Investitiile straine directe (ISD) au scazut in 2020 cu 60,38% fata de nivelul din 2019, dupa cum reiese din cel de-al doilea Raport privind ISD publicat de Consiliul Investitorilor Straini (FIC), dar si datele recente comunicate de Banca Nationala a Romaniei (BNR). FIC considera ca autoritatile din Romania ar trebui sa adauge pe lista prioritatilor atragerea unor volume mai mari de investitii straine directe prin cresterea capacitatii de absorbtie si dezvoltarea unor strategii pe termen mediu si lung care sa tina cont de realitatile economice.
"Utilizarea investitiilor straine si intelegerea impactului lor transformativ asupra economiei interne sunt aspecte favorabile dezvoltarii economice pe termen lung, in special in contextul actual, in care ne confruntam cu o limitare a resurselor pentru proiecte mari de investitii, iar capacitatea guvernului de a mobiliza astfel de resurse este limitata de constrangeri bugetare semnificative", spun reprezentantii FIC.
Oamenii de afaceri considera ca Romania trebuie sa isi valorifice punctele forte care o pot propulsa pe harta investitorilor straini. Avand in vedere beneficiile angrenate de investitii straine in comunitati si in imbunatatirea standardului de viata al populatiei, cat si in avansul economic al tarilor in care sunt prezente, FIC se angajeaza sa ramana un partener activ si disponibil pentru autoritati in schitarea directiei in care Romania vrea sa mearga in urmatoarea perioada, pentru a atrage investitii straine cu o valoare adaugata ridicata.
Printre cele mai importante concluzii ale raportului se afla:
➢ Romania a beneficiat de 0,45% din fluxurile totale de ISD la nivel global, adica 81,12 miliarde euro in anul 2018. Datele BNR arata ca firmele ISD au efectuat 75% din exporturi si 68% din importurile totale. Numarul de salariati in companiile ISD reprezinta 26% din numarul total al salariatilor din Romania, in usoara scadere fata de anii precedenti.
➢ Chiar daca stocurile ISD au crescut in Romania in fiecare an incepand cu 2008, diferentele se mentin semnificative comparativ cu celelalte tari din regiune, daca nivelul ISD este raportat la PIB sau la numarul de locuitori.
➢ Sectorul serviciilor are cea mai mare pondere a stocurilor de ISD din Romania, aproximativ 47% din total. Insa, Romania a atras in 2016 numai 5% din volumul total al ISD aferent industriilor high-tech si serviciilor intensive in cunoastere din regiune. In schimb, 52% din stocuri au fost directionate catre Ungaria, 18% catre Polonia si 14% catre Cehia, specializarea regionala actionand astfel in defavoarea Romaniei.
➢ Este determinata utilitatea schitarii directiei in care Romania doreste sa mearga si identificarea modalitatilor de actiune. Masurile de politica publica ar putea fi axate pe incurajarea ISD cu valoare adaugata cat mai ridicata si inlesnirea reorientarii ISD in industriile cu grad inalt de tehnologie si intensive in cunoastere in domeniile aferente serviciilor. In absenta unor masuri concrete pentru cresterea competitivitatii, centrate pe atragerea unui anumit tip de ISD, Romania risca sa devina specializata in industrii cu valoare adaugata si intensitate tehnologica scazute.
➢ Studiul de caz din industriile de energie, automotive si telecomunicatii arata ca impactul firmelor cu capital strain in economia Romaniei este unul semnificativ.
***
FIC a inceput, in anul 2017, un proiect dedicat evaluarii contributiei investitiilor straine directe (ISD) la dezvoltarea economiei in Romania, comparativ cu tarile din regiunea Europei Centrale si de Est. Astfel, s-a materializat in cadrul acestui proiect un element important: Raportul privind investitiile straine directe in Romania, realizat impreuna cu Academia de Studii Economice (ASE) din Bucuresti.
Raportul ISD pune la dispozitia celor care doresc sa cunoasca impactul investitiilor straine in tara noastra, o analiza detaliata despre fluxurile de investitii straine si modul in care acestea au contribuit la cresterea economica a Romaniei in ultimii ani.
FIC a continuat acest demers in anul 2020, cand analiza asupra investitiilor straine a fost actualizata de echipa de experti ai FIC si ASE. Pentru elaborarea celui de-al doilea raport au fost utilizate date disponibile din primele luni ale anului trecut, la nivel national, dar si european, cat si datele puse la dispozitie de un esantion reprezentativ al companiilor membre FIC, din trei sectoare semnificative ale economiei: energie, telecomunicatii si productia auto.
Initial, raportul era programat sa fie publicat la inceputul anului 2020, dar declansarea crizei epidemiologice a intarziat aparitia acestuia. Astfel ca studiul surprinde preponderent situatia panoramica post-criza, dar si anumite tendinte pe termen scurt si mediu, desi la momentul publicarii era prea curand pentru a trage concluzii ferme din datele preliminare aparute, s-a avut in vedere includerea unei perspective actualizate asupra investitiilor straine directe.
Raportul integral privind investitiile straine directe in Romania este disponibil aici!