Agentia Nationala de Cadastru si Publicitate Imobiliara (ANCPI) desfasoara lucrari de inregistrare sistematica a proprietatilor in 2.356 de unitati administrativ-teritoriale (UAT), pe o suprafata de 6,5 milioane de hectare. Lucrarile, realizate atat la nivelul intregii localitati (in 519 UAT-uri), cat si pe sectoare cadastrale, sunt gratuite pentru cetateni si se desfasoara in cadrul Programului National de Cadastru si Carte Funciara (PNCCF). Finantarea este asigurata din veniturile proprii ale ANCPI, din fonduri europene nerambursabile, prin Programul Operational Regional (POR) 2014 – 2020, dar si din bugetele locale ale primariilor.
In primele zece luni ale anului 2023, ANCPI, institutie publica in subordinea Ministerului Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Administratiei (MDLPA), a finalizat cadastrarea integrala a 36 de comune.
Astfel, numarul total al UAT-urilor in care au fost finalizate lucrarile de inregistrare sistematica a proprietatilor in sistemul integrat de cadastru si carte funciara a ajuns la 204. De asemenea, ANCPI a inscris in evidentele de cadastru si carte funciara imobilele din 23.835 de sectoare cadastrale. Suprafata totala a imobilelor inregistrate, gratuit pentru cetateni, este de 4.98 milioane de hectare.
Dintre cele 204 localitati in care au fost finalizate lucrarile de inregistrare sistematica a proprietatilor, sase au beneficiat de cofinantare (din veniturile proprii ale ANCPI si bugetul autoritatilor locale), iar 83 de comune fost cadastrate din fonduri europene prin Proiectul major "Cresterea gradului de acoperire si incluziune a sistemului de inregistrare a proprietatilor in zonele rurale din Romania”. In alte 474 de comune se desfasoara, in prezent, lucrari de cadastru sistematic, la nivelul intregii localitati, cu finantare europeana, prin POR 2014-2020.
Totodata, din cele 9,54 de milioane de hectare de terenuri agricole care fac obiectul subventiilor acordate de Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura (APIA) au fost inregistrate in sistemul integrat de cadastru si carte funciara 7,29 milioane de hectare (76%).
PNCCF are ca scop inregistrarea, gratuita pentru cetateni, a tuturor imobilelor (terenuri si cladiri) din Romania in sistemul integrat de cadastru si carte funciara. Programul este finantat din veniturile proprii ale ANCPI, din fonduri europene si din bugetul local al primariilor.
ANCPI este beneficiarul Proiectului major „Cresterea gradului de acoperire si incluziune a sistemului de inregistrare a proprietatilor in zonele rurale din Romania”, inclus in Axa prioritara 11 din POR 2014-2020. Proiectul completeaza obiectivul PNCCF, prin realizarea lucrarilor de inregistrare sistematica pentru 5.75 milioane de hectare din 660 de UAT-uri situate in zone rurale ale Romaniei. Valoarea totala a proiectului este 312.89 milioane de euro, din care 265.95 milioane reprezinta fonduri externe nerambursabile de la Uniunea Europeana si 46.93 milioane – cofinantare de la bugetul de stat.