Un fenomen definitoriu pentru virtual ultima suta de ani este extinderea influentei statului in toate domeniile. Extrema s-a atins in tarile comuniste si fasciste, unde, sub dictatura, toate libertatile au fost alterate. In democratiile occidentale, libertatile au facut progrese, dar lupta dintre guverne si piete pentru detinerea rolului central in administrarea economiei a rezultat uneori in serioase alterari ale libertatii pietelor. Alterarea a aparut in urma unor dificultati economice serioase. Este cunoscuta limitarea drastica a libertatii pietelor financiare dupa criza din 1929-1933. Mai recent, dificultatile economice si sociale aparute dupa 2008 au fost folosite de guverne pentru a limita libertatea pietelor financiare si a creste rolul statului in administrarea economiei. Va fi o recesiune severa provocata de coronavirus o ocazie pentru o noua amplificare a acestei tendinte? Preocuparea pentru principiul libertatii pietelor continuta in aceasta intrebare ar putea fi vazuta ca nejudicioasa in conditiile in care societatea pare sa functioneze sub imperiul rezolvarilor rapide a diverselor situatii care ne apar ca urgente. Totusi, neglijarea principiilor in luarea deciziilor ar putea fi o cale ce poate trece neobservata de a ne muta spre un tip de societate pe care nu ni-l dorim.Tentatia guvernelor de a limita libertatea pietelor in urma unei recesiuni severe care afecteaza ocuparea fortei de munca are doua determinatii majore. Una este aceea ca, din ratiuni legate de insasi existenta lor, guvernele trebuie sa arate ca „fac ceva”, pentru a-si dovedi „utilitatea”, chiar daca adevarata utilitate pe care guvernele o au pentru public este total diferita de cea pe care o inventeaza in momentele de criza. Guvernele in functiune si partidele care le sustin pierd daca in momente de criza economica nu arata ca fac ceva. Aceasta se intampla pentru ca dupa ce conceptia keynesista referitoare la interventia statului s-a raspandit, guvernele se afla intr-o capcana a anticipatiilor: (i) publicul asteapta interventia in momente dificile si (ii) publicul sanctioneaza esecul de a satisface anticipatiile (neinterventia), chiar daca in lipsa actiunii nu ar aparea efecte negative.
Celalalt motiv pentru care guvernele limiteaza libertatea pietelor este tipul de rationalism practicat predominant in stiinta economica pe care guvernele isi bazeaza elaborarea politicilor economice. In esenta, mai presus de competitia dintre diverse scoli de gandire, in stiinta economica rivalizeaza doua tipuri de rationalism: cel al ordinii spontane (termenul apare prima data la Röpke ([1937], 1963), dar a fost dezvoltat la cel mai inalt nivel de Hayek, 1993) si cel „constructivist”, asa cum l-a numit Hayek, de regula preferat de guverne.
Ordinea spontana este specifica sistemelor care prin natura lor sunt complexe („essentially complex”, in exprimarea lui Hayek), cum este societatea si economia. Ordinea spontana „rezulta din elemente individuale care se adapteaza ele insele la circumstante care le afecteaza numai pe unele dintre ele si care in totalitatea lor nu sunt cunoscute nimanui.” In acest proces al actiunii umane apar rezultate benefice pentru societate fara sa fi exitat un proiect uman referitoare la ele. Esential este ca ordinea spontana „se poate extinde la circumstante atat de complexe ca nicio minte nu le poate intelege pe toate” (Hayek, 1993, Vol. 1, p. 41). „Mintea” care se manifesta prin ordinea spontana este cu mult superioara oricarei minti individuale. La polul opus, rationalismul constructivist concepe ca oamenii pot stabili scopuri particulare pentru societate deoarece, prin metode similare celor din stiintele naturii, ei pot deduce regularitati pe baza carora pot estima efectele masurilor pe care le concep si de aceea pot atinge obiectivele propuse. In timp ce in economie ordinea spontana este specifica pietelor, rationalismul constructivist este de regula, asa cum am mentionat imbratisat de guverne, desi nu in mod necesar toate guvernele au imbratisat acest tip de rationalism si nu au tins sa limiteze libertatea pietelor. Totusi, de regula guvernele au incredere in rationalismul constructivist, in special din cauza iluziei pe care acesta o ofera cu privire la controlul pe care guvernele il pot avea asupra implicatiilor ce rezulta din politicile promovate. Din acest motiv, cei doi administratori ai economiei au, de regula, preferinte diferite referitoare la libertatea pietelor, guvernele dorind, de regula, sa fie principalul administrator al economiei.
In ce masura este insa guvernul indreptatit sa aspire la aceasta pozitie? Pentru a elimina neclaritatile, sa notam ca guvernele nu au aparut in mod spontan. Ele au fost de la inceput o creatie deliberata, o organizatie in cadrul societatii, pentru atingerea unor sarcini bine definite, dar oricum, limitate. Hayek a aratat, explicand principiul diviziunii sociale a cunoasterii, de ce nimeni, deci nici guvernul, nu poseda cunoasterea necesara a tuturor circumstantelor particulare ale actiunii individuale pentru a organiza eficient societatea. Ca orice alta organizatie, guvernul tinteste la o mai buna cooperare pentru atingerea scopurilor sale limitate de aceasta cunoastere.
