Andrei Popa, director comercial in cadrul Etex Building Performance (Siniat) a afirmat ca „în ultimii doi ani, s-a observat o crestere a solicitarilor de solutii pentru protectia la foc. Desi ne bucuram, consideram ca aceasta situatie ar trebui sa devina o stare de normalitate si in Romania. In domeniul constructiilor apar mereu provocari legate de inovare, cum ar fi, de exemplu, peretii de mare inaltime. Pentru astfel de aplicatii, de exemplu, compania noastra a dezvoltat o serie de sisteme, care se pot instala la o inaltime maxima de 12,85 metri fara structura aditionala, fiind agrementate conform standardelor in vigoare si oferind performanta de etanseitate si izolare termica (EI) pana la 180 de minute. Exista situatii in care unii constructori au tendinta de a improviza sau de a realiza solutii de compromis, din diferite motive, cum ar fi cele de natura financiara, lipsa cunostintelor in legatura cu detaliile tehnice care sunt cuprinse si in agrement etc. Din punct de vedere legislativ, primul demers necesar ar fi cel de actualizare a documentelor oficiale care au ca scop securitatea in incendiu. Normativul de securitate la foc P118, partea 1, reprezinta principalul instrument folosit in proiectarea de specialitate si a intrat in vigoare in 1999. Specificatiile tehnice ale materialelor si produselor la care face referire norma respectiva si manualul sau de aplicare (MP008 – 2000), se bazeaza pe certificari anterioare (prezente inclusiv in normativul din 1983), atestate dupa standarde romanesti. Producatorii actuali ofera insa solutii si produse cu performanta la foc raportate la standarde europene. Astfel, ar fi necesara actualizarea normativului in cauza si corelarea celor trei parti ale sale. De asemenea, ambiguitatea articolelor din cuprinsul formei actuale si posibilitatea interpretarii lor ingreuneaza aplicarea masurilor de securitate la foc de proiectant sau verificator, precum si avizarea lor de catre reprezentantii I.G.S.U. Efectele generate de astfel de situatii se reflecta in lucrarile de pe santier, dar si in activitatea producatorilor si furnizorilor de produse cu performanta la foc. O solutie ar fi aceea de actualizate a normativului, folosindu-se aportul unor specialisti care sunt implicati in securitatea la incendiu. Utila ar fi, de asemenea, organizarea unor intruniri periodice la nivel local sau national, cu sprijinul I.G.S.U. si al principalilor producatori de produse cu caracteristici la foc, la care sa fie invitati proiectantii, verificatorii/expertii la foc si constructorii autorizati, pentru a dezbate problemele ce apar la diverse lucrari, situatiile atipice si modul in care se pot implementa anumite solutii. Cu toate ca s-au realizat anumite progrese, mai exista loc pentru optimizari, cu atat mai mult cu cat pe multe santiere astfel de masuri nu sunt corect aplicate sau, din motive financiare, se folosesc produse de calitate inferioara care nu acopera complet cerintele de protectie la foc specificate in proiect. Trebuie sa incurajam, de aceea, o abordare mai serioasa din partea tuturor factorilor interesati, inclusiv producatori si furnizori ai unor astfel de materiale, cu atat mai mult cu cat o constructie trebuie sa raspunda corect la cerintele de securitate la incendiu atat in faza de proiectare si executie, cat si pe toata perioada de exploatare”.
Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.