Piata europeana de tavane casetate (plafoane acustice) si-a continuat declinul in 2015, dar cu o rata relativ ponderata fata de anii anteriori, in timp ce presiunile sporite asupra pretului raman un motiv de ingrijorare pentru majoritatea operatorilor bransei. Estimarile actuale indica un regres cantitativ de -0,5% si unul valoric de -1,2%, dupa care se va observa o revenire a comenzilor in 2016, ce va avea ca efect o crestere a cantitatilor livrate, iar primele semnale de majorare, ca valoare, se vor observa abia in 2017. Astfel, in pofida faptului ca in multe state din Europa se reia trendul ascendent pe segmentul constructiei de cladiri, domeniul tavanelor casetate se restrange ca urmare a numarului foarte mic de imobile nerezidentiale aflate in stadiu de proiect sau in executie, in special al celor cu functiuni de spatii administrative de interes public si/sau comerciale. Pe acest fundal, este logic ca livrarile efectuate pentru reabilitari si-au majorat cota in total, iar in ceea ce priveste dotarea cladirilor de birouri cu astfel de elemente, plafoanele acustice pentru asemenea aplicatii conteaza, actualmente, in proportie de 37%, fata de 36,7% in 2014.
Acestea sunt doar cateva din concluziile unei cercetari date recent publicitatii de Interconnection Consulting Group, in care se mai arata ca, din toate tarile europene analizate, numai Spania si Marea Britanie raporteaza cresteri solide si continue atat ca numar de unitati vandute, cat si ca valoare. „Piata spaniola de tavane casetate a inceput sa se majoreze din nou, dupa mai multi ani de recesiune, operatorii bransei indicand o crestere a cantitatii de 2,3%, in timp ce preturile, care pur si simplu s-au prabusit in ultimii cinci ani, se stabilizeaza. In Marea Britanie, vanzarile de plafoane acustice au avut un parcurs optim in 2015, cu un salt cantitativ de +2% si unul valoric de +1,5%, in pofida scaderii costului aferent achizitiei, ceea ce plaseaza segmentul respectiv pe locul secund in Europa. Aceasta performanta este generata de imbunatatirea situatiei economice a Marii Britanii si, in particular, de volumul mai mare al lucrarilor la constructii nerezidentiale. Cu toate acestea, dupa cum era de asteptat, Germania isi pastreaza prima pozitie, ca dimensiune, in clasamentul pietelor specifice din UE, desi a raportat o crestere modesta, de +0,6%, a numarului de unitati comercializate. Sectorul francez de profil s-a restrans si in 2015, previzionandu-se ca abia in 2018 va avea loc o recuperare usoara, deoarece investitiile strategice in Franta se diminueaza iar sporirea PIB este, inca, modesta. Dupa ani de declin, in Italia vanzarile ar putea sa se majoreze in 2016, intr-un ritm moderat si, pentru a se atinge nivelul anului 2007, ar fi necesara o majorare mult mai robusta ca in prezent”, a declarat dr. Stefano Armandi, autorul studiului.
Tavanele casetate din gips-carton sunt predominante
Din punct de vedere al tipologiei sistemelor respective, tavanele casetate traditionale (din gips-carton) sunt predominante pe plan european, cu o cota ce se situeaza la aproape 50%. Totusi, pe masura ce beneficiarii constientizeaza avantajele solutiilor alternative, acest nivel tinde sa se diminueze, de exemplu in 2015 ajungand de la 48,9% la 48,6%. Cercetarea Interconnection subliniaza si acest aspect, demonstrand ca sistemele ce includ elemente metalice sunt tot mai preferate in majoritatea tarilor din Europa. „In pofida unui pret mediu superior, in comparatie cu toate celelalte solutii constructive, respectiv gips-carton, lemn si materiale compozite pe baza de lemn, respectiv produse minerale, plafoanele acustice metalice devin populare tocmai pentru ca sunt durabile si au costuri scazute de mentenanta. De exemplu, desi in Marea Britanie, la fel ca in restul Europei, gips-cartonul se utilizeaza preponderent, in acest an cota aferenta tavanelor casetate din metal a sporit semnificativ, fiind cea mai mare din toate tarile analizate. Lemnul si mixturile pe baza de lemn sunt preferate cu deosebire in statele scandinave, unde si produsele minerale au un succes deosebit. Insa, la toate categoriile, preturile scad din cauza solicitarii beneficiarilor pentru tavane casetate ieftine, pe fondul unei cereri relativ reduse. O presiune puternica asupra pretului se constata mai ales in ceea ce priveste plafoanele acustice din gips-carton si cele ce integreaza elemente minerale, fiind de notat si faptul ca nicio inovatie in cresterea calitatii sau pentru identificarea altor solutii fata de cele mentionate anterior nu s-a dezvoltat in ultimii ani. Totusi, se remarca o orientare spre design, care devine un factor din ce in ce mai important in alegerea acestor sisteme pentru amenajare, la fel ca si impactul asupra mediului”, a adaugat analistul Interconnection.
Potrivit cercetarii, segmentul tavanelor casetate reprezinta o piata europeana agregata, cu primii zece producatori de top ce acapareaza o cota de 69%, din punct de vedere al cantitatii. Pentru fiecare sistem in parte, nu mai mult de zece fabricanti de plafoane acustice minerale detin 81,1% din total, in timp ce, in cazul solutiilor din metal sau lemn, se constata o usoara fragmentare, deoarece principalii zece producatori din clasament au cote insumate