Spre deosebire de guvern, societatea in ansamblu este rezultatul ordinii spontane. Este Marea Societate a lui Adam Smith sau Societatea Deschisa a lui Karl Popper. In conceptia diviziunii sociale a cunoasterii a lui Hayek, aceasta apare pentru ca indivizii si organizatiile urmeaza reguli, care le permit sa faca uz de intreaga lor cunoastere referitoare la aspectele particulare de care se ocupa. Unele dintre aceste reguli sunt proiectate de om, adica vorbim de domnia legii, iar altele, cum sunt morala si obiceiurile au aparut in mod spontan. Ordinea spontana numita societate este cea care organizeaza indivizii si organizatiile. Astfel, apar forte mai presus de controlul omului, care conduc societatea, adica se manifesta ordinea spontana. In acest proces, guvernul este doar o organizatie. Asta explica de ce incercarile guvernelor de a conduce economia s-au soldat cu esecuri majore. Ca organizatie, guvernul are doua rosturi (Hayek, 1993, Vol. 1, p. 48): sa asigure unele servicii pe care ordinea spontana nu le asigura in mod adecvat. Pentru asta, guvernul se comporta ca orice alta organizatie, utilizand resursele pe care le are la dispozitia sa. Celalalt rost al guvernului este sa asigure aplicarea regulilor de conduita, a legilor, pe care se sprijina ordinea spontana. Guvernul ar trebui sa fie aparatorul ordinii spontane, sa inlature tentativele care i-ar sta in cale, nu sa incerce sa o opreasca.
Rezultate foarte importante cum sunt limba, proprietatea, legea in sens general (de reguli), morala, banii, sistemul de preturi sunt rod al actiunii umane, dar nu al planificarii umane. Toate aceste mijloace care ne-au ajutat sa progresam in producerea de bunastare sunt rezultate ale ordinii spontane. Facilitarea acestei ordini ar trebui sa fie filozofia care conduce guvernele, iar pentru o perioada, care s-a incheiat odata cu Marea Depresiune din perioada 1929-1933, chiar a fost. Totusi, odata ce stiintele naturii, in special stiintele fizicii, au reusit, pe baza datelor pe care natura ni le ofera, sa stabileasca legi de evolutie certe, pe baza carora se pot face experimente de laborator bine controlate si predictii perfecte, succesul societatii a inceput sa fie vazut ca rezultat al „directiei constiente catre scopuri dinainte concepute” (Barry, 1982).
Stiintele sociale, intre care stiinta economica este un exemplu reprezentativ, au imprumutat in mod nelegitim metodele de cercetare din domeniul stiintelor desi datele in societate si economie nu sunt „date” economistilor, istoricilor, sociologilor etc. in acelasi fel in care sunt „date” cercetatorilor din stiintele naturale (Hayek, [1943, 1972]; Mises (1957)). Astfel, a fost usor pentru guverne sa creada ca pot inlocui inteligenta ordinii spontane (a pietei, daca ne referim strict la economie) cu inteligenta unei organizatii, a unui grup de oameni.
Magnitudinea iluziei a putut fi vazuta dupa ce incercarile guvernelor de a conduce economia au esuat, cu exemple extreme in socialismul centralizat. Pentru mintile deschise, aceste esecuri au fost dovada ca in procesul ordinii spontane guvernul este doar o organizatie, care trebuie sa-si inteleaga bine scopurile pe care le are in interiorul societatii si care nu trebuie sa incerce sa directioneze societatea catre scopuri pe care el i le stabileste.
Lectia nu a fost bine primita de cei care cred ca statul trebuie sa infaptuiasca justitia distributiva si de cate ori au ajuns la putere au folosit guvernele pentru a altera ordinea spontana si a „corecta” rezultatele acesteia. De-a lungul timpului, statul (i) a limitat proprietatea privata, inclusiv prin nationalizari; (ii) a promovat pozitivismul juridic; (iii) a distorsionat limba aparuta in mod spontan prin introducerea de noi expresii necesare pentru a proteja ingineriile sociale, care neavand o aparitie naturala au avut nevoie de un limbaj inventat, adica au generat „nevoia” de „corectitudine politica”; (iv) a distorsionat sistemul de preturi relative prin interventii in modul de formare a acestora; (v) a distorsionat sistemul de salarii relative prin acelasi mecanism; (vi) a limitat concurenta producatoare de inovatii, inclusiv prin acceptarea institutiilor „too big to fail”; (vii) a promovat rational-constructivismul prin care a creat si a exploatat o discrepanta periculoasa intre ceea ce asteapta publicul de la stiinta in general si in mod special de la stiintele sociale in rezolvarea problemelor socio-economice si de mediu inconjurator si ceea ce sta cu adevarat in puterea acesteia/acestora. Ma opresc la aceste exemple, dar lista este mult mai lunga.
