Bancile ar trebui sa restructureze datoriile acelor companii care pot deveni solvabile in economia de dupa pandemie si sa faciliteze iesirea ordonata a firmelor care probabil nu vor reusi sa supravietuiasca, a declarat guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei (BNR), Mugur Isarescu, intr-o conferinta de presa recenta, citat de Agerpres.
"Sunt de acord ca dupa pandemie vor aparea schimbari pe termen lung in structura economiei, desi in acest moment ele sunt greu de estimat. Pot spune ca este necesara o mai buna calibrare a politicilor, pentru a echilibra schimbarile structurale, iar bancile ar trebui sa puna in aplicare intelegeri pentru restructurarea datoriilor acelor firme care pot deveni solvabile, iar simultan sa faciliteze iesirea ordonata a acelor firme care nu e probabil sa reuseasca in economia post-pandemica", a declarat Mugur Isarescu.
Guvernatorul BNR a apreciat ca intarzierile in revenirea economiei vor pune si mai multa presiune pe resursele publice.
"Cum incertitudinile raman foarte mari, intarzierile suplimentare in recuperarea economica vor pune si mai multa presiune pe resursele publice si vor complica negocierile in ceea ce priveste alocarea acestora. Cu toate acestea, voi incheia intr-o nota optimista, spunand ca speram intr-o recuperare economica rapida, iar noi continuam sa ne indeplinim partea noastra in ceea ce priveste combaterea efectelor pandemiei", a precizat Mugur Isarescu.
Guvernatorul a subliniat importanta rolului politicilor privind lichiditatea si solvabilitatea corporative in timpul pandemiei de Covid-19.
"De-a lungul anilor, in vremurile normale, am avut onoarea sa gazduim aici, la Banca Nationala a Romaniei, diverse prezentari ale rapoartelor prestigioase ale FMI, care au starnit discutii interesante ale participantilor. Cercetarile de inalta calitate realizate de FMI au oferit intotdeauna o baza empirica si conceptuala solida pentru realizarea de politici in regiunea noastra. Astazi vom avea ocazia sa discutam rolul politicilor in ceea ce priveste lichiditatea si solvabilitatea corporative in timpul pandemiei de Covid-19. Aceasta este una din cele mai importante teme ale raportului privind Perspectiva Economica Regionala pentru Europa, publicat toamna trecuta. Analiza acestei editii are scopul de a califica potentialul impact al crizei Covid-19 asupra lichiditatii si solvabilitatii corporative, in general cu privire la riscuri, si de a evalua limitele pana la care politicile de sprijin vor ajuta la limitarea aceste riscuri. Apreciem acest efort semnificativ al FMI, care foloseste informatii de la companii europene, si pot spune ca suntem de acord cu concluziile principale ale raportului", a mentionat oficialul BNR.
Seful bancii centrale a aratat ca o crestere a indatorarii companiilor ridica ingrijorari in ceea ce priveste riscurile de solvabilitate si perspectivele de investitii.
"Schemele de ajutor care au rolul pastrarii locurilor de munca, moratoriile pentru obligatiile de plata, granturile si garantiile de credit pot fi eficiente in imbunatatirea nevoilor de lichiditate a companiilor, acest lucru fiind valabil chiar mai mult in economiile avansate decat in cele emergente. Cu toate acestea, mergand inainte, cresterea indatorarii ridica ingrijorari in ceea ce priveste riscurile de solvabilitate si perspectivele de investitii. Este adevarat ca, din perspectiva bancilor centrale, toate capitolele raportului sunt extrem de relevante. Personal, tot timpul urmaresc rapoartele de cercetare ale FMI pentru confirmari ale propriilor noastre scenarii, pentru puncte de vedere diferite asupra unor anumite subiecte, dar chiar si pentru steguletele rosii", a sustinut Isarescu.
Potrivit acestuia, impactul final pe care pandemia l-a avut asupra economiei in anul 2020 inca nu a fost calculat.