Compania HSH Chemie - Bucuresti, subsidiara producatorului german de materii prime si aditivi pentru diferite ramuri industriale cu acelasi nume, a inregistrat vanzari de doua milioane de euro pe segmentul de lacuri si vopsele la nivel national, in 2014. Pentru exercitiul financiar urmator, managerii firmei estimeaza o crestere de circa 10% a cifrei de afaceri. In Romania, societatea este activa din anul 2000, livrand materii prime pentru cinci sectoare de activitate, respectiv pentru segmentele de materiale de constructii, industrie, cosmetice/ detergenti, industria alimentara/ farmaceutica si pentru domeniul de materiale plastice si cauciuc. La nivel de grup, HSH Chemie a raportat vanzari totale de 8 milioane de euro in 2013.
Interviu cu Venera Zamfir, directorul de vanzari al HSH Chemie Romania.
- Cum caracterizati piata de produse chimice pentru constructii din Romania?
- Anul 2014 a fost foarte dificil atat pentru noi, in calitate de furnizori de materii prime, cat si pentru clientii nostri, care sunt reprezentati atat de marii producatori locali de lacuri si vopsele, cat si de utilizatorii finali. Vanzarile realizate prin intermediul centrelor de bricolaj au scazut foarte mult, in timp ce pe segmentul industrial reculul a fost mult mai mare, deoarece in Romania nu prea mai exista industrie. Speram ca anul viitor sa fie o perioada de stabilizare si abia din 2016 sa reusim sa reintram pe un trend ascendent. Acest lucru depinde, insa, de investitiile guvernamentale, de strategiile clientilor nostri, dar si de puterea de cumparare a populatiei. In ansamblu, cererea de pe piata de lacuri si vopsele din Romania se bazeaza, in continuare, pe pret, insa speram ca in anii urmatori calitatea va deveni un factor tot mai semnificativ in formarea deciziei de achizitie. Din punct de vedere valoric, estimam ca intreaga industrie a lacurilor si vopselelor se situeaza la 150-160 milioane de euro.
- Care au fost cele mai solicitate produse din portofoliul companiei?
- La nivel national promovam un portofoliu destul de variat de produse speciale pentru constructii, dar livram de la rasini pana la aditivi speciali pentru lacuri si vopsele. In 2014 s-au vandut foarte bine produsele pentru tratarea si finisarea lemnului, utilizate preponderent pe piata constructiilor din lemn si in sectorul de mobilier, iar cele mai mari comenzi le-am primit din zona de vest a tarii.
- Ce obiective ati stabilit pentru perioada urmatoare?
- Pe termen scurt si mediu vrem sa ne extindem portofoliul de clienti si de produse. De asemenea, vom continua sa organizam seminarii in scopul de a educa piata si de a o redirectiona spre achizitia de produse de calitate. In prezent, pe plan national sunt comercializate sortimente de vopsele care atrag consumatorul prin pret scazut, dar care dezamagesc in momentul utilizarii. Suntem constienti de faptul ca este greu sa scapam de pareri preconcepute si sa schimbam mentalitati, dar incercam sa promovam necesitatea introducerii unei clasificari a grupelor de lavabilitate pe eticheta produsului si la raft.