Relatiile economice dintre Romania si Rusia s-au deteriorat de dinainte de razboi, in timp ce in raport cu Ucraina acestea au devenit din ce in ce mai stranse. Rusia de-abia a intrat in top 20 investitori straini in Romania si a fost al 18-lea partener comercial al nostru in 2020. Ucraina este in crestere, pe locul 21 in topul schimburilor comerciale si in top 10 destinatii pentru investitiile straine directe ale romanilor.
„Dincolo de tabloul economic vorbim in primul rand despre umanitate. Prin razboiul din Ucraina, un singur decident politic afecteaza direct si ireversibil vietile a peste 188 de milioane de cetateni ucraineni si rusi. Romania si-a demonstrat imediat solidaritatea fata de Ucraina. Nu poti sa nu te gandesti ca fara apartenenta la NATO, am fi putut fi noi in locul ucrainenilor. Apoi au inceput sa curga masurile fara precedent adoptate de UE impotriva Rusiei: excluderea din SWIFT, inghetarea rezervelor internationale ale bancii centrale, vanatoarea de active ale oligarhilor, inchiderea spatiului aerian pentru Rusia si mai nou arme letale in valoare de aproape 500 de milioane de euro pentru Ucraina. Sunt tintiti oligarhii, decidenti politici si presedintele Putin dar sunt masuri pentru care deja au inceput sa plateasca toti cei 144 de milioane de cetateni ai Rusiei prin deprecierea rublei rusesti, scumpirea creditarii si impactul unei probabile recesiuni. Incetarea cat mai rapida a focului este primul si cel mai important pas”, a declarat Diana Florescu, analist economic KeysFin.
Ucraina, al 21-lea partener comercial al Romaniei in 2020, Federatia Rusa al 18-lea
Valoarea schimburilor comerciale (exporturi plus importuri) dintre Romania si Ucraina a scazut cu 1,7% fata de 2019 si a fost cu 7% sub nivelul record atins in 2011, ajungand la peste 1,5 miliarde de euro respectiv 1,1% din total in 2020, potrivit datelor Institutului National de Statistica.
Pe baza Catalogului Exportatorilor & Importatorilor din Romania realizat de Camera de Comert si Industrie a Romaniei din 2020 si a datelor de la Ministerul Finantelor (sunt incluse doar companiile care si-au raportat rezultatele financiare la 2020), respectiv de la Institutul National de Statistica, analistii KeysFin au identificat 594 de companii romanesti (114 mari, 215 medii, 166 mici si 99 de microintreprinderi) ce au exportat in Ucraina in principal masini si echipamente pentru transport (45% din total exporturi ale Romaniei in Ucraina), marfuri clasificate in principal dupa materia prima (piele, cauciuc, articole din lemn, hartie, fier sau otel, 22% din total), si produse chimice (15% din total), iar 1347 (102 mari, 277 medii, 391 mici si 577 de microintreprinderi) au importat din Ucraina marfuri manufacturate clasificate in principal dupa materia prima (32% din total importuri din Ucraina in 2020), masini si echipamente pentru transport (20% din total) si materiale crude, necomestibile exclusiv combustibil (17% din total importuri din Ucraina in 2020).
In raport cu Rusia, valoarea schimburilor comerciale (exporturi plus importuri) a scazut cu 36% fata de 2019 si a fost cu 37% sub nivelul din 2011, ajungand la peste 2,6 miliarde de euro respectiv 1,8% din total in 2020, potrivit datelor Institutului National de Statistica. Pachetul de masuri economice al Uniunii Europene, in special excluderea din SWIFT va genera blocaje de ordin financiar pe intreg lantul pentru companiile locale care isi pastreaza relatiile comerciale in Rusia, avertizeaza analistii KeysFin. In contextul razboiului dintre Rusia si Ucraina este necesar ca managerii sa verifice companiile cu care colaboreaza, pentru a reduce riscurile comerciale, precum cel de neincasare creante sau de insolventa.
409 companii (90 mari, 173 medii, 88 mici si 58 de microintreprinderi) au exportat in Rusia in principal masini si echipamente pentru transport (62% din total exporturi in Rusia), marfuri manufacturate clasificate in principal dupa materia prima si produse chimice, fiecare cu cate 12% din total in 2020.
823 de companii (100 mari, 172 medii, 218 mici si 333 microintreprinderi) au importat din Rusia in principal combustibili (72% din total importuri din Rusia), marfuri manufacturate clasificate in principal dupa materia prima cu 12% din total si materiale crude, necomestibile exclusiv combustibil cu 6% din total.
Ucraina, in top 10 investitii romanesti in strainatate
Potrivit datelor Bancii Nationale a Romaniei, investitorii finali din Germania continua sa detina, direct sau prin intermediul unor filiale din tari intermediare, prima pozitie in randul investitorilor straini, cu un sold de 13,8 miliarde de euro, in crestere cu 4,5% fata de 2019, urmati de cei din Austria, cu 10,2 miliarde de euro (+1,1%) si Franta cu 8,7% milioane euro, +5,5% fata de 2019. Rusia ocupa locul al 19-lea in topul investitorilor straini cu 1,2 miliarde de euro in 2020, respectiv 1,3% din total in 2020. In 2011, Federatia Rusa era incadrata la alte state cu investitii directe de sub 100 de milioane de euro.
Statisticile privind tara investitorului final s-au realizat utilizand abordarea bazata pe control si au avut la baza Registrul European al Grupurilor.
Principala destinatie a investitiilor romanesti in strainatate a fost Cipru (486 milioane euro), urmata de Italia (290 milioane euro), Republica Moldova (280 milioane euro). Ucraina se regaseste in primele 10 destinatii, pe locul al 9-lea cu 29 milioane de euro in 2020.
Top companii din Romania cu actionariat ucrainean
Potrivit datelor de la Registrul Comertului si de la Ministerul de Finante pe 2020:
1. Comert: IMPERIAL METAL SRL (100% capital direct ucrainean), DASK CENTRU SRL (100%), FORTUNA DISCOUNT MARKET SRL (100%), AQUA PLANET COMPANY SRL (100%), GRADINAMAX SRL (100%).
2. Sanatate & asistenta sociala: OK MEDICAL SRL (100%), VISUS CLINIC SRL (peste 50%), NEW DENTAL HOUSE SRL (100%), PROVIVAMED SRL (peste 50%), GENOBIOSIS SRL (100%).
3. Cultura & divertisment: DREAM SLOTS SRL (100%), WIN BOSS SRL (100%), ATLANTA ENTERPRISES GROUP SRL (peste 50%), RACE DRIFT PYT SRL-D (100%), ORCHESTRA ARKADIA SRL (peste 50%).
Top companii din Romania cu actionariat rusesc
Expunerea companiilor locale pe Rusia este marginala, inclusiv a sistemului bancar. Si vice-versa. Sunt mai putin de 200 de companii cu o cifra de afaceri de 600 de milioane de lei care au avut cel putin 20% capital rusesc direct in structura actionariatului. Inseamna mai putin de 0,1% din totalul companiilor locale care si-au raportat rezultatele financiare la 2020.
1. Transport & depozitare: GAZPROMNEFT MARINE BUNKER BALKAN SA (100% capital direct rusesc), LOGITEX CONSTANTA SRL (peste 50%), GROMAS TRANS SRL (100%) AV LOGISTIK SOLUTIONS SRL (peste 50%) si AIR LOGISTIC SERVICE SRL (100%)
2. Comert; XM TEXTILES SUD-EST DISTRIBUTION SRL (peste 50%), STANDART PARK ROMANIA SRL (peste 50%), WORLD OF HAND TOOLS SRL (100%), TORGSERVICE RM SRL (100%) si CITYPAY SRL (peste 50%).
3. Cultura & divertisment: CASINO PALACE SRL (peste 50%), PALACE SLOTS INTERNATIONAL SRL (peste 50%), BETCO TECHNOLOGY SRL (peste 50%), UNO ATELIER RESTA SRL (100%) si MINUS ZERO SRL (peste 50%). Pentru informatii suplimentare, click aici!