RO EN
Coșul este gol

ASPES: Romania ar putea fi in anul 2040 undeva pe locul 10 in Uniunea Europeana

Romania ar putea fi in anul 2040 undeva pe locul 10 in Uniunea Europeana, tara noastra fiind pe locul 6 in ceea ce priveste suprafata si pe locul 9 in ceea ce priveste populatia, avand in acest fel suportul material si uman sa se realizeze acest lucru, a afirmat Constantin Bostina, presedintele Asociatiei pentru Studii si Prognoze Economico-Sociale (ASPES).
"Ultimii 32 de ani ne-au adus in situatia in care suntem astazi sa constatam ca nu s-a facut ce trebuie, sa fie clar, si sa facem apel la cei care administreaza si vor administra tara ca Romania sa fie in anul 2040, scrie si in carte, scrie Napoleon Pop aceasta chestiune, undeva pe locul 10 in randul natiunilor din Uniunea Europeana. Ceea ce este o realitate, pentru ca asa cum va spuneam, suntem pe locul 6 in ceea ce priveste suprafata si pe locul 9 in ceea ce priveste populatia. Deci avem suportul si material si uman sa se realizeze acest lucru. Mai mult, trebuie sa fim constienti de faptul ca in evolutie pot fi introduse suficient de bine elementele de valorificare a potentialului uman. Sa-l tinem acasa, sa nu mai plece in strainatate. Sa nu contribuie la cresterea PIB-ului altor tari, ci sa contribuie la cresterea PIB-ului Romaniei. Sa aducem la aceeasi directie mijloacele financiare care sunt in Romania pentru finantarea economiei", a spus Constantin Bostina, intrebat cum isi doreste sa arate Romana in 2040 si cum crede ca va arata in realitate.
El a mentionat ca este o falsa problema ca Romania nu are finantare in conditiile in care in depozitele bancare sunt peste 300 de miliarde de lei.
"Romania, sa fie clar, nu e este o tara saraca. Romania este o tara bogata, dar are in ea oameni multi si foarte multi saraci. Trebuie sa schimbam paradigma in care judecam lucrurile. Sa nu ne vaitam ca suntem o tara saraca, sa vedem cum iesim. Putem sa iesim, daca vrem sa iesim, si trebuie sa stim sa iesim, si daca vrem sa stim sa iesim trebuie sa folosim ce? Stiinta conducerii, stiinta organizarii economiei. Deci Romania ar putea fi in anul 2040 undeva pe locul 10 in Uniunea Europeana. Totul e sa traga toti in aceeasi directie. Sa nu fim ca o trasura cu patru cai din care doi trag inainte, unul trage in stanga, altul trage in dreapta si exista riscul sa se rastoarne", a declarat Bostina, la lansarea cartii "Sa gandim mai departe de azi. Modelul economic romanesc in U.E. Romania-Orizont 2040".
El a precizat ca Romania trebuie sa exploateze resursele naturale si nu sa le vanda.
"Trebuie sa facem societati mixte in care noi venim cu potentialul pe care il avem national, in care daca nu avem suficienta tehnologie sa ne gasim parteneri care sa vina cu tehnologia. Ei vin si cu tehnologia, vin si cu finantarea, vin si cu piata, dar gandit pe o formula de adevarat parteneriat. Nu noi 5% si altii 95%. Ca sa nu evoc nimic altceva decat gazul din Marea Neagra. Cum poti sa tratezi, indiferent, am scris in cartea mea cealalta, "In ochiul Ciclonului", cum poti sa tratezi gazul din Marea Neagra, care este o bogatie nationala, in conditiile in care exista inca din 1978 o conventie semnata cu Statele Unite ale Americii ca exploatarea a gazului din Marea Neagra, si este conventie care nu a decazut, numai ca ne-am facut ca o uitam, o lasam in sertar, era 50% cu 50%. 50% partea romaneasca, 50% parte americana, care venea cu tehnologia si venea cu banii, iar piata principala era piata romanesca si era exces pentru export. Si acum stam si o bajbaim cu gazul din Marea Neagra de cativa ani de zile si am intrat in criza energetica. In conditiile in care, sa dau si un raspuns, cel mai recent inchidem Mintia, capacitate de 1.100 de MW productie de energie electrica, pe ideea ca e poluanta. Dar de ce nu s-au instalat repede alaturi de ea niste turbine pe gaz, sa se conecteze la sistemul si la infrastructura....Ca sa dau un exemplu de ce e de facut. Asta se poate face in 3 luni de zile. Nu trebuie sa o tinem iarasi pe carbune ca o sa zica Europa ca poluam, desi nemtii merg pe carbune, polonezii merg pe carbune. Fiecare isi protejeaza pana la urma interesul national. Si de aceea nu se gaseste in buzunarul romanului ceea ce ar trebui sa gaseasca si de aceea nu avem dezvoltare economica", a spus Constantin Bostina.
El a afirmat ca ar trebui desfiintata comparabilitatea tarilor dupa produsul intern brut pentru ca este o falsa problema si trebuie facut un indicator care sa compare tarile dupa avutia nationala si punerea intr-un circuit economic mondial a potentialului fiecaruia pe conditii reciproc avantajoase.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter