RO EN
Coșul este gol

CHIMCOMPLEX planifica investitii de 2,5 miliarde euro in dezvoltare, pana in 2030

Chimcomplex, unul dintre cei mai mari fabricanti de produse Chimice din Romania, a anuntat ca investitii de 2,5 miliarde euro in perioada 2022-2030, pentru demararea investitiilor strategice de relansare a liniilor de produse chimice aflate in conservare, dar si pentru construirea unor noi linii tehnologice, pentru fabricarea unor produse pe care Romania le importa la preturi foarte mari, in acest moment. In prezent, Chimcomplex detine doua platforme de productie, la Onesti si Ramnicu Valcea, care folosesc doar 20% din capacitati.
Planul Strategic 2022-2030 reprezinta cel mai mare pachet investitional din industria chimica din ultimii 30 de ani si este impartit in trei etape. "Primul pachet este compus din emisiunea de bonduri de 350 milioane de euro (cea mai mare emisiune de bonduri internationale din Romania de pana acum), urmata de cele de pe piata de capital, de 225 milioane euro. Aceste doua finantari, impreuna cu EBITDA din urmatorii 3 ani vor asigura resursele financiare necesare primului grup de investitii, adica cel pe verticala, care este de 3,6 miliarde lei sau 725 milioane de euro. Intentionam ca aceste investitii record sa fie realizate in urmatoarele 1.000 de zile. Al doilea grup de investitii va fi anuntat publicului conform reglementarilor de pe piata de capital. Estimam ca Grupul CRC va depasi primul miliard de euro ca valoare a productiei de marfa in doar 3 ani si ca cifra de afaceri va ajunge la 10 miliarde de euro doar pe verticala, pana la final de deceniu", a declarat Stefan Vuza, presedinte Chimcomplex, in cadrul evenimentului de Listare pe Piata Reglementata a Bursei de Valori Bucuresti, ce a avutloc ieri.
 
Pachetul de investitii de peste 725 milioane de euro va genera:
• Cresterea capacitatii de productie a poliolilor la 200.000 t/an (9% din productia europeana de polioli);
• Electrolize cu membrana schimbatoare de ioni de ultima generatie la Ramnicu Valcea si Onesti (trei instalatii x 122.500 t/an NaOH);
• Instalatii de cogenerare cu turbine de gaz de inalta eficienta realizate in trei etape 49 + 33 + 85 MW ee > NB Proiectul de Cogenerare de 49 MW din care 33MW vor fi pusi in functiune in anul 2022 reprezinta cea mai mare instalatie de cogenerare de inalta eficienta (>90%) pusa in functiune in Romania.
• Instalatii de desulfatare a saramurii la Onesti si Ramnicu Valcea (85.000 t/an sare).
• Modernizarea instalatiei de Oxo Alcooli prin cresterea consumului de hidrogen verde si a CO2 captat pentru utilizare in chimie.
• Instalatii de Silicati de sodiu 45.000 t/an si derivate (silicat de magneziu si silice coloidala).
• Noua instalatie de plastfianti bazati fabricatia de DOTP 20.000 t/an, care va integra produse rezultate din reciclarea chimica a deseurilor din plastic PET.
• Modernizarea infrastructurii de logistica pentru reducerea costurilor aferente (depozite chimice, vagoane, rampe etc).
In completarea acestui pachet de investitii, pana la 725 milioane de euro, Chimcomplex intentioneaza sa promoveze relansarea fabricatiei de VCM/ PVC, panouri fotovoltaice pentru energie regenerabila, reciclare chimica PET si PUR poliuretani, metanol verde prin Syngas.
"In prezent producem si vindem 110 KTO de polioli pe an, iar 2021 a marcat productii istorice record. Alte 14 reactoare sunt in conservare, instalatii care ne permit, dupa finalizarea investitiilor, sa ajungem la o productie de 200 KTO/ an. Valoarea unei astfel de fabricatii este astazi de peste 1,5 miliarde de euro si este doar o chestiune de timp si nu de probabilitate pana le lansam in productie", a declarat Adrian Dumitriu, Chief Financial Officer (CFO).
 
Investitii si in productia de energie
Divizia Energetica a grupului Chimcomplex este, de asemenea, in plina dezvoltare.
"Am anuntat investitorii ca am inceput constructia unei centrale de cogenerare de inalta eficienta, de 50 Mwe, la Ramnicu Valcea. Aceasta se va finaliza in 2022. De asemenea, in aceasta saptamana ne asteptam sa ni se aprobe documentatia pentru ceea ce va fi prima centrala de trigenerare, de 7 Mwe, din Romania. Vom deveni un producator de energie tot mai mare. Avem in vedere independenta energetica a operatiunilor noastre din chimie dar si furnizarea energiei catre partenerii investitionali, din cele trei parcuri industriale de 52 ha fiecare, pe care le avem in amenajare. In concluzie suntem increzatori ca vom continua evolutiile bune de pana acum si vom confirma potentialul nostru de crestere favorizat de avantajele competitive, de oportunitatile aduse de procesul de decarbonare, de chimia verde, de hidrogen si de energie", a precizat Adrian Dumitriu.
***
In 2020, Chimcomplex a inregistrat o cifra de afaceri de 1,2 miliarde lei, iar in primele 9 luni ale anului 2021 a raportat o cifra de afaceri de 1,7 miliarde lei. Chimcomplex Borzesti este detinuta de CRC Alchemy Holding, cu 85% din actiuni si de Statul Roman, prin Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, cu 8,9%. Restul capitalului social, de aproximativ 5%, este detinut de persoane juridice si fizice. In 2018, Chimcomplex a achizitionat si integrat platforma Oltchim Ramnicu Valcea.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter