Consiliul egiptean pentru exportul de materiale de constructii (ECBM), in parteneriat cu Biroul Comercial al Ambasadei Republicii Arabe Egipt in Romania, a organizat, in perioada 24-28 martie 2015, o misiune comerciala a oamenilor de afaceri egipteni, cu scopul de a stabili parteneriate cu firme din industria locala a materialelor de constructii si produselor metalurgice. O intalnire de lucru intre reprezentantii unora dintre cei mai mari producatori din aceste domenii din Egipt si cei ai companiilor specializate in distributia si comertul acestor produse din tara noastra a avut loc la data de 25 martie a.c., fiind vizata facilitarea accesului fabricantilor egipteni in Romania si lansarea pe piata locala a unor noi produse pentru constructii si din domeniul metalurgic, toate realizate in Egipt.
La eveniment au fost reprezentate 11 dintre cele mai mari companii producatoare si exportatoare de materiale si sisteme pentru constructii din Egipt, cum ar fi producatorul de sisteme de cofrare Acrow, companie cu afaceri anuale de 65 miliarde USD realizate in 2014 sau fabricantul de sisteme de hidroizolatii si alte produse pentru constructii Modern Waterproofing Group, cu vanzari anuale de peste 50 milioane USD. De asemenea, au mai fost reprezentate companiile producatoare de placi ceramice Ceramica Verdi, Orient Ceramics si La Pace, furnizorul de produse metalurgice Kandil Steel, fabricantii de marmura, granit si piatra naturala Kiro Marble, Stone Group Egypt si KR-Onyx, producatorul de placi din policarbonat Polyee Plast si cel de ciment Shakespeare Foundry SAE. Din delegatia oamenilor de afaceri egipteni nu a lipsit autoritatea egipteana pentru organizarea de evenimente EECA (Egypt Expo & Convention Authority), reprezentata de Nagwa Rashad, presedintele organizatiei. EECA este cel mai mare centru expozitional din Egipt, avand un spatiu pentru organizarea de evenimente de 412.000 mp.
Compania Acrow vizeaza deschiderea unui birou la nivel local
Pe o piata locala a sistemelor de cofrare estimata la circa 25 milioane de euro anual si in cadrul carora activeaza reprezentante ale unor companii europene renumite (cum ar fi Peri, Doka sau Hunnebek), reprezentantii producatorului egiptean Acrow estimeaza ca ar aduce pe in Romania produse adaptate tipurilor de clienti si bugetelor acestora din tara noastra. "Analizam posibilitatea deschiderii unui punct de lucru in regiunea Europei de Est, printre pietele pe care le avem in vedere aflandu-se, alaturi de Romania, cele din Slovenia si Georgia. Nu am stabilit inca momentul in care am vrea sa incepem activitatea in regiune, insa, cu siguranta, biroul ce va fi deschis va fi utilizat drept centru de livrare pentru tarile din intreaga zona", a declarat Osama El-Garf, presedinte si CEO al grupului Acrow. Potrivit acestuia, piata sistemelor de cofrare din Egipt este evaluata la circa 20 milioane USD. Acrow este o companie cu afaceri anuale de 65 milioane USD realizate in 2014, dezvoltarea firmei fiind semnificativa incepand din anul 2003, cand vanzarile acesteia nu depaseau 4 milioane USD. "Avem o cota de piata semnificativa in regiunea Golfului Persic, fiind printre cei mai importanti competitori de pe piata sistemelor de cofrare din zona", a precizat Osama El-Garf. Produsele Acrow sunt livrate pe piete din Arabia Saudita, Emiratele Arabe Unite, Qatar, Algeria, Maroc, Libia etc.
Compania Modern si-a prezentat produsele la Construct Expo
Reprezentantii Modern Waterproofing Group, societate egipteana specializata in productia de sisteme pentru hidro- si termoizolatii, materiale geotextile si din poliester, dar si de membrane bituminoase, au declarat ca au venit in Romania pentru a analiza piata locala de profil, avand in vedere faptul ca tara noastra a importat, in 2014, materiale pentru hidroizolatii in valoare de circa 30 milioane USD. Compania, cu afaceri de 50 milioane USD realizate anul trecut, este activa in Egipt, Turcia si diverse tari arabe, dar produsele acesteia pot fi achizitionate si din Uniunea Europeana, fiind livrate inclusiv in tari precum Spania sau Germania.
"Avem trei fabrici in Egipt, una de hidroizolatii, alta pentru materiale de termoizolare si inca una pentru produse pe baza de poliester. De asemenea, detinem linii tehnologice in Maroc, India si Qatar si exportam materiale in peste 40 de state ale lumii. Compania noastra este cel mai important producator de sisteme pentru hidroizolatii din Egipt si Orientul Mijlociu", a declarat Walid Gamal eldin, presedinte si sef al consiliului de export al grupului Modern. Printre pietele vizate de conducerea companiei pentru accesarea pietei de materiale de constructii din Europa de Est se afla inclusiv Bulgaria si Georgia.
In perioada urmatoare, compania vizeaza deschiderea unei noi fabrici de membrane bituminoase, cu o capacitate de productie de un milion de metri patrati pe luna. Dupa inaugurarea acesteia, grupul Modern va ajunge la o capacitate totala de 3 milioane mp/luna. "Unitatea va fi amplasata la numai 5 km de viitoarea capitala - New Cairo - ce va fi construita in Egipt, la o distanta de 40 de kilometri de vechiul oras", a precizat reprezentantul companiei.
Potrivit datelor oamenilor de afaceri egipteni, New Cairo va avea o suprafata de 700 kmp si va atrage investitii totale de peste 170 miliarde USD, fonduri ce vor proveni din surse din toata lumea. Constructia orasului va incepe in acest an, termenul deosebit de ambitios planificat pentru finalizarea acestuia fiind in 2020. Alimentarea cu energie a noii capitale se va realiza exclusiv din surse regenerabile.
ECBM vizeaza cresterea cu 30% a exporturilor
Misiunea economica din la Bucuresti face parte din strategia ECBM de crestere anuala cu 30% a exporturilor de produse fabricate in Egipt. "Romania este o piata deosebit de importanta pentru noi, valoarea totala a exporturilor de materiale de constructii realizate de producatorii egipteni in aceasta tara ajungand la 15 milioane de dolari in 2014. La nivel european, exporturile s-au situat, anul trecut, la 746 milioane USD. Totodata, valoarea totala a exporturilor egiptene in Romania a fost de 114 milioane USD in 2014. Principalul nostru obiectiv este ca relatiile economice si de schimb comercial dintre Egipt si Romania sa se dezvolte mai mult ca oricand, cu beneficiile maxime implicite pentru ambele tari. Iar calea pentru a realiza acest lucru este prin schimburi comerciale si parteneriate de succes", a declarat E.S. Abd El Rahman A. Raouf, ministru plenipotentiar pentru afaceri economice si comerciale, din cadrul Biroului Economic si Comercial al Ambasadei Republicii Arabe Egipt in Romania. Misiunea economica a inclus, de asemenea, participarea delegatiei egiptene la expozitia de materiale de constructii din Romania - Construct Expo -, oamenii de afaceri vizitand targul la data de 26 martie 2015.