Statiile de epurare realizate de CVWATER imbina solutia conventionala de epurare mecano-biologica cu solutii moderne si eficiente in tratamentul apelor uzate, respectiv ultrafiltrare finala prin membrane. Tehnologia de ultima generatie garanteaza o eficienta ridicata a procesului de epurare, ce se reflecta in parametrii de calitate ai efluentului. Acestia se situeaza sub valorile reglementate prin NTPA001 in ceea ce priveste evacuarea in emisar natural. Pentru dimensionarea obiectelor tehnologice ce intra in componenta intelliBIO MBR se ia in calcul numarul de utilizatori care vor beneficia de statia de epurare. Sistemul presupune o etapa de pretratare mecanica, constand intr-o sitare fina pentru indepartarea materiilor grosiere, inclusiv deznisipare, o indepartare a grasimilor si uleiurilor si o omogenizare-egalizare a debitelor si varfurilor de poluanti. Urmeaza faza de tratare biologica cu nitrificare-denitrificare si de stabilizare aeroba a namolului, efectuata in bazine realizate din otel emailat, dispuse concentric, pe o fundatie de beton. In fine, in cadrul etapei de ultrafiltrare, modulele compuse din casete cu membrane asigura, cu un grad ridicat de eficienta, separarea namolului de efluent, precum si dezinfectia acestuia inainte de a fi evacuate ulterior in emisar. Namolul in exces, evacuat din modulele MBR, atunci cand sonda de materii solide in suspensie indica o concentratie a acestuia de 10 – 12 g/l, este, conditionat in prealabil cu polimer in vederea reducerii rezistentei specifice, urmand a fi supus unui tratament de deshidratare.
Efluentul epurat, complet lipsit de materii in suspensie si substante nocive
Amprenta la sol este mai redusa in comparatie cu solutiile conventionale de epurare biologica, intrucat lucreaza cu o mai mare concentratie a namolului si nu este necesar un alt bazin de sedimentare. Efluentul evacuat este lipsit de materii in suspensie. Bacteriile sunt eliminate in proportie de 99%, prin utilizarea membranelor ultrafiltrante (dimensiune pori = 0,04 µm). Datorita calitatii efluentului obtinut prin utilizarea procedeului respectiv, acesta are un potential ridicat de reutilizare atat pentru aplicatiile municipale, cat si pentru cele industriale, ceea ce poate duce la economii insemnate de apa (de exemplu, apa poate fi utilizata pentru sisteme de irigatii). Separarea fizica prin membrane ultrafiltrante este, astfel, extrem de eficienta si nu permite eliminarea namolului in efluentul epurat, cum se intampla in cazul separarii gravitationale ineficiente sau al flotarii in decantoarele secundare.
{adauga_php file=formular.php}