RO EN
Coșul este gol

POLICOLOR tinteste vanzari de minimum 32 milioane de euro, in 2014

Dupa o scadere de aproape 12% a cifrei de afaceri realizate in 2013 de producatorul de vopsele Policolor SA si subsidiara Deko Professional, pana la circa 30 milioane de euro, compania si-a propus o crestere de cel putin 3%-5% a vanzarilor din 2014, caz in care rulajul cumulat al celor doua firme s-ar apropia de 32 milioane de euro. Potrivit opiniei lui Florin Stoleriu, Director Business Unit al Policolor Arhitectural, in cel mai optimist scenariu, afacerile grupului in Romania ar putea creste cu un procent dublu fata de dinamica pietei locale de lacuri si vopsele, industrie evaluata la 135-140 milioane de euro in 2013. In prezent, distributia pe piata nationala de profil (inclusiv la nivelul companiei Policolor) se realizeaza preponderent prin intermediul comertului traditional (circa 40% din livrari), urmat de cel realizat prin intermediul retelelor proprii de distribuitori/ magazine (35%) si de vanzarile realizate prin centrele de bricolaj. Potrivit managerului Policolor, situatia se va schimba in cativa ani. "In urmatorii cinci ani estimam ca aproximativ 40% din livrarile de lacuri si vopsele se vor realiza prin intermediul magazinelor de bricolaj, in detrimentul comertului traditional. Este un trend firesc, insa acest lucru nu va duce la disparitia comerciantilor traditionali. Acestia vor avea o cota mai mica de piata", este de parere Florin Stoleriu.
 
Peste 3,2 milioane de camere vopsite cu Spor, in 15 ani
Lansat de 15 ani pe piata locala a materialelor pentru constructii, brandul Spor este responsabil, in prezent, de aproximativ 35% din vanzarile anuale ale Policolor SA. Potrivit datelor companiei, in perioada 1999-2014 cu ajutorul produselor Spor s-au finisat cu vopsele lavabile 3,2 milioane de camere (circa o treime din numarul total al camerelor de locuit din Romania), 4,5 milioane de usi au fost finisate cu email si jumatate de milion de seturi de mobila pentru gradina au fost lacuite. Totodata, din anul 2002, de la lansarea sortimentului Spor Exterior, au fost colorati peretii a peste 150.000 de case din intreaga tara. Cel mai nou produs lansat de Policolor SA este reprezentat de Spor Aqua, email pe baza de apa, care poate fi utilizat pentru acoperirea suprafetelor din lemn, metal si zidarie. Pana la finele anului in curs, conducerea firmei si-a propus sa mai lanseze cel putin un produs nou. Pentru informatii suplimentare, click aici!
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter