Grupul francez Saint-Gobain - lider mondial in domeniul productiei de materiale de constructii - cu afaceri in Romania de 65 milioane de euro in 2012, a raportat o scadere cu 3,8% a vanzarilor inregistrate in primele sase luni din 2013, fata de intervalul corespunzator al anului trecut. Potrivit celui mai recent raport, cifra de afaceri a grupului s-a situat in perioada ianuarie-iunie 2013 la 20,77 miliarde euro . Preturile de comercializare a produselor s-au majorat in aceasta perioada cu o medie de 1%. Activitatea a fost afectata suplimentar de numarul redus al zilelor lucratoare, ce au avut un impact evaluat la -1,4% si de conditiile climatice nefavorabile derularii lucrarilor de constructii (-4,2%). Conducerea companiei a continuat implementarea, in semestrul intai, a programului de reducere a costurilor initiat in anii anteriori, in perioada de referinta economisindu-se cu aproape 300 milioane de euro mai mult decat in intervalul ianuarie-iunie 2012. In aceste conditii, managerii Saint-Gobain confirma din nou tintele stabilite pentru anul in curs, ce presupun imbunatatirea rezultatelor financiare anuale si mentinerea unui nivel optim al fluxului de lichiditati. Pentru Europa de Est se estimeaza o stabilizare a activitatii, dupa ce aceasta s-a situat, timp de mai multi ani, pe un trend de scadere.
Operatiunile din Romania sunt coordonate prin intermediul companiei Saint-Gobain Construction Products Romania (SGCP), ce a realizat, anul trecut, o cifra totala de afaceri de 284 milioane de lei (circa 65 milioane de euro), in crestere cu 6% fata de nivelul de 268 milioane de lei raportat la finele anului anterior. Din luna ianuarie 2011, SGCP incorporeaza companiile Weber (fosta Saint-Gobain Weber, furnizor de mortare speciale si adezivi) si PAM (cunoscuta anterior ca Saint-Gobain Conducte - ce asigura produse si servicii complexe pentru retelele de alimentare cu apa si canalizare). A fost continuat, astfel, procesul de fuziune initiat de Rigips - producator de sisteme pe baza de gips pentru constructii si Isover - furnizor de materiale pentu izolatii. La inceputul lunii iulie 2013, Saint-Gobain Weber a inaugurat o noua fabrica de adezivi la Stroiesti (judetul Suceava), realizata in urma unei investitii de 7 milioane de euro. Unitatea poate produce 100.000 de tone pe an, capacitatea totala de care dispune compania ajungand, astfel, la 400.000 de tone anual. Informatii suplimentare, la www.saint-gobain.com