ROCA Industry, primul holding de materiale de constructii din Romania, a debutat astazi, 11 martie, pe Piata Reglementata a Bursei de Valori Bucuresti sub simbolul bursier ROC1, ca urmare a transferului de pe piata AeRO. ROCA Industry este prezenta pe piata de capital din ianuarie 2022, iar la momentul transferului avea o capitalizare de 234,7 milioane lei. Valoarea companiei a crescut cu 23% din momentul listarii initiale pe piata AeRO, din ianuarie 2022.
"Am toata convingerea ca, odata cu accederea ROCA Industry pe piata principala, bursa noastra va fi mai valoroasa si mai atractiva. Si cand spun asta, nu ma refer doar la capitalizarea de 250 de milioane de lei, ci la tot ceea ce acest holding aduce cu el: viziunea si ambitia de a consolida si a excela intr-o piata fragmentata, demonstrand ca suntem un motor de crestere sustenabila; un model de business inovator care armonizeaza capitalul privat cu piata de capital; si misiunea noastra de a perpetua si transforma afacerile antreprenoriale in adevarati campioni regionali”, a declarat Rudi Vizental, CEO ROCA Investments.
"Acesta este un pas istoric pentru ROCA Industry, pentru intreaga noastra echipa si credem ca pentru intreg sectorul industrial romanesc. Debutul pe Piata Reglementata a BVB marcheaza o etapa majora in strategia noastra de consolidare a pozitiei de lider in industria materialelor de constructii din Romania si de dezvoltare a unor campioni regionali redutabili, competitivi pe pietele europene. Nu in ultimul rand, aceasta este o noua promisiune respectata din partea holdingului nostru si suntem determinati sa valorificam noile oportunitati ale pietei de capital pentru a accelera cresterea si pentru a aduce valoare actionarilor, investitorilor si partenerilor care ne sunt alaturi”, a declarat Ioan-Adrian Bindea, CEO ROCA Industry.
In ultimul an actiunea ROC1 a fost in top 10 lichiditate pe piata AeRO si s-a aflat in top 5 in indicele BET-AeRO ca pondere. In cei doi ani de prezenta pe piata AeRO investitorii au realizat peste 7.200 de tranzactii cu 5,48 milioane de actiuni ROC1 in valoare totala de 52,7 milioane de lei.
“Transferul ROCA Industry pe Piata Reglementata a bursei deschide sezonul listarilor din 2024, precum si noi oportunitati de crestere pentru echipa ROCA prin accesul la o categorie noua de investitori. Evolutia din ultimii doi ani a companiei a reprezentat un test al pietei de capital pe care ROCA Industry l-a trecut. Prezenta de pana acum pe piata de capital insumeaza tranzactii in valoare de peste 52,7 milioane lei cu actiuni ROC1, compania fiind in ultimul an in top 10 lichiditate pe piata AeRO. Incurajam echipa ROCA Industry, cat si pe alti emitenti, sa foloseasca in beneficiul lor si al investitorilor mecanismele de finantare pe care bursa le ofera”, a declarat Radu Hanga, Presedintele Bursei de Valori Bucuresti.
Transferul actiunilor ROCA Industry pe Piata Reglementata a fost realizat cu sprijinul BT Capital Partners.
ROCA Industry detine, direct si indirect, un numar de 9 jucatori semnificativi din domeniul constructiilor: Bico Industries (primul si cel mai mare producator national de plasa din fibra de sticla si singurul producator autohton de armaturi din fibra de sticla), Evolor (unul dintre cei mai mari jucatori din industria de productie de vopsele si lacuri), Eco Euro Doors (cel mai mare producator roman de usi destinate constructiilor rezidentiale), Workshop Doors (al doilea cel mai mare producator roman de usi destinate constructiilor rezidentiale), Dial (producator de produse din fir metalic), Electroplast (unul dintre cei mai importanti producatori de cabluri electrice), precum si producatorii de fibra de sticla Terra, Europlas si Iranga, prin intermediul Bico Industries.