintre respondenti au declarat ca durata de incasare a facturilor a crescut fata de anul precedent.
"Limitarea creditului furnizor si intarzierile tot mai mari de plata de pe lanturile economice se vor afla si in 2024 in prim-planul antreprenorilor. Aceasta situatie va face ca multe dintre companii sa fie precaute, sa evite expuneri financiare incontrolabile, sa lucreze mai mult cu partenerii in care au incredere si sa monitorizeze mai atent dinamica financiara pe lanturile economice’’, a mai adaugat Cosmin Bucur.
Cursul euro, peste 5 lei?
Dinamica business-ului in 2024 va fi afectata si de o potentiala evolutie negativa a cursului valutar, pe care marea majoritate a managerilor o iau in calcul.
Cei mai multi dintre executivi (53.6%), se asteapta ca euro sa depaseasca cotatia de 5 lei in 2024. Dintre acestia, 13.8% cred ca euro va depasi chiar nivelul de 5.05.
32,6% vad un curs intre 4.95-5 lei/euro, iar 13,8% cred ca, pe fondul calendarului electoral, BNR va incerca sa tina moneda nationala sub 4.95 lei/euro.
”Evolutia cursului pare, la prima vedere, o ecuatie simpla, mai ales in context electoral, insa care ascunde destule necunoscute, atat de ordin intern cat si extern. Important de spus ca inclusiv Comisia Nationala de Prognoza vede, in ultimul sau raport, o depreciere a cursului de 1%, catre un curs mediu de 5 lei/euro in 2024, estimare in ton si cu previziunile AAFB, lansate recent’’, afirma Sebastian Bacioiu, Head of
Dealing al Moneycorp Romania
Dincolo de evolutia EURO/RON, cei care au participat la sondaj estimeaza, totodata, o apreciere a monedei americane in fata euro si a leului.
23% vad cursul dolarului la 4.50-4.60 lei, 22% il estimeaza la 4.60-4.70 lei, iar 18% il vad mai mare de 4.80 lei.
"Economia SUA atrage fluxuri tot mai importante de capital, reusind o performanta extraordinara in contextul inflatiei a si dobanzilor ridicate– rezultatul fiind observat in atractivitatea randamentelor reale.
Rezerva Federala, prin masurile luate in ultima vreme, reuseste sa lupte eficient cu inflatia si sa evite o recesiune pe care multi dintre investitori o dadeau iminenta inca de anul trecut”’, a completat Cosmin Bucur.
Comisia Nationala de Strategie si Prognoza vede cursul mediu al dolarului american la 4,63 lei in 2024 si de 4,69 lei in 2025.
Si in privinta dobanzilor, cei chestionati vad, in continuare, un nivel ridicat.
40,7% dintre cei intervievati vad, de exemplu, indicele ROBOR evoluand intre 6-8%. Exista un numar insemnat de executivi care cred ca dobanzile se vor mai reduce, pe fondul temperarii inflatiei si deciziilor de politica monetara asteptate mai ales in a doua parte a anului. 31,9% vad ROBOR-ul intre 4-6% iar 18% il vad coborand chiar si sub 4%.
Un 2024 plin de provocari
Potrivit Moneycorp, pe plan intern, va fi interesant de vazut ce masuri va lua Guvernul pentru a-si onora angajamentele din PNRR, pentru a atrage banii europeni, si mai ales cum va reusi sa gestioneze problema bugetului de stat fara sa fie nevoit sa apeleze din nou la masuri de ordin fiscal care sa impacteze economia.
"In economia reala, vedem deja ca firmele sunt mult mai prevazatoare si mai putin dispuse sa isi asume riscuri investitionale, iar acest fapt va influenta dinamica economiei.
2024 este un an al provocarilor, dar si al oportunitatilor. Nu este exclus sa asistam la o evolutie economica oscilanta, o dovada a fragilitatii mediului economic intr-un context destul de dificil’’, spune Sebastian Bacioiu.
Potrivit rezultatelor barometrului, cei mai multi dintre managerii chestionati cred ca statul va juca un rol major in 2024, iar principalele masuri pe care acestia le considera necesare vizeaza, printre altele, restructurarea aparatului bugetar si digitalizarea acestuia, cresterea gradului de colectare a TVA si eliminarea exceptiilor fiscale, marirea bazei de impozitare si pastrarea cotei unice.
Evolutia economiei romanesti va fi influentata, bineinteles, si de dinamica economica internationala, pusa deja sub semnul intrebarii de inflatie, de potentiala reaparitie a unei crize energetice, dar mai ales de potentialul distructiv al conflictelor, de la razboiul din Ucraina la cel din Orientul Mijlociu.
Riscurile unei accentuari a crizei in Europa, mai ales in Germania – al doilea exportator al lumii, dar si in Franta si Marea Britanie, genereaza deja o crestere a apetitului pentru plasamente catre metalele pretioase, catre investitiile din SUA – economia americana fiind considerata cea mai sigura in momentul de fata, mai ales ca din Orient, vestile despre situatia economica din China sunt tot mai ingrijoratoare’’, afirma Cosmin Bucur, Managing Director Moneycorp Romania.
Potrivit analistilor, scaderea apetentei pentru risc a investitorilor va fi resimtita, in cele din urma, si de piata valutara romaneasca, mai ales ca avem o economie euroizata, adica strans legata prin legaturile comerciale de zona euro.
Ce pot face firmele romanesti
Perioada plina de incertitudini prin care va trece economia romaneasca in 2024 a activat deja mecanismele de risk management in marea majoritate a companiilor, focusul pe restructurare, pe optimizarea fluxurilor financiare aflandu-se in prim-plan in planurile de business.
"Cursul valutar, mai ales pentru firmele care desfasoara activitati de comert exterior, reprezinta un reper extrem de important, care face diferenta in privinta nivelul de competitivitate economica’’, spune Sebastian Bacioiu, Head of Dealing al Moneycorp Romania.
"Din aceasta perspectiva, gestionarea riscurilor valutare trebuie sa ramana o prioritate. Exista solutii optime in acest domeniu, solutii care pot face diferenta intre profit si pierdere. O strategie solida de gestionare a riscului valutar pentru 2024 este necesara.
Altfel spus, este important pentru firmele de import-export sa se protejeze impotriva fluctuatiilor valutare, de la monitorizarea activa a pietelor valutare la dezvoltarea unei strategii de hedging impreuna cu alte instrumente de gestionare a riscurilor’’, a mai adaugat acesta.
Potrivit expertilor de la Moneycorp, firmele care ignora importanta implementarii unei strategii de risc valutar, mai ales in contextul inflatiei, risca sa ramana expuse unor riscuri importante aduse de volatilitatea crescuta a cursului de schimb, cu efecte negative majore asupra marjei comerciale si a situatiei financiare generale a companiei.
"Contractele de tip forward (la termen) derulate de companii, le permit acestora sa gestioneze activ provocarile cauzate de variatiile de curs valutar. Acest instrument financiar permite, in esenta, tranzactionarea la un curs fix, prestabilit, fapt care permite un control mai bun al fluxului de numerar si predictibilitate” a adaugat Sebastian Bacioiu, Head of Dealing al Moneycorp Romania.
Barometrul Moneycorp Romania a fost realizat in luna decembrie2023, pe un grup de peste 1.000 de companii din domenii diverse, precum IT&C, Asigurari, Echipamente, Materii prime, Energie, FMGC sau Turism.
Profilul respondentilor a fost reprezentat de middle si top management, cu studii superioare, 63% barbati si 37% femei, cu o varsta medie de 47 de ani.
Analiza prezinta o serie de previziuni privind evolutia economica din 2024 luand in calcul datele oficiale prezentate de INS, BNR, CNP si Eurostat. Estimarile legate de posibila evolutie a cursului de schimb nu trebuie privite ca un instrument comercial si au doar o valoare orientativa.
Prezenta din 2016 in Romania, Moneycorp este cea mai mare institutie de plati din Europa.
Moneycorp Romania a depasit borna de 1 miliard de euro in schimburi valutare efectuate de catre clientii sai intr-un singur an, tranzactii care au implicat transferuri peste 100 de tari de pe toate continentele. In cei sapte ani de la lansarea serviciilor pe piata romaneasca, Moneycorp a derulat peste 250.000 de plati in contul clientilor.