AmCham Romania a prezentat rezultatele sondajului privind calitatea climatului investitional, editia 2021. Sondajul releva un nivel record al increderii companiilor in mediul investitional oferit de Romania, 49% dintre companiile participante acordand calificativul bun si foarte bun. In mod similar, perspectivele privind evolutia veniturilor, numarului de angajati si investitiilor inregistreaza un puternic trend ascendent, companiile estimand cresteri apropiate de performantele anului 2018 pentru aceiasi indicatori.
"Sentimentul pozitiv al companiilor vis-a-vis de climatul investitional aflat la un nivel record, anticiparea unor rezultate de afaceri foarte bune in 2021, precum si intentiile de investitii si de extindere a prezentei pe piata din Romania in urmatorii ani confirma perspectivele de crestere economica estimate de specialisti. Semnalele dinspre sectorul privat sunt pozitive, insa acestea vin cu responsabilitatea autoritatilor pentru asigurarea stabilitatii si a predictibilitatii legislative, a implementarii de refome si de proiecte cheie, precum digitalizarea administratiei si investitii in infrastructura de transport si din alte sectoare critice pentru economie. Concomitent, se impun masuri ferme si coerente pentru a mentine avantajul competitiv asigurat de capitalul uman, dat fiind ca multe sectoare au indicat ca se confrunta, din nou, cu lipsa acuta de forta de munca calificata. Suntem intr-un punct de inflexiune, avem multe resurse financiare disponibile in perspectiva, dar si multe nevoi stringente care treneaza de prea multi ani. Ne trebuie vointa politica si competenta sa accesam resursele, sa implementam reformele, sa recuperam decalajele, dar si sa construim viziunea de dezvoltare pe termen mediu si lung a Romaniei " a declarat Ionut Simion, Presedintele AmCham Romania".
Aproximativ 75% dintre companiile participante la sondaj se asteapta sa incheie anul financiar 2021 cu un nivel crescut al veniturilor, 47% cu mai multi angajati decat in prezent iar 59% cu un volum mai mare al investitiilor, spre deosebire de anul trecut cand majoritatea a estimat scaderi majore pentru fiecare din acesti trei indicatori. In ciuda provocarilor economice si incertitudinii cu care ne-am confruntat in 2020, majoritatea companiilor a reusit sa-si mentina sau sa-si creasca operatiunile in Romania, iar 41% au inregistrat chiar cresteri ale veniturilor.
In ceea ce priveste evolutia cifrei de afaceri, 85% dintre companii anticipeaza o crestere acestui indicator comparativ cu 2020, dintre acestea 44% lucrand intr-un scenariu de crestere mai mare de 10%.
Dincolo de rezilienta dovedita in timpul crizei, cand aproape 40% dintre companii nu au accesat niciun fel de masura de sprijin, mai mult de jumatate dintre companiile participante la sondaj au reusit chiar sa valorifice oportunitatile generate de criza, 64% dintre acestea indicand ca adaptarea la contextul pandemic a dus la cresterea ofertei de servicii si produse si a bazei de clienti.
In ceea ce priveste finantarea afacerilor, cele mai multe companii, 82%, se bazeaza in continuare in principal pe fonduri proprii, completate pentru aproximativ o treime dintre respondenti de imprumuturile bancare sau imprumuturi de la actionari. O evolutie pozitiva a inregistrat in acest interval ponderea pietei de capital ca sursa de finantare, de la 3% anul trecut, la 8% anul acesta. Acest trend pozitiv poate fi justificat pe de-o parte prin performanta foarte buna a bursei in 2020, dar si prin eforturile intensificate de promovare a bursei ca sursa de finantare printre antreprenori. Potentialul de crestere este insa foarte mare si reiteram cu acest prilej necesitatea continuarii dezvoltarii pietei de capital pentru ca aceasta sa devina o sursa de finantare accesibila si accesata si de companiile romanesti.
Pentru al treilea an consecutiv, calitatea infrastructurii digitale conduce detasat topul celor mai apreciate conditii de piata oferite de Romania, fiind calificata buna si foarte buna de 53% dintre companii, urmata de calitatea capitalului uman, considerata buna & foarte buna de 48% dintre respondenti si de nivelul de impozitare a companiilor care se situeaza pe aproximativ acelasi nivel de apreciere ca in editia de anul trecut.
In topul avantajelor competitive care raman relevante pentru Romania in contextul economic actual, a ramas pe primul loc, cu 82%, importanta apartenentei la Uniunea Europeana, strans corelata cu oportunitatile de finantare, cu suita de reforme care conditioneaza acesul la noile generatii de fonduri europene, cu raspunsul coordonat la nivel UE in fata crizei sanitare, dar si cu apararea statului de drept.
Cu privire la capitalul uman, un element central al mixului de avantaje competitive oferite de Romania, sondajul indica o intensificare a tensiunii cu care se confrunta cele mai multe companii, in conditiile in care anul acesta 82%, in crestere de la 60% in 2020, reclama lipsa fortei de munca calificata in industriile in care activeaza. Faptul ca schimbarile demografice se detaseaza in topul factorilor macroeconomici care pot prezenta un risc pentru economia romaneasca impune adoptarea unor masuri ferme care sa evite erodarea acestui avantaj competitiv, si implicit a capacitatii Romaniei de a sustine proiectele de investitii care necesita forta de munca suplimentara.
In ceea ce priveste redresarea economica post pandemie, membrii AmCham considera ca principalele componente ale acestui proces, in ordinea raspunsurilor cumulate de fiecare, trebuie sa fie: investitiile in infrastructura (82%), accelerarea digitalizarii administratiei publice (71%), reforma sistemului sanitar (53%), mentinerea sistemului de cota unica (44%) si reducerea poverii fiscale pe munca (37%).
Referitor la regimul de munca anticipat pentru contextul post pandemic, 62% dintre companii asteapta ca cei mai multi dintre angajati sa revina la birou, iar pentru 29% dintre respondenti, cea mai mare parte a activitatii se va derula de la distanta.
Per ansamblu, rezultatele sondajului privind calitatea climatului investitional confirma prioritatile si recomandarile pe care AmCham Romania le sustine in dialogul cu autoritatile centrale cu privire la redresarea economica si cresterea competitivitatii Romaniei si evidentiaza importanta stabilitatii si predictibilitatii si a parteneriatului public privat constructiv. Pentru informatii suplimentare, click aici!