RO EN
Coșul este gol

SELENA: Pietele europene ale caselor din lemn sunt diferite

Compania Selena, din judetul Harghita, activeaza in domeniul realizarii caselor din lemn (utilizate ca resedinta permanenta sau de vacanta) din anul 1998. In acest interval, sistemul de distributie s-a extins in toata tara, precum si pe numeroase piete externe. “Fiecare piata externa are specificul sau, cererile difera foarte mult, iar legislatia nu este unitara. Astfel, zone precum Germania si Austria sunt foarte greu de accesat, din cauza birocratiei, fiind considerate piete «inchise». De asemenea, in Austria se construieste cu materiale si tehnologii care sa permita atingerea standardului de casa pasiva. Acest lucru este posibil si pentru un imobil din lemn izolat foarte bine, la cheltuieli minime. Spre deosebire de acest stat, in Franta se solicita constructii din lemn cu design deosebit. In Grecia, de aproximativ doi ani, impreuna cu un partener din Salonic, activam in jurul Atenei, zona unde se construieste foarte mult, iar in Ungaria suntem prezenti pe intreg teritoriul tarii. La nivel autohton, insa, ne-am confruntat cu o scadere accentuata a cererii, ceea ce, de altfel, ne-a determinat sa majoram ponderea exportului. Astfel, pe piata interna se solicita mai ales sisteme constructive ieftine, fara sa se tina seama de calitate si de faptul ca o astfel de cladire reprezinta o investitie pe termen lung. Interesul este destul de scazut si din cauza barierelor financiare greu de trecut, nefiind semnale pozitive pe termen scurt. O alta problema este reprezentata de cresterea pretului materiei prime de provenienta autohtona. Astfel, cererea este mai mare decat oferta, iar exporturile determina, in continuare, majorarea preturilor. De exemplu, cresterea costului materialului lemnos din esente de rasinoase, pe care o preconizam pentru intervalul urmator, este cuprinsa intre 15% si 20%. In ceea ce priveste evolutia interna, anul acesta am investit cu precadere in utilaje si estimam ca vom reusi sa ne mentinem cifra de afaceri la nivelul atins in 2009, respectiv 2,8 milioane de lei”, a declarat Kis Akos, administrator al Selena. Informatii suplimentare la, www.selenahouse.com

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter