RO EN
Coșul este gol

INS: Absolventii de invatamant superior au nivelul ratei de ocupare in munca de 89%

In anul 2020, rata de ocupare a populatiei in varsta de munca (15-64 ani) a fost de 65,6%, in scadere fata de anul anterior cu 0,2 puncte procentuale. Ca si in anii anteriori, rata de ocupare a fost mai mare la barbati (74,4%, fata de 56,5% la femei). Pe medii de rezidenta, rata de ocupare a fost mai mare in mediul urban (67,1%, fata de 63,8% in mediul rural). Rata de ocupare a tinerilor (15-24 ani) a fost de 24,6%, iar cea a persoanelor varstnice (55-64 ani) de 48,5%.
Nivelul cel mai ridicat al ratei de ocupare pentru persoanele in varsta de munca s-a inregistrat in randul absolventilor invatamantului superior (88,8%). Erau ocupate 68,1% dintre persoanele cu nivel mediu de educatie si numai 43,4% dintre cele cu nivel scazut de educatie.
Salariatii, in scadere fata de anul precedent (-81 mii persoane), au detinut in continuare cea mai mare pondere (76,2%) in totalul populatiei ocupate. In anul 2020 lucratorii pe cont propriu si lucratorii familiali neremunerati reprezentau 22,6% din populatia ocupata.
Lucratorii calificati in agricultura, silvicultura si pescuit reprezentau 17,6% din totalul populatiei ocupate. Ponderi insemnate in totalul populatiei ocupate detineau si muncitorii calificati (15,8%), lucratorii in domeniul serviciilor (15,7%) si specialistii in diverse domenii de activitate (15,5%).
Din totalul persoanelor ocupate, 20,5% lucrau in sectorul agricol, 29,7% in industrie sau constructii si 49,8% in servicii. In activitatile neagricole erau ocupate 6774 mii persoane, ponderi semnificative in randul acestora fiind detinute de cele care isi desfasurau activitatea in industria prelucratoare (22,7%), comert (19,3%) si constructii (10,9%).
Comparativ cu anul 2019, scaderi mai importante ale numarului de persoane ocupate s-au inregistrat in industria prelucratoare (-101,9 mii persoane) si in agricultura, silvicultura si pescuit (-96,5 mii persoane). Cele mai semnificative cresteri fata de anul precedent s-au inregistrat in comert (+38,7 mii persoane) si constructii (+22,1 mii persoane). Din totalul persoanelor ocupate in anul 2020 au lucrat cu program partial 581 mii persoane (6,8%). Marea majoritate a persoanelor ocupate cu program partial lucrau in sectorul agricol (83,4%).
In anul 2020, durata medie efectiva a saptamanii de lucru pentru activitatea principala a fost de 38,5 ore pe saptamana; 148 mii persoane au desfasurat si activitati secundare, lucrand in medie 13,8 ore pe saptamana.
Rata somajului a fost de 5,0%, in crestere fata de anul precedent (3,9% in 2019). Pe sexe, ecartul dintre cele doua rate ale somajului a fost de 0,6 puncte procentuale (5,3% la barbati fata de 4,7% la femei), iar pe medii de rezidenta de 1,4 puncte procentuale (5,8% in rural fata de 4,4% in urban). Rata somajului avea nivelul cel mai ridicat (17,3%) in randul tinerilor (15-24 ani).
Somajul a afectat in masura mai mare absolventii invatamantului scazut si mediu, pentru care rata somajului a fost de 8,1%, respectiv 5,1%. Rata somajului a fost de doar 2,2% in cazul persoanelor cu studii superioare. Rata somajului de lunga durata (in somaj de un an si peste) a fost de 1,5%, iar incidenta somajului de lunga durata (ponderea persoanelor aflate in somaj de un an si peste in total someri) a fost de 29,9%. Pentru tineri (15-24 ani), rata somajului de lunga durata (in somaj de sase luni si peste) a fost de 8,2%, iar incidenta somajului de lunga durata in randul tinerilor de 47,2%.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter