Pe piata locala a comertului cu materiale lemnoase si pentru constructii sunt active aproximativ 7.229 de firme care si-au depus situatiile financiare privind activitatea derulata in 2015, acestea generand o cifra de afaceri cumulata de 15,65 miliarde lei in anul respectiv, conform unei analize realizate de Coface Romania, compania specializata in managementul riscului comercial. Potrivit datelor disponibile, afacerile celor peste 7.000 de firme incluse in studiu au fost cu 4% mai mari fata de nivelul din 2014, in timp ce rata insolventelor din sector s-a redus, urmand trendul general al economiei romanesti.
"Numarul companiilor care activeaza in sector a crescut in 2015 comparativ cu 2014, fiind in usoara scadere in anii anteriori. Avansul cifrei de afaceri raportat pentru 2015 este sub media nationala de 7%, iar cresterea cifrei de afaceri (+4%) este mai mica decat evolutia numarului competitorilor din industrie (+7%)", se arata in analiza Coface.
In ansamblu, piata materialelor de constructii urmeaza trendul general al sectorului de constructii din tara noastra, care s-a inscris, in 2015, pe un trend de crestere. Totusi, piata este afectata de factori precum: scaderea investitiilor pe termen lung, in conditiile in care ponderea activelor fixe in total active a scazut de la 65% (2008) la sub 50% (in 2016); cresterea duratei medii de colectare a creantelor, de la 115 zile (in 2008), la 195 de zile (in 2016), pe fondul majorariii arieratelor statului in acest sector; cresterea gradului de indatorare de la 73% (in 2008), pana la 88% (in 2016); majorarea timida a profitabilitatii generale, la doar 2,5% in 2016, comparativ cu perioada pierderilor inregistrate in perioada 2010-2014, dar mult sub nivelul dinaintea impactului crizei financiare, respectiv 8% in 2008.
"Situatia companiilor din sectorul comertului cu ridicata al materialului lemnos si al produselor pentru constructii si echipamentelor pare a fi in usoara imbunatatire din punct de vedere al rezultatelor consolidate si al comportamentului de plata in ultimii ani. Structura financiara a companiilor care activeaza in acest domeniu, lipsa investitiilor si dependenta de alte sectoare din domeniul constructiilor care subperformeaza - reprezinta amenintari pentru activitatea curenta a acestora. Companiile din sector sunt expuse socurilor de neincasare a creantelor si/ sau de scadere a cifrei de afaceri, cele doua cumulate conducand la imposibilitatea acoperirii cheltuielilor ajunse la maturitate", a declarat Nicoleta Maruntelu, analist economic in cadrul Coface Romania.
Imbunatatire a situatiei de pe piata, in 2017
Conform datelor Coface, din perspectiva incidentelor bancare, a datoriilor la bugetul de stat si a dosarelor in instanta, situatia inregistrata pana in luna iulie 2017 in sectorul comertului cu ridicata al materialului lemnos si al materialelor de constructii si echipamentelor arata o imbunatatire considerabila fata de punctele maximale inregistrate in 2015, respectiv 2009. Aceasta evolutie pozitiva a fost anticipata inca din 2015, cand in acest sector a fost observata o imbunatatire a termenelor de plata catre furnizori si o usoara scadere a ciclului de conversie a banilor, ceea ce denota o disciplinare a companiilor si o ameliorare a indicatorilor de bilant.
"Totusi, sectorul analizat ramane extrem de polarizat, iar mai mult de o treime dintre companii au o pondere valorica in totalul cifrei de afaceri de doar 2%, in timp ce 9% din totalul firmelor genereaza aproximativ 80% dintre veniturile de la nivelul intregului sector. Cu toate ca rezultatul net a fost in crestere in 2015 fata de anii anteriori, dar modest in comparatie cu media nationala, este de retinut ca 40% dintre companii au avut venituri in scadere. In ciuda avansului record al constructiilor cladirilor rezidentiale, volumul total al constructiilor s-a contractat in 2016 pe fondul scaderii reparatiilor capitale si curente, respectiv a constructiilor de cladiri nerezidentiale", a precizat Alexandru Fotia, analist economic in cadrul Coface Romania.
***
Analiza realizata de Coface Romania a vizat companiile cu domeniul principal de activitate incadrat in codul CAEN 4673 (comert cu ridicata al materialului lemnos si al materialelor de constructii si echipamentelor), care au desfasurat activitate in 2015 si au raportat corespunzator declaratiile financiare la Ministerul Finantelor.