RO EN
Coșul este gol

Agenda Constructiilor: Impactul Covid-19 in constructii se va resimti din anul 2021

Editia Septembrie 2020 a revistei Agenda Constructiilor cuprinde date si informatii referitoare la situatia actuala si perspectivele pietei nationale de constructii si instalatii, precum si cele mai noi estimari referitoare la impactul pandemiei de coronavirus (Covid-19) asupra economiei, in general, si a sectorului de constructii, in particular, conform datelor care erau disponibile in momentul redactarii articolelor.
Tema centrala a editiei o reprezinta analiza pietelor de hale si panouri termoizolante, sisteme de invelitoare pentru acoperisuri si instalatii electrice. Analizele sunt realizate pe baza rapoartelor existente pentru piete pentru anii anteriori, din declaratiile principalilor operatori din domeniile respective si prognozele ce reies din declaratiile acestora, in contextul perspectivelor curente de piata si al prognozelor institutiilor specializate.
 
Primul material al revistei este reprezentat de analiza pietei locale de hale metalice si panouri termoizolante. Materialul porneste de la principalele repere ale pietei locale de panouri termoizolante in anul 2019, furnizate de Neomar Consulting, si include previziuni privind dezvoltarea sectorului in 2020 si in perspectiva, avand in vedere noul context economic conturat in aceasta perioada de criza epidemiologica si tinand cont de perioada electorala care urmeaza. Analiza mai include date despre importuri si exporturi, tranzactii in domeniu si perspectivele pentru piata de hale si panouri prin prisma planurilor de investitii ale dezvoltatorilor de spatii industriale. Datele sunt intarite de opinii ale reprezentantilor pietelor de panouri termoizolante si alte sisteme pentru hale, precum Toni Pera (director general la Isopan Est), Nicu Mocanu (Country Manager, Kingspan Romania), Andrei Sulyok (director general, Lindab Romania), Cristian Matasel (director general, Metigla), Cosmin Patroiu (director general, TeraSteel), Gabi Voicu (director de vanzari, Topanel) si Octavian Fanea (CEO la Kadra).
Cea de-a doua analiza a editiei trateaza tematica specifica pietei locale de sisteme de invelitoare pentru acoperisuri. Materialul porneste, la fel ca in cazul articolului anterior, de la principalele repere ale evolutiei acestui sector de activitate in anii anteriori (2007-2019), furnizate de Neomar Consulting, si include, pe langa acestea, estimari privind activitatea pentru 2020 in noul context generat de criza de coronavirus. Datele din deschiderea articolului sunt completate cu opinii ale principalilor reprezentanti a pietei de invelitoare pentru acoperisuri, precum Mihaela Haidiner (director general, Leier Siceram), Jaroslaw Turczynski (CEO, Blachotrapez), Andrei Sulyok (director general, Lindab Romania), Cristian Matasel (director general, Metigla) si Dan Mircescu (director general, Novatik).
In continuare, tot la rubrica de Analiza este publicat si un material referitor la perspectivele pietei locale de instalatii electrice si automatizari, in contextul noilor exigente privind eficienta energetica si accelerarea proceselor de digitalizare. Articolul include o scurta prezentare a pietei, ca valoare, segmentare si volum, precum si perspectivele de dezvoltare date de noul program guvernamental pentru iluminat public eficient, demarat in acest an de Administratia Fondului de Mediu (AFM), de investitiile de circa 22 miliarde euro prevazute in sectorul energetic prin Planul National Integrat de Energie si Schimbari Climatice (PNIESC 2021-2030) si de Strategia Energetica a Romaniei, precum si de liberalizarea pietei de energie electrica, sector estimat la peste 41 miliarde lei anual. Analiza este completata cu opinii ale operatorilor din diverse sectoare ale acestei piete complexe, precum Florin Niculae (director general, Power Electric), Ovidiu Otoiu (director de marketing, Electroglobal), Eugen Scheusan (director general si presedinte, Electromagnetica SA), Andreea Tudorica (Offer Manager, Schneider Electric), Gino Celentano (director general la E-Distributie Banat, Dobrogea si Muntenia) si Benoit Coquart (CEO Legrand).
 
In continuare, materialul de sinteza publicat la rubrica Juridic & Afaceri sintetizeaza principalele modificari legislative, noile masuri de sprijin acordate companiilor si reguli suplimentare in domeniul achizitiilor publice, care au venit cu noi provocari pentru companii, inclusiv din sectorul de constructii. Majorarea plafonului programului IMM Invest, dar si lansarea altor proiecte de sprijin pentru firme, precum IMM Factor sau Electric-Up, publicarea unei noi instructiuni ANAP ce permite actualizarea cheltuielilor indirecte in contractele de achizitii publice, sau adoptarea OUG ce prevede utilizarea semnaturii electronice in documentatiile de urbanism, arhitectura si constructii, reprezinta numai cateva dintre temele tratate, prin prisma lui Dumitru Nancu (director general, FNGCIMM), Daniel Moreanu (avocat si doctor in drept), Georgiana Balan (Avocat Senior Coordonator la D&B David si Baias), Eugen Sarbu (avocat la Oglinda si Asociatii) si Dragos Zorin (avocat asociat la Nicolescu Zorin si Asociatii).
Rubrica dedicata digitalizarii are ca punct central accelerarea proceselor de transformare digitala, inclusiv in sectorul de constructii, ca urmare a pandemiei. Materialul subliniaza faptul ca, pentru companii, “digitalizarea de buna voie” nu a functionat si ca va fi impusa de noul context epidemiologic si de necesitate a mentinerii distantei sociale. Despre perspectivele si modul in care poate fi realizata digitalizarea, dar si despre perspectivele companiilor de tehnologie, vorbesc Anne-Marie Diaconu (Leasing and Asset Management Director la Skanska Property Romania), Mihai Logofatu (CEO si cofondator Bittnet Group), Marcel Borodi (CEO, Brinel), Vladimir Aninoiu (Director de Tehnologie in cadrul practicii de consultanta a Deloitte Romania), Lucian Anghel (fondator si CEO la Timepal Romania si Facilities Management Services) si Ella Chilea (Partener, Audit & Assurance la Mazars Romania).
Sectiunea de Produse & Tehnologii este centrata in jurul a doua targuri considerate reper pentru piata globala a constructiilor - BAU si ISH - si planurile de organizare a acestora in 2021, sub fomat hibrid (online si fizic). Rubrica mai include si alte tehnologii inovatoare specifice sectorului de constructii si domenii complementare, promovate de companii precum Austrotherm, Ariston - Elco, Elmas, Samsung, Siemens, Sany si Saint-Gobain Isover.
 
Rubrica de opinii a editiei din Septembrie include o serie de interviuri cu presedinti ai unor Filiale Teritoriale ale Ordinului Arhitectilor din Romania (OAR), dar si ai unor dezvoltatori de spatii industriale si producatori fi furnizori de materiale si echipamente pentru constructii. Astfel, despre operatiunile de service si mentinerea livrarilor companiei Kone Ascensorul vorbeste Catalina Dragomir, directorul general al companiei, iar despre noile investitii planificate in productia de placi ceramice ale grupului de firme format din Lasselsberger SA si Sanex SA - Petrisor Grindeanu, director general. Jaroslaw Turczynski, CEO la Blachotrapez Romania si Florin Niculae (director general la Power Electric) vorbesc despre afacerile companiilor pe care le reprezinta in contextul crizei si despre cum au abordat noul context. Despre perspectivele de dezvoltare in arhitectura, cum se va construi in viitor si importanta arhitectilor in voata publica vorbesc arhitectii Ion Cristian Sandru (presedinte OAR Sibiu-Valcea), Angela Kovács (presedinte, OAR Mures), Stefan Chitimus (OAR Muntenia Sud-Est), Dumitru Dragan (OAR Timis) si Ion Andriu (OAR Nord-Est). La perspectivele de dezvoltare pe piata de spatii industriale (productie, logistica), fac referire Ana Dumitrache (Country Manager, CTP), Loredana Oprisa (Leasing & Development Manager, Helios Phoenix) si Rusandra Bejan (Head of Operations, Global Vision).
La sectiunea Info-Santiere, care incheie editia Septembrie a revistei Agenda Constructiilor, sunt prezentate date despre cele mai noi proiecte lansate de dezvoltatori, dar si stadiul unor mari proiecte publice si private.
Pentru informatii suplimentare, click aici!

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter