Vanzarile companiei Tarkett au inregistrat o crestere organica robusta, de +3,4%, in al treilea trimestru al acestui an, ca rezultat al unei activitati mai bune pe toate segmentele, ceea ce a determinat ca, in primele noua luni a.c., cresterea organica sa ajunga la +3,2%. Vanzarile nete au cumulat, totusi, in perioada mentionata anterior (respectiv, in primele trei trimestre din 2018), circa 2,157 miliarde euro, fiind cu -1,4% mai reduse, in termeni reali, fata de perioada anterioara si similara de referinta, din cauza impactului negativ dat de fluctuatiile cursului valutar, precum si pe fondul efectelor adverse ale scumpirii principalelor materii prime, ce au marcat nefavorabil si indicii profitabilitatii, dar efectul pozitiv al modificarii pretului a inceput sa aiba rezultatele scontate, imbunatatind semnificativ rentabilitatea. O contra-performanta a fost inregistrata de subsidiarele din zona EMEA (Europa, Orientul Mijlociu si Africa), unde, in intervalul ianuarie-septembrie 2018 s-au consemnat afaceri in scadere cu -2,7% in termeni reali (sau de -0,7% pe baze organice - LFL), inclusiv din cauza faptului ca in perioada analizata s-au consemnat fluctuatii puternice ale cursului de schimb, mai ales in ceea ce priveste coroana suedeza si cea norvegiana. In trimestrul al treilea, insa, au fost luate masuri de ajustare a pretului, cu precadere in Turcia, unde devalorizarea lirei turcesti a fost acoperita complet. Un context pozitiv a fost constatat in Germania, Europa Centrala si Italia, nivelul afacerilor din Franta fiind in scadere fata de anul trecut, in timp ce la nivelul Marii Britanii continua regresul comenzilor. Cea mai buna situatie a fost insa raportata tot de divizia sport (ce se ocupa de proiecte din domeniul sportiv, echipand stadioane, sali specifice si alte asemenea obiective), cu o majorare organica de +10% a rulajului la noua luni, in termeni reali sau de +14,6% LFL. Comentand aceste rezultate, Fabrice Barthélemy, CEO temporar (ad interim) al corporatiei, a explicat ca „Tarkett a consemnat o crestere dinamica in perioada de raportare, gratie performantei diviziei Sport si vanzarilor de placi de lux din vinil. Dupa cum s-a anuntat anterior, cresterile de pret au redus impactul inflatiei semnificative a costului materiilor prime si al transportului. Din pacate, in Federatia Rusa activitatea se desfasoara cu dificultate, din cauza unei cereri extrem de ezitante, dar devalorizarea rublei a fost complet atenuata de cresterea pretului de vanzare. Ne focalizam pe obtinerea unei imbunatatiri sustenabile a profitabilitatii (prin intermediul majorarilor de preturi), precum si pe cresterea performantei industriale in America de Nord, accelerand reducerile de costuri si sinergiile cu entitatea pe care am preluat-o recent, Lexmark - unul din liderii pietei americane de pardoseli textile pentru industria hoteliera, cu vanzari de 120 milioane USD in 2017”.
Previziunile pe termen scurt nu se modifica, pe fondul mentinerii unor rezultate relativ bune dupa finalizarea procesului de restructurare si, asa cum se asteapta managerii companiei, actiunile de modificare in sens pozitiv a pretului de vanzare incep, treptat, sa aiba efectul scontat la nivelul anului in curs. In plus, programul de lansare a unor produse inovatoare, bine primite de clientii din intreaga lume, ar putea avea un efect pozitiv in urmatoarele doua trimestre. Totusi, la preturile curente, scumpirea preconizata a materiilor prime si a costurilor de transport ar putea avea un impact anual negativ de aproape -55 milioane de euro asupra EBITDA ajustat, dar cresterea preturilor ar trebui sa atenueze aproape 40% din aceasta suma, efectul pozitiv urmand sa se accelereze incepand cu semestrul al doilea din 2018.
***
In 2016, incasarile Tarkett au cumulat 2,739 miliarde euro, dar reflecta o majorare extrem de fragila fata de 2015 (cand s-au raportat 2,715 miliarde euro), aspect survenit mai ales ca urmare a problemelor consemnate atunci in Federatia Rusa si CSI. Divizia EMEA a raportat insa, in 2016, vanzari de 906,5 milioane de euro, fiind mentionate in special performantele din statele nordice, Germania si tarile central-europene. Totusi, anul 2017 a insemnat o perioada mult mai favorabila pentru corporatie, cu vanzari de 2,841 miliarde euro, din care 926,4 milioane de euro au revenit diviziei EMEA. In Romania, compania activeaza prin intermediul unei subsidiare (Tarkett SEE DOO - Reprezentanta, ce nu este obligata sa-si depuna rapoartele financiare la MFP), ale carei operatiuni comerciale sunt coordonate de divizia Tarkett Europa de Sud-Est. Potrivit analistilor din Serbia, fabrica Tarkett DOO Bačka Palanka, detinuta in totalitate de grupul francez si inclusa in divizia CSI, APAC si America Latina, ar fi realizat in 2013 un rulaj de 564,6 milioane de euro, fiind pe pozitia 418 a clasamentului celor mai mari companii din Europa Centrala, top realizat de Deloitte. In 2014, societatea din Serbia ar fi urcat pana la pozitia 308 din top, cu un rulaj de 695,4 milioane de euro, in timp ce datele ulterioare, dar neconfirmate oficial (cuprinse intr-un raport de evaluare a afacerii Tarkett DOO - companie-mama si Tarkett Eastern Europe - companie-fiica a detinatoarei fabricii, care citeaza cel putin trei surse si a fost inaintat guvernantilor de la Belgrad), atesta cifre de afaceri de 506,8 milioane de euro in 2015 si 472,4 milioane de euro in 2016, cand s-ar fi lucrat cu 3.242 de angajati. In pofida scaderilor respective, in raport se arata ca ratele profitabilitatii au fost extrem de mari si neobisnuite, comparativ cu ratele medii de profitabilitate a afacerilor (inclusiv investitii straine) din Serbia, pentru cel mai recent exercitiu financiar analizat (respectiv, 2016), profitul net fiind de circa 920 milioane de dinari (circa 7,8 milioane de euro). Informatii suplimentare, la www.tarkett.ro