RO EN
Coșul este gol

PPG: Impact negativ Covid-19 de 6% asupra incasarilor din trimestrul intai 2020

Datele oficiale comunicate de PPG Industries cu privire la rezultatele financiare obtinute in primul trimestru din 2020 arata ca vanzarile din perioada respectiva s-au cifrat la 3,4 miliarde USD, ceea ce constituie un declin de 7% fata de perioada de referinta (declinul a fost de 5%, daca se elimina influentele exercitate de fluctuatiile de curs valutar). La finele lunii martie a.c., valoarea numerarului si a investitiilor pe termen scurt se situa la 1,9 miliarde USD, posibil sa fie suplimentata prin intermediul unui credit pe termen scurt, in valoare de 700 milioane USD. Conform estimarilor expertilor PPG, impactul Covid-19 asupra performantei financiare a fost de 6% sau 225 milioane USD. Veniturile nete din perioada analizata au totalizat 243 milioane USD, iar valoarea ajustata a acestora a cumulat 282 milioane USD. Pe segmentul sistemelor performante de acoperire, vanzarile au fost de 2 miliarde USD, fiind mai mici cu 100 milioane USD fata de primul trimestru din 2019. Preturile de vanzare au sporit cu aproximativ 2%, iar impactul achizitiilor a fost de circa 1% (este vorba despre Dexmet, Texstars si ICR). In ceea ce priveste sistemele industriale, acestea au generat incasari de 1,4 miliarde USD, cu 145 milioane USD inferioare nivelului din anul precedent. Expertii PPG estimeaza ca in trimestrul a doilea, volumele agregate de vanzari vor inregistra o contractie de 30% - 35%. Comentand datele respective, echipa manageriala a grupului a afirmat ca rezultatele din primele trei luni ale anului reflecta in mod fidel deteriorarea cererii globale, care a avut loc cu precadere in luna martie. Odata cu raspandirea maladiei Covid-19, au fost luate rapid masuri de protectie a angajatilor, clientilor si tuturor celorlalte parti interesate. Actiunile de adaptare la noul context economic au presupus implementarea unor reduceri de costuri si, concomitent, cresterea focalizarii pe generarea de numerar si lichiditate. Printre altele, aceste masuri s-au concretizat prin reducerea veniturilor salariale ale top-managementului, inchiderea unor unitati operationale si a unor centre de distributie, disponibilizarea temporara a unor angajati, reducerea cheltuielilor la toate nivelurile si amanarea unor investitii de capital. In Romania, produsele PPG sunt livrate prin intermediul companiei Deutek, care promoveaza pe plan local brandurile Danke, Oskar si Superweiss.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter