Biroul european de statistica Eurostat a dat publicitatii un nou comunicat, cu date rectificate (dupa schimbarea metodologica prin care anul de referinta sau de baza devine 2015) sau recalculate, prin intermediul caruia se atesta faptul ca, pentru piata de constructii din Romania, informatiile aferente primului trimestru a.c. raman pozitive, indicand o crestere puternica pe baze secventiale de comparare, respectiv o scadere anuala ceva mai ponderata decat cele precedente.
In acelasi timp, informatiile certificate de Eurostat arata ca, la nivelul UE-28, s-a inregistrat, in luna mai 2018, un progres anual de +2,6% al indicatorului analizat (respectiv, volumul lucrarilor de constructii), iar in zona euro (UE-19) acesta s-a majorat, de asemenea (+1,8%), astfel incat estimarile initiale, ce indicau o apreciere pe toata linia, inclusiv ca urmare a efectului pozitiv dat de factorul sezonier ce a fost propice executiei lucrarilor, s-au concretizat. Consultand noile date statistice, se observa insa, in acelasi timp, ca aprecierile secventiale din cea de-a cincea luna a anului in curs (+1,2% in UE-28 si +0,3% in zona euro), ceea ce constituie un aspect pozitiv, pot fi explicate mai ales prin motive ce tin de o conjunctura investitionala relativ favorabila la nivel continental (mai putin vizibila, insa, in UE-19), ce a influentat cu precadere sectorul constructiilor de cladiri, deoarece in UE-28 s-a raportat un progres de +1,2% al acestui ultim indicator (iar in UE-19 s-a remarcat o sporire de +0,2%), in timp ce piata ingineriei civile a consemnat, in continuare, situatii relativ optime (+1,1% in UE-28 si +0,4% in UE-19).
Biroul Eurostat mai avertizeaza ca, in randul statelor membre, in luna mai 2018, potrivit primelor estimari, in randul statelor pentru care sunt disponibile date statistice, volumul lucrarilor de constructii, calculat pe baze secventiale, a crescut puternic (sau mai vizibil) in Ungaria (+6%), Slovenia (+3,4%), Cehia si Germania (ambele, cu +3,1%), inregistrand un trend descendent cu precadere in Slovacia (-6%) si Franta (-1,4%), in timp ce, pentru aceasta baza de comparare, Romania a raportat +2,9%, dupa progresul secvential rectificat la +0,7% din aprilie a.c.
Consultand baza de date cu informatiile trimestriale pentru seria secventiala de calcul, piata constructiilor din UE-19 este pasibila de recesiune, deoarece in primul trimestru din acest an s-a raportat o scadere (-0,2%), respectiv o stagnare (0%) pentru intregul spatiu comunitar (UE-28), datele fiind modificate. Astfel, la acest capitol, dupa o confirmare sau recalculare a datelor trimestriale (dintre care unele raman momentan confidentiale), se pot observa pietele de constructii care au intrat (sau se afla in continuare) in recesiune tehnica (statistica). Acestea sunt reprezentate de Belgia si Suedia (pentru care s-a reconfirmat starea de recesiune), respectiv Romania (cu fluctuatii trimestriale ce nu au permis o redresare consecutiva a volumului lucrarilor), ceea ce denota ca tara noastra se afla si in continuare printre putinele state membre ale UE care se confrunta cu aceasta situatie nedorita. Pentru baza comparativa anuala, volumul lucrarilor de constructii din mai 2018 reflecta tendinte substantial negative in Franta (-4,1%) si Bulgaria (-0,4%), respectiv pozitive in Slovenia (+30,3%), Polonia (+23,3%), Ungaria (+15,2%) etc., Romania fiind pusa in evidenta printr-o crestere de +2,5%.
Strict pentru tara noastra, ca o completare si actualizare a datelor de la Institutul National de Statistica (institutie ce nu le comunica de fiecare data pe cele trimestriale, eventual cu rectificari), merita amintite seriile trimestriale si lunare atat in ceea ce priveste baza de comparare secventiala, cat si cea anuala. Astfel, de la un trimestru la altul, in perioada cuprinsa intre aprilie 2017 si martie 2018, volumul lucrarilor de constructii din tara noastra a fost fluctuant: -5,6%, +1,8% -2,8% si +6,7% (in trimestrul intai din 2018, fata de trimestrul al patrulea din 2017), in timp ce seria de la o luna la alta a datelor, intre decembrie 2017 si mai a.c., arata astfel: +6,6%, +5,1%, +0,6%, -9,8%, -0,7% si +2,9%.
Datele anuale pentru Romania indica, din pacate, scaderi trimestriale ale volumului lucrarilor de constructii pe toata linia, astfel: -11,4%, -5,4%, -2,9% si -1,7% (in cazul seriei trimestriale, pentru fiecare trimestru comparat cu cel similar din anul anterior), in timp ce noul sir actualizat de date reflecta fluctuatii de +10,5%, +5,6%, +5,9%, -10,9%, -0,4% si +2,5% (pentru fiecare luna din intervalul decembrie 2017 - mai 2018, comparata cu luna corespunzatoare din anul precedent). Pentru informatii suplimentare privind sursa datelor trimestriale ce pot fi extrase si analizate, click aici, iar pentru a vizualiza comunicatul Eurostat privind dinamica volumului lucrarilor de constructii din UE si statele membre ce au transmis date statistice, click aici!