Oficialii corporatiei americane Dow Chemical Company au comunicat ca in al doilea trimestru din acest an rezultatele financiare s-au stabilizat, indicand o gestiune corespunzatoare a portofoliului de comenzi si generand un prag-suport pentru o ascensiune pe termen scurt, in pofida conditiilor economice adverse. Astfel, in raportul oficial se arata ca vanzarile din perioada de referinta au fost de 14,57 miliarde USD, comparativ cu 14,51 miliarde USD in aprilie-iunie 2012, pe fondul aplicarii unor masuri ambitioase de ajustare a activitatii in cadrul concernului. Din punct de vedere cantitativ, livrarile au progresat cu 2%, deoarece majorarile din statele cu economii emergente (+9%), unde s-au remarcat cu precadere cele din America Latina (+12%), au fost contrabalansate de scaderile din Europa de Vest. Comentand informatiile respective, Andrew N. Liveris, presedinte si director general al Dow Chemical, a precizat ca performanta operationala a anumitor divizii, printre care se afla cea de materiale plastice performante, indica hotararea echipei manageriale de a fructifica avantajele date de pozitia de lider global pe segmentele respective. Din analiza datelor aferente fiecarui segment de afaceri, rezulta ca departamentul de solutii electronice si functionale (semiconductori) a raportat incasari de 1,2 miliarde USD (0%), cel de solutii de protectie/finisare si pentru infrastructura s-a remarcat prin venituri de 1,9 miliarde USD (0%), sectia de materiale performante (polipropilena, poliuretan) a consemnat 3,4 miliarde USD (+1%), iar cea de substante pentru agricultura a inregistrat incasari de 1,9 miliarde USD (+10%). Desi departamentul de materiale plastice performante a inregistrat un declin usor (-1%), la 3,7 miliarde USD, acesta s-a datorat in exclusivitate inchiderii fabricii de polietilena din Tessenderlo – Belgia. In fine, departamentul de energie (hidrocarburi) a avut afaceri in scadere cu 4%, ajungand la 2,5 miliarde USD. Ca urmare a noilor masuri impuse de contextul economic nefavorabil, Dow Chemical continua sa aplice programul ce presupune renuntarea la orice afacere care genereaza pierderi si nu prezinta destula flexibilitate astfel incat sa poata fi restructurata sau reorganizata. Astfel, presedintele holdingului a anuntat ca, numai in 2013, prin lichidarea anumitor operatiuni ce nu mai sunt cuprinse in strategia manageriala se poate obtine suma de 1,5 miliarde USD. Informatii suplimentare, la www.dow.com.
Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.