Volumul lucrarilor de constructii a crescut, ca serie bruta, cu 12,2% in primele zece luni din 2023, comparativ cu perioada similara a anului precedent, iar ca serie ajustata in functie de numarul de zile lucratoare si de sezonalitate avansul a fost de 12,5%, potrivit celor mai recente date transmise de Institutul National de Statistica (INS).
Volumul lucrarilor de constructii, ca serie bruta, a crescut, pe total, cu 12,2%. Pe elemente de structura, cresteri au avut loc la lucrarile de reparatii capitale (+18,2%), lucrarile de constructii noi (+12,8%) si la lucrarile de intretinere si reparatii curente (+8,1%). Pe obiecte de constructii, au avut loc cresteri la constructiile ingineresti (+30,7%) si la cladirile nerezidentiale (+1,7%). Cladirile rezidentiale au scazut cu 7,2%.
Volumul lucrarilor de constructii a crescut, ca serie ajustata in functie de numarul de zile lucratoare si de sezonalitate, cu 12,5%, crestere evidentiata la lucrarile de reparatii capitale (+20,6%), lucrarile de constructii noi (+12,8%) si la lucrarile de intretinere si reparatii curente (+7,6%). Pe obiecte de constructii, cresteri au avut loc la constructiile ingineresti (+30,8%) si la cladirile nerezidentiale (+1,7%). Cladirile rezidentiale au scazut cu 6,4%.
Octombrie 2023 comparativ cu septembrie 2023
Volumul lucrarilor de constructii a crescut ca serie bruta cu 11,2%, crestere evidentiata la lucrarile de intretinere si reparatii curente (+27,7%), lucrarile de reparatii capitale (+7,9%) si la lucrarile de constructii noi (+6,7%). Pe obiecte de constructii, au avut loc cresteri la constructii ingineresti (+13%), cladirile nerezidentiale (+10,1%) si la cladirile rezidentiale (+7,4%).
Volumul lucrarilor de constructii a crescut, ca serie ajustata in functie de numarul de zile lucratoare si de sezonalitate, cu 3,0%, crestere evidentiata la lucrarile de intretinere si reparatii curente (+12,1%) si la lucrarile de constructii noi (+1,3%). Lucrarile de reparatii capitale au scazut cu 2,6%. Pe obiecte de constructii, volumul lucrarilor de constructii a crescut la cladirile nerezidentiale (+7,2%), constructiile ingineresti (+4%) si la cladirile rezidentiale (+2,6%).
Octombrie 2023 comparativ cu octombrie 2022
Volumul lucrarilor de constructii, ca serie bruta, a crescut pe total cu 10,7%. Pe elemente de structura, cresteri s-au inregistrat la lucrarile de intretinere si reparatii curente (+17,3%) si la lucrarile de constructii noi (+11,0%). Lucrarile de reparatii capitale au scazut cu 4,7%. Pe obiecte de constructii, cresteri s-au inregistrat la constructiile ingineresti (+23%) si la cladirile nerezidentiale (+3,2%). Cladirile rezidentiale au scazut cu 7,1%.
Ca serie ajustata in functie de numarul de zile lucratoare si de sezonalitate, volumul lucrarilor de constructii a crescut pe total cu 7,6%. Pe elemente de structura s-au evidentiat cresteri la lucrarile de intretinere si reparatii curente (+13,3%) si la lucrarile de constructii noi (+7,8%). Lucrarile de reparatii capitale au scazut cu 6,3%. Pe obiecte de constructii, cresteri s-au inregistrat la constructiile ingineresti (+20%) si la cladirile nerezidentiale (+1,7%). Cladirile rezidentiale au scazut cu 7,5%.