In diverse perioade, procesul descris mai sus a crescut mai repede sau mai incet, dar tendinta a fost ascendenta. Prin aceasta extindere a rolului statului, diviziunea cunoasterii a fost alterata. Cantitatea de cunoastere utilizata in societate a scazut, pentru ca statul a preluat rolul grupurilor sociale si a indivizilor care detineau cunoasterea referitoare la circumstante particulare. Din aceasta cauza, solutiile identificate au fost mai putin informate si mai putin adecvate. Dupa 2008, tendinta de a creste rolul statului, in special in vederea atingerii obiectivului iluzoriu al infaptuirii justitiei distributive, s-a amplificat din nou, amplificare ce pare sa fie abia la inceput. Multi oameni aproba intensificarea tendintei, neintelegand ca problemele pe care le au sunt mai degraba rezultatul prea marii extinderi a statului, exemplificata partial prin punctele (i)-(vii) de mai sus.
Oamenii cauta solutii, iar cei mai multi au fost dusi in eroare si accepta ca acestea pot veni de la mai marea implicare a statului in economie. Ceea ce rezulta este o alterare a democratiei si, mai ales, o aprobare crescanda a unei parti tot mai mari a publicului pentru anihilarea liberalismului. In ultimul timp, liberalismul parca s-a evaporat. In acest fel, ne afundam si mai mult in situatia din care vrem sa iesim.
Cu cat va creste ponderea celor care cred ca solutiile la problemele socio-economice de astazi pot fi proiectate si implementate de stat, in totala discordanta cu capacitatea acestuia de a face acest lucru comparativ cu piata, cu atat va fi mai mare dezamagirea fata de esecul statului. Asta ar putea subrezi si increderea in functiile sale de care societatea are cu adevarat nevoie: furnizarea de servicii pe care piata le poate oferi inadecvat si aplicarea legilor. Consecintele ar putea fi foarte grave.
In prezent, raspandirea la nivel global a infectiilor cu COVID-19 are potentialul sa provoace o noua recesiune globala. Sub impactul recesionist deja vizibil al raspandirii coronavirusului, guvernele vor interveni pentru a spijini industriile cele mai afectate. Avand in vedere capcana anticipatiilor si presiunea care rezulta din ea pentru autoritati, posibilitatea ca in timp ce ajuta, guvernele sa creeze alte probleme nu este exclusa. Mai mult, extractorii de rente vor identifica noi oportunitati, mai ales acolo unde legile sunt neclare, contradictorii si partinice.
Totusi, este putin probabil ca, daca va aparea, recesiunea globala sa fie urmata de o noua ingradire a libertatii pietelor, asa cum am vazut ca s-a intamplat in alte ocazii cand dificultatile economice au fost majore, au afectat aproape toate sectoarele economice intr-un numar mare de tari si au rezultat in pierderea masiva de locuri de munca.
Recesiunea care este probabil sa apara din cauza raspandirii coronavirusului nu va fi in aceeasi clasa cu recesiunile declansate in mod natural de corectiile pe care le fac pietele, intrucat sursa ei nu este localizata in sfera pietelor. Ca urmare, politicienii nu ar avea un motiv specific pentru a limita libertatea pietelor, pentru a arata ca „fac ceva” in acest sens. In aceeasi logica, in acest caz specific, un guvern nu ar putea sa opuna rationalismul constructivist rationalismului ordinii spontane cu scopul de a limita libertatea pietelor. In situatia data, o limitare a libertatii pietelor nu ar fi de niciun folos electoral si nici nu ar putea fi justificata prin prisma comportamentului pietelor. Singura instanta in care in acest caz particular s-ar putea ajunge la problema limitarii libertatii pietelor ar fi aceea in care circumstantele ar deveni atat de complexe (adverse, nefavorabile) incat comportamentele economice fie s-ar distorsiona (comportamente speculative etc), fie ar fi percepute de public ca distorsionate de piete intr-o masura asa de mare incat ar deveni necesar pentru guverne „sa faca ceva” in legatura cu ele.
Avand cele de mai sus mentionate, nu inseamna insa ca tendinta de limitare a libertatii pietelor, inceputa acum virtual un secol, la care m-am referit la inceputul acestui articol, nu va continua, ghidata in special de rationalismul constructivist, practicat la o noua scara in societatea occidentala dupa criza din 2008. Pana la urma, acest tip de rationalism care ghideaza bazele teoretice ale politicilor economico-sociale isi va arata limitele, care vor fi vazute mai ales in reducerea spiritului antreprenorial, a productivitatii si a ratelor de crestere economica. Aparitia acestor limite va determina societatea sa actioneze pentru a readuce guvernele la dimensiunile de care are nevoie si le va constrange sa se concentreze pe rolul lor bine definit, de a furniza acele servicii pe care le poate oferi mai bine decat piata si de a asigura respectarea legilor ca metoda de a sustine ordinea spontana. Dar pana atunci, consecintele grave ar putea aparea. Vom gasi forta sa ne trezim cat mai repede?
