RO EN
Coșul este gol

INS: Contributie de 6,1% a sectorului de constructii la formarea PIB

Potrivit informatiilor publicate la data de 14 ianuarie a.c. de expertii Institutului National de Statistica (INS) – si modificate conform unei proceduri de revizuire prin recalculare trimestriala, ca urmare a modificarii modelelor adoptate, a numarului de regresori folositi, a schimbarii seriilor brute, a numarului de observatii disponibile etc. – au rezultat anumite diferente referitoare la cresterea economica propriu-zisa si la cuantumul PIB. Astfel, INS anunta ca Produsul Intern Brut – PIB al Romaniei, estimat pentru trimestrul al treilea din 2014 si evaluat ca serie ajustata sezonier (fara corectia cu numarul de zile lucratoare), a fost de 168.034,3 milioane de lei preturi curente, in crestere – in termeni reali – cu 1,8% fata de trimestrul al doilea al anului trecut si cu 3,1% fata de trimestrul al treilea din 2013. In acelasi timp, ca serie bruta, PIB aferent celui de-al treilea trimestru din 2014 a fost prognozat la 183.115,7 milioane de lei preturi curente, mai mare – in termeni reali – cu 3,3% fata de trimestrul similar din 2013. Trebuie precizat faptul ca, in acest moment, datele evaluate reprezinta cea de-a doua varianta a celor provizorii, tinand cont mai ales de modificarea anumitor contributii la cresterea PIB, reliefate intre cele doua estimari. Expertii INS explica si faptul ca anumite diferente fundamentale din acest punct de vedere s-au consemnat in sectoarele de comert cu ridicata si amanuntul si la hoteluri si restaurante. In consecinta, tot ca serie ajustata, PIB estimat pentru primele noua luni din 2014 a insumat 496.915 milioane de lei preturi curente, in crestere in termeni reali cu 3,1% raportat la perioada corespunzatoare din 2013, iar pe serie bruta s-au consemnat 468.734,2 milioane de lei preturi curente (+2,9%).
Aportul negativ al constructiilor la cresterea PIB ramane acelasi
In ceea ce priveste structura PIB pe categorii de resurse si utilizari (ca serie bruta), in cel de-al treilea trimestru al anului trecut realizarile sectorului de constructii au fost de 11.272,1 milioane de lei preturi curente, ceea ce continua sa pozitioneze bransa pe o pozitie deficitara ca importanta economica, in urma unor sectoare care erau mai putin relevante inainte de declansarea recesiunii, precum agricultura, tranzactiile imobiliare si administratia publica, astfel incat industria si comertul raman principalele motoare reale ale economiei. Noua valoare anuntata de INS reprezinta 98,4% ca indici de volum al activitatii, comparativ cu trimestrul al treilea din 2013, ceea ce indica in continuare un nivel foarte scazut, iar ca indice de pret s-a constatat o majorare de 1% fata de aceeasi perioada a anului anterior. Situatia este complet nesatisfacatoare in comparatie cu indicii de volum ai altor ramuri economice, descrisi in comunicatul INS, ceea ce nu este deloc surprinzator daca se tine cont de faptul ca piata nationala de constructii se afla, in prezent, in recesiune tehnica. Un alt aspect relevant il constituie contributia pietei de constructii la formarea PIB, evaluata la 6,1% (similara celei din varianta provizorie 1), insa contributia efectiva la cresterea PIB a ramas negativa (-0,1% in ambele cazuri), ceea ce – de fapt – reprezinta o situatie problematica si o frana in calea dezvoltarii economice, deoarece, prin comparatie, alte ramuri relevante (agricultura si industria) au avut un aport pozitiv la cresterea PIB, respectiv de +1,4% pentru industrie si +0,2% in cazul agriculturii. Pentru seria ajustata sezonier, cel de-al treilea trimestru din 2014 a adus realizari de 10.962,4 milioane de lei preturi curente, reprezentand 99,5% ca volum in raport cu trimestrul al doilea al anului trecut si 101,1% ca indici de pret fata de aprilie-iunie 2014. De asemenea, in intervalul 1 ianuarie – 30 septembrie 2014, realizarile din constructii, calculate ca serie bruta, s-au cifrat la numai 23.627 milioane de lei preturi curente, ceea ce constituie 96,9% ca volum si +0,5% ca pret comparativ cu aceeasi perioada din 2013. Dupa cum se poate observa la o analiza succinta, datele INS confirma intr-o oarecare masura estimarile specialistilor din bransa de constructii – care invoca si in continuare lipsa lucrarilor cu valoare sporita – si indica faptul ca, din punct de vedere al realizarilor efective, primele noua luni ale anului in curs au reprezentat cea mai nefasta perioada din ultimul timp pentru firmele din domeniu. In final, oficialii INS mai anunta ca primele estimari „semnal” referitoare la Produsul Intern Brut aferent celui de-al patrulea trimestru din 2014, elaborate in conformitate cu exigentele Uniunii Europene, vor fi disponibile in luna februarie a.c. Informatii suplimentare, la www.insse.ro

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter