Jumatate dintre companiile din domeniul comertului cu ridicata al materialelor lemnoase si de constructii au un grad de insolventa peste medie, au inregistrat scaderi ale veniturilor, in timp ce datoriile acestora la bugetul de stat au atins maximul ultimilor opt ani in perioada 2016-2017, conform concluziilor unui studiu realizate de Coface pe acest sector economic. Potrivit aceleiasi surse, numarul companiilor cu cifra de afaceri mai mare de un milion de euro care au inregistrat incidente de plata s-a dublat in 2017 fata de anul anterior, iar 44% dintre companiile specializate isi platesc datoriile mai tarziu decat le-ar permite ciclul operational.
Analiza Coface arata ca 47% dintre companiile din sectorul analizat au inregistrat o pierdere neta la sfarsitul anului 2016, pentru 14% fiind mai mare de -20% si doar 12% avand un profit peste 20%. Studiul a inclus datele agregate a 6.934 de companii care au depus datele financiare pentru 2016 si au generat o cifra de afaceri consolidata de 16,28 miliarde lei.
Comertul cu ridicata al materialelor lemnoase si de constructii si echipamentelor sanitare inregistreaza o durata medie de colectare a creantelor in scadere, de la 84 de zile, in 2012, la 64, in 2016, in timp ce media la nivel national in aceeasi perioada analizata s-a micsorat de la 100 de zile, pana la 93.
Din perspectiva incidentelor bancare, a fost analizata evolutia companiilor din sector cu cifra de afaceri mai mare de un milion de euro la nivelul lunii martie 2018, adica 630 de firme. Rezulta, in 2017, o frecventa ridicata a incidentelor bancare, cu precadere majore. Totodata, anul trecut, numarul companiilor cu incidente a fost cel mai mare din ultimii 7 ani, adica 23, atingand un nivel maxim. Fenomenul este amplificat de faptul ca aproximativ 36% din numarul total de incidente au fost ale unei singure companii.
"Anul 2017 a reprezentat maximul din punct de vedere al numarului de companii care au inregistrat incidente de plata in randul companiilor cu cifra de afaceri mai mare de un milion de euro si din punct de vedere al numarului de incidente. La fel ca in alte sectoare, este ingrijorator faptul ca, desi numarul de companii cu datorii la bugetul de stat a scazut in 2017, foarte probabil ca urmare a pragurilor introduse de ANAF, valoarea acestora a crescut foarte mult, fiind peste nivelurile din anii anteriori. Pe de alta parte, actiunile in instanta impotriva firmelor din sector s-au redus, ceea ce poate insemna o disciplinare a companiilor in relatiile cu partenerii", a declarat Nicoleta Maruntelu, Senior Financial Analyst in cadrul Coface Romania.
Din totalul de 6.934 companii active in 2016, Coface a analizat 1.035, adica aproximativ 15%, dar care au o pondere a cifrei de afaceri de 67% in totalul sectorului. Cele mai multe firme, 49%, sunt incadrate de Coface cu un risc mare si mediu-mare, doar 43% avand un risc scazut.
"Veniturile consolidate la nivelul sectorului au fost in crestere usoara de 3% in 2016, insa pentru aproape jumatate dintre companii rezultatul net a fost in scadere. Un aspect alarmant este ca orizontul de finantare ramane unul pe termen scurt, 79% din total datorii fiind curente. La nivel sectorial, una din doua companii are un grad de indatorare de peste 80% si isi plateste datoriile mai tarziu decat i-ar permite ciclul operational. Tendinta pe termen lung este ingrijoratoare, dat fiind ca jumatate din firme prezinta un grad de insolventa peste medie", a precizat Alexandru Fotia, Senior Financial Analyst la Coface Romania.