RO EN
Coșul este gol

MoneyCorp: Deficitul comercial al Romaniei ar putea atinge 18 miliarde euro

Economia romaneasca se indreapta spre un record istoric in materie de exporturi in 2019. Constructia de automobile si piese auto, industria prelucratoare, agricultura si software-ul sunt cateva dintre principalele sectoare care vor asigura depasirea pragului de 70 de miliarde de euro, arata o analiza privind comertul international, prezentata de Moneycorp, una dintre cele mai mari companii specializate in schimburi valutare si plati internationale, castigatoarea din 2019 a premiului Best Money Service Provider in cadrul ceremoniei anuale World Banking Awards din Londra.
In 2018, economia romaneasca a exportat bunuri si servicii de peste 67,7 miliarde de euro, in crestere cu 81,3% fata de 2010 (37,3 miliarde euro), si cu 8,1% peste nivelul din 2017. Estimarile privind evolutia din 2019 indica o crestere ceva mai temperata fata de anul precedent, de sub 7%, spre nivelul de 72,4 miliarde euro.
Potrivit analizei Moneycorp, sectorul automotive, cu Dacia-Renault, Ford si producatorii de piese auto in prim-plan, are sansa de a asigura, in acest an, principalul vector de crestere al exporturilor, dupa ce, in 2018, au asigurat 18,8% din volum (12,7 miliarde euro), in crestere cu aprox. 13% fata de anul precedent. Exporturile de masini si aparate, echipamente electrice, etc., au reprezentat 28,7% din totalul exporturilor din 2018, in crestere cu 9,1% fata de anul precedent.
,,Lansarea noilor modele de automobile si extinderea afacerilor producatorilor de piese si subansamble auto vor reprezenta, in orizontul 2019-2020, un factor semnificativ in evolutia exporturilor Romaniei’’, afirma analistii de la Moneycorp.
Industria prelucratoare va contribui la recordul istoric din 2019 cu peste 30% din volumul exporturilor, iar agricultura si sectorul zootehnic cu alte peste 6%. Potrivit analizei Moneycorp, in 2018, in cel mai bun an pentru agricultura romaneasca, valoarea exporturilor a trecut de 3,57 miliarde de euro, in crestere cu 2,1% fata de anul precedent si cu peste 20% peste nivelul din 2010.
Exporturile de metale si produse din metale (fier,fonta, otel), software-ul, carburantii, anvelopele, mobila, tutunul si alte produse finite din sectorul manufacturier se vor afla, de asemenea, in topul exporturilor in 2019, estimeaza Moneycorp.
In privinta industriei software, potrivit Asociatiei Patronale a Industriei de Software si Servicii IT (ANIS), piata locala de software si de servicii de IT va trece in acest an de 5,1 miliarde de euro, ajungand la un nivel aproape dublu fata de 2013. Exporturile de software si servicii IT sunt asteptate sa atinga in 2019 valoarea de 4 miliarde euro, cu 1 miliarde euro mai mult decat in 2017, in timp ce piata interna va avea o crestere nesemnificativa.
,,Dincolo de accenturarea deficitului comercial, o problema majora cu consecinte economice semnificative, economia romaneasca continua trendul ascendent in domeniul exporturilor. Statisticile arata ca, in ultimii ani, asistam la o inversare a trendului din anii 2000, cand Romania exporta cu precadere materii prime. Structura exporturilor prezinta, astfel, o imbunatatire constanta, ponderea produselor industriei constructoare de masini si echipamente de transport ajungand, spre exemplu, la 47,4%. Din totalul exporturilor romanesti, peste 75% reprezinta produsele manufacturate. Economia produce mai multe produse finite, cu valoare adaugata mare, fapt care atrage o dezvoltare economica pe orizontala, in care sunt implicate tot mai multe companii’’, afirma Cosmin Bucur, Managing Director Moneycorp Romania.
Potrivit analizei, peste 22.000 de companii desfasoara, in prezent, activitati de export in Romania, in crestere cu 5,3% fata de 2013. Cele mai multe activeaza in comert (8540), industria prelucratoare (7875), transport/depozitare (1107) si agricultura (1067). Majoritatea (14.500) au capital integral romanesc, peste 5000 au capital strain, iar 2500 capital mixt.
Potrivit analizei, companiile cu capital strain din Romania exporta, in medie, de 5 milioane de euro, in timp ce firmele cu capital integral romanesc inregistreaza o medie de 600.000 euro. Diferenta este chiar si mai mare, de 13 ori, in cazul firmelor importatoare.
,,Accesul diferentiat la pietele internationale tine de relatiile de business, de reputatia companiilor si de soliditatea financiara a acestora. Potentialul firmelor romanesti este grevat, in continuare, de lipsa unor strategii eficiente de promovare si de suportul insuficient oferit de misiunile economice romanesti din strainatate. Totodata, Romania are nevoie de un efort comun stat-privat pentru a sustine competitivitatea produselor romanesti pe plan international. Accentul pe inovatie, calitate si servicii de suport sunt primordiale intr-o economie globala aflata intr-o perioada plina de provocari. Asigurarea competitivitatii tine si de predictibilitatea costurilor de fianantare, inclusiv acoperirea riscului valutar. Este esential ca firmele romanesti sa foloseasca strategii de optimizare a costurilor, asa cum sunt cele dezvoltate de Moneycorp’’’’, afirma Claudiu Ghebaru, Senior Dealer in cadrul aceleiasi companii.
Potrivit analizei, evolutia consumului intern va continua sa influenteze apetitul companiilor pentru importuri mai ales in sectoare precum cel alimentar, auto, in comertul cu marfuri diverse etc. Dinamica inflatiei, evolutia cursului valutar si a conditiilor de creditare vor reprezenta principalele provocari in acest sector.
In 2018, importurile si-au continuat tendinta de crestere din ultimii ani, avansand cu 9,6% fata de anul precedent, la 82,8 miliarde de euro. Fata de 2010, importurile Romaniei au crescut cu peste 90 de procente. Urmare a acestei situatii, deficitul comercial al Romaniei a crescut cu 16,8% anul trecut (2,173 miliarde euro ) fata de anul anterior, pana la 15,1 miliarde de euro.
,,Cele mai noi date Eurostat arata ca, dincolo de Marea Britanie, Franta, Spania, Portugalia si Grecia – care raportau cele mai mari deficite comerciale din UE, tara noastra avea in ianuarie 2019 cel mai mare deficit din regiune, de 1,3 miliarde euro, in crestere semnificativa, de la 800 milioane de euro in ianuarie 2018. Polonia, Ungaria, Cehia se aflau pe o balanta pozitiva, in timp ce Bulgaria si-a redus deficitul comercial cu 100 milioane de euro anul precedent, evolutie influentata mai ales de imbunatatirea trade-ului la nivel intracomunitar. Un exemplu pozitiv il reprezinta si Polonia, care si-a redus semnificativ deficitul comercial, cu 500 milioane Euro, luand masuri eficiente pentru echilibrarea balantei dintre importuri si exporturi’’, afirma expertii.
Estimarile MoneyCorp arata ca valoarea deficitului comercial al Romaniei ar urma sa treaca in acest an de nivelul de 17,7 miliarde de euro, in conditiile in care importurile Romaniei sunt estimate la 90 miliarde euro.
INS a anuntat marti ca deficitul comercial s-a majorat cu 751,1 milioane euro in primele doua luni ale acestui an comparativ cu perioada similara a anului trecut, in conditiile in care importurile au crescut cu 10,1% iar exporturile cu 4,8%.
Cu cine face afaceri romania
Exporturile Romaniei isi au drept tinta preponderenta tarile din Uniunea Europeana. Valoarea exporturilor catre UE28 a crescut anul trecut cu 9,5% comparativ cu 2017, si a ajuns la o pondere de 76,7% in total exporturi.
Principala destinatie o reprezinta Germania, unde ajung peste 23% din exporturile romanesti. Nemtii au cumparat, in 2018, bunuri produse in Romania de 15,5 miliarde de euro, in crestere cu 8,4% fata de 2017 si cu peste 110% fata de 2013.
Un alt partener comercial principal al Romaniei este Italia, unde firmele romanesti au exportat anul trecut de 7,7 miliarde de euro, in crestere cu 35% fata de 2013. In topul destinatiilor de export ale Romaniei urmeaza Franta, care a cumparat produse romanesti de 4,8 miliarde de euro, Ungaria (3,3 miliarde euro), Marea Britanie (2,8 miliarde euro) si Bulgaria (2,2 miliarde euro). Top 10 destinatii de export ale Romaniei este completat de Polonia (2,1 miliarde euro), Spania (2 miliarde euro), Cehia (2 miliarde euro) si Turcia (1.98 miliarde euro).
In ceea ce priveste importurile, Germania asigura peste 20% din volum, cu afaceri de 16,9 miliarde de euro, urmata de Italia (7,7 miliarde euro), Ungaria (5,6 miliarde euro), Polonia (4,6 miliarde euro), China (4,4 miliarde euro), Franta (4,2 miliarde euro), Turcia (3,6 miliarde euro), Olanda (3,2 miliarde euro), Federatia Rusa (3,1 miliarde euro) si Austria (2,7 miliarde euro).
Interesant este ca China, de unde vin multe dintre marfurile vandute in Romania, se situeaza abia pe locul 5, cu afaceri de 4,4 miliarde euro, in crestere cu 12% fata de anul precedent, si cu mai mult de 50% fata de 2013.
,,Potentialul de export al Romaniei este unul semnificativ. Dincolo de relatiile comerciale in crestere cu tarile din UE, statisticile indica un avans semnificativ si in afacerile cu tari precum Armenia, Kazahstan, Uzbekistan, Sri Lanka, Egipt, Liban sau Nigeria unde volumul exporturilor, raportat la anul 2013, s-a dublat, iar in unele cazuri chiar a crescut de 3-4 ori fata de anii anteriori. Chiar si in relatia cu SUA stam mai bine decat acum 6 ani, in 2018 fiind raportate afaceri de aproape 1 miliarde euro. De la masini, combustibili, produse chimice, zootehnice (animale vii) si agricole (grau in special), relatiile comerciale cu tarile din afara UE au depasit nivelul de 15 miliarde de euro in 2018’’, arata analiza Moneycorp.
Tirurile romanesti, in prim-plan
Numarul mare de TIR-uri care tranziteaza soselele Romaniei se datoreaza volumului mare de marfuri gestionat de transportul auto. 75,1% din exporturile firmelor romanesti si 74,1% din importuri sunt asigurate pe baza transportului rutier.
Potrivit statisticii, volumul de marfuri transportat auto la export a crescut cu peste 40% fata de 2013, la 47 miliarde de euro, iar in privinta importurilor a avansat cu 37,6%, la 56 miliarde de euro.
Pe cale maritima, firmele romanesti au exportat in 2017 de 9,8 miliarde euro (-8,8%), si au importat de 10,5 miliarde euro (+25,2%). Pe calea ferata, Romania a exportat de 2 miliarde euro, in scadere cu 14,6% fata de 2013 si a importat de 1,95 miliarde euro, in crestere cu 27,8%. Transportul de marfuri pe Dunare a crescut, la export, cu 60% (605 mil.euro) si cu 37,7% la importuri (398 mil.euro).
,,Potentialul de crestere al comertului exterior al Romaniei este influentat in mod semnificativ de starea precara a infrastructurii. Lipsa autostrazilor, care genereaza costuri suplimentare de transport firmelor din Romania fata de cele din alte tari din regiune, deprecierea retelei de cale ferata si absenta/degradarea facilitatilor de gestionare a marfurilor reprezinta principalele provocari. La acestea se adauga degradarea sectorului navigabil al Dunarii si absenta investitiilor in extinderea zonelor de transport fluvial’’, afirma expertii.
Potrivit analizei Moneycorp, Romania se afla pe locul 29 din 43 din Europa in privinta numarului de kilometri de autostrada. Anul trecut, erau dati in folosinta numai 763 de kilometri, reprezentand 4,3% din totalul drumurilor nationale, in conditiile in care tari precum Polonia sau Croatia au de doua ori mai mult, conform datelor Eurostat. La polul opus se afla Spania, cu 15,500 kilometri de autostrada si Germania cu peste 13,000.
Pe calea ferata, potrivit unui raport al World Economic Forum, Romania se afla pe locul 24 in topul eficientei transportului, cu un scor negativ de 3.06 puncte. Bulgaria este doua locuri mai sus, cu 3.32, Polonia este pe locul 18, cu un scor de 3,96 puncte iar Cehia pe 8, cu 4,73 puncte, in clasamentul condus de Olanda, Finlanda si Germania.
,,Transportul rutier, chiar si cu provocarile legate de infrastructura, a ajuns sa reprezinte principalul vector de gestiune al comertului exterior. Pentru ca economia sa creasca sustenabil, este nevoie insa de extinderea semnificativa a rutelor de transport, de la cele feroviare, la cele navigabile si aeriene’’, afirma expertii.
Eficienta, la ordinea zilei
Dincolo de extinderea relatiilor comerciale cu partenerii straini si de necesara optimizare a infrastructurii de transport, evolutia comertului international tine si de modul in care companiile isi gestioneaza bugetele.
‘’Operatiunile de import genereaza costuri financiare aditionale semnificative, pe langa cele de baza precum bunurile si transportul lor. Schimburile valutare, fluctuatiile majore din piata, comisioanele pentru platile internationale sau lipsa unei strategii de hedging poate costa scump o companie. Optimizarea acestora trebuie sa fie in prim-plan. Exportatorii si importatorii au nevoie de solutii integrate pentru acoperirea riscului valutar’’ afirma Claudiu Ghebaru, expert in cadrul Moneycorp.
,,In ultimii 8 ani, leul s-a depreciat cu 10% fata de Euro, iar in 2019, avem deja inca un minus de 3%. Un instrument financiar de tip contract forward incheiat la inceputul anului, cu decontare la 3 luni, ar fi acoperit in intregime aceasta depreciere si ar fi limitat pierderile cauzate de volatilitatea din piata la ~1.25% in medie (1.4% pe Euro si 0.95% pe Dolar)’’, afirma acestia.
Un alt exemplu il reprezinta comisioanele bancare platite de importatori. ,,La 83 de miliarde de euro importuri, comisioanele au ajuns, probabil, la 48 milioane de euro, estimand aici doar comisionul la plata si excluzand alte costuri, precum cele generate de intermedierea interbancara, comisioanele de urgenta, eliberare swift-uri, etc. In 8 ani, costurile se ridica la minimum 350 milioane de euro. Astfel de costuri puteau fi reduse semnificativ prin contractarea unor servicii specializate’’, spun expertii Moneycorp.
Made in Romania, un brand de tara?
Economia romaneasca are potentialul de a depasi granita de 100 de miliarde de euro in materie de exporturi in urmatorii 5-7 ani, estimeaza Moneycorp. Sectorul automotive, agricultura, industria prelucratoare si IT&C sunt vazute de companie drept principalii ambasadori ai brandului ,,Made in Romania”.
,,Daca in domenii precum industria auto, agricultura si sectorul de prelucrare, dinamica este conditionata de dezvoltarea infrastructurii de transport si asigurarea fortei de munca calificata – probleme tot mai stringente, industria de software, sectorul inovatiei in general, ofera cel mai ridicat potential, avand in vedere calitatea factorului uman si raportul pret-calitate excelent oferit de companiile romanesti. Anii urmatori vor aduce, cu siguranta, noi exemple de unicorni, precum UiPath, in domenii de inalta tehnologie, asociate cu inteligenta artificiala si robotizarea’’, arata analiza.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter