La 31 decembrie 2019, in activitatea de cercetare-dezvoltare lucrau 43973 salariati, din care 20252 erau femei, respectiv 46,1%. Dupa nivelul de pregatire profesionala, 85,0% din numarul salariatilor care au lucrat in activitatea de cercetare-dezvoltare la sfarsitul anului 2019, aveau studii superioare (37393 salariati), iar 15,0% aveau alt nivel de pregatire, exclusiv studii superioare (6580 salariati). In anul 2019, in activitatea de cercetare-dezvoltare erau implicate 18249 persoane cu studii doctorale si postdoctorale, din care 8986 femei.
In functie de orele efectiv lucrate, circa 72,0% dintre salariatii care au desfasurat activitate de cercetaredezvoltare in anul 2019, au lucrat norma intreaga de timp.
Pe categorii de ocupatii, in anul 2019, cercetatorii au avut o pondere de 61,8% in numarul total de salariati din activitatea de cercetare-dezvoltare, cu un efectiv de 27168 salariati, in scadere cu 303 salariati, comparativ cu anul 2018.
Cheltuielile efectuate pentru activitatea de cercetare-dezvoltare
In anul 2019, au fost cheltuite 5065,3 milioane lei pentru cele patru sectoare de performanta2 ale activitatii de cercetare-dezvoltare, din care 4718,9 milioane lei cheltuieli curente (93,2%) si 346,4 milioane lei cheltuieli de capital (respectiv 6,8%.)
In anul 2019, cheltuielile cu cercetarea aplicativa au reprezentat 63,9% din cheltuielile totale pentru activitatea de cercetare-dezvoltare, inregistrand o scadere cu 0,8 puncte procentuale, comparativ cu cheltuielile din anul 2018.
Cheltuielile cu cercetarea fundamentala au avut o pondere mai mica in cheltuielile totale destinate activitatii de cercetare-dezvoltare, comparativ cu anul 2018 ( respectiv 18,7% fata de 19,3%), in timp ce ponderea cheltuielilor cu dezvoltarea experimentala a crescut cu 1,4 puncte procentuale (de la 16,0% la 17,4%).
Dupa sursele de finantare ale cheltuielilor totale de cercetare-dezvoltare, in anul 2019, sursele furnizate de intreprinderi au avut cea mai mare pondere, respectiv 52,6%, urmate de fondurile publice (inclusiv fondurile publice generale universitare), respectiv 34,4%.
In cadrul sectoarelor de performanta, cele mai mari sume din fondurile publice au fost primite de catre unitatile din sectorul guvernamental (75,2% din total sector), urmate de unitatile din sectorul invatamant superior (73,1%).
Sursele de finantare din strainatate utilizate in activitatea de cercetare-dezvoltare din Romania au fost orientate in cea mai mare parte catre unitatile din sectorul mediului de afaceri (45,0% din sursele provenite din strainatate), sectorul guvernamental (37,7%) si sectorul invatamant superior (17,2%).