RO EN
Coșul este gol

INS: Contributie de 4,1% a sectorului de constructii la formarea PIB

Potrivit informatiilor publicate la data de 7 iulie a.c. de expertii Institutului National de Statistica (INS) – si modificate conform unei proceduri de revizuire prin integrarea informatiilor statistice, financiar-bancare si administrative devenite disponibile sau care au fost rectificate dupa publicarea primelor estimari provizorii – au rezultat anumite diferente referitoare la cresterea economica propriu-zisa si la cuantumul PIB. Astfel, INS anunta ca Produsul Intern Brut – PIB al Romaniei, estimat pentru primul trimestru din 2015 si evaluat ca serie ajustata sezonier, a fost de 175.892,4 milioane de lei preturi curente, in crestere – in termeni reali – cu 1,5% fata de trimestrul al patrulea al anului trecut si cu 4,1% fata de trimestrul intai din 2014. In acelasi timp, ca serie bruta, PIB aferent primelor trei luni din 2015 a fost prognozat la 140.176,2 milioane de lei preturi curente, mai mare – in termeni reali – cu 4,3% fata de trimestrul similar din 2014. Trebuie precizat faptul ca, in acest moment, datele evaluate reprezinta cea de-a doua varianta a celor provizorii, tinand cont mai ales de modificarea anumitor contributii la cresterea PIB, reliefate intre cele doua estimari. Expertii INS explica si faptul ca anumite diferente fundamentale din acest punct de vedere s-au consemnat in sectoarele de informatii si comunicatii, respectiv la activitati de spectacole, culturale si recreative.
Aportul pozitiv al constructiilor la cresterea PIB se modifica usor
In ceea ce priveste structura PIB pe categorii de resurse si utilizari (ca serie bruta), in primul trimestru al acestui an realizarile sectorului de constructii au fost de 5.742,7 milioane de lei preturi curente, ceea ce continua sa pozitioneze bransa pe o pozitie deficitara ca importanta economica, in urma unor sectoare care erau mai putin relevante inainte de declansarea recesiunii, precum informatiile si comunicatiile, activitatile profesionale stiintifice si tehnice, tranzactiile imobiliare si administratia publica, astfel incat industria si comertul raman principalele motoare reale de sustinere a economiei. Noua valoare anuntata de INS reprezinta 106,1% ca indici de volum al activitatii, comparativ cu trimestrul intai din 2014, ceea ce indica in continuare un nivel foarte scazut, desi se pare ca a fost initiata o perioada de recuperare a pierderilor din acest sector, iar ca indice de pret s-a constatat o majorare de 1,8% fata de aceeasi perioada a anului anterior.
Situatia este complet nesatisfacatoare in comparatie cu indicii de volum ai altor ramuri economice, descrisi in comunicatul INS, ceea ce nu este deloc surprinzator daca se tine cont de faptul ca piata nationala de constructii ramane, in prezent, subfinantata. Un alt aspect relevant il constituie contributia pietei de constructii la formarea PIB, evaluata la 4,1% (similara celei din varianta provizorie 1), insa contributia efectiva la cresterea PIB a ramas pozitiva (+0,2% pentru varianta provizorie 1 si +0,3% in varianta provizorie 2), ceea ce – de fapt – reprezinta o situatie optimizata si un impuls in ceea ce priveste dezvoltarea economica, desi, prin comparatie, alte ramuri relevante (comertul si industria) au avut un aport pozitiv mai semnificativ la cresterea PIB, respectiv de +0,9% pentru industrie si +1% in cazul comertului. Pentru seria ajustata sezonier, pe piata de constructii, primul trimestru din 2015 a adus realizari de 11.528,2 milioane de lei preturi curente, reprezentand 99,9% ca volum in raport cu trimestrul al patrulea al anului trecut si 105,9% ca indici de pret fata de octombrie-decembrie 2014.
Dupa cum se poate observa la o analiza succinta, datele INS confirma intr-o oarecare masura estimarile specialistilor din bransa de constructii – care sustin si in continuare (re)initierea unor lucrari cu valoare sporita – si indica faptul ca, din punct de vedere al realizarilor efective, primele trei luni ale anului in curs au reprezentat o perioada relativ propice pentru firmele din domeniu. In final, oficialii INS mai anunta ca primele estimari „semnal” referitoare la Produsul Intern Brut aferent celui de-al doilea trimestru din 2015, elaborate in conformitate cu exigentele Uniunii Europene, vor fi disponibile in luna august a.c. Informatii suplimentare, la www.insse.ro

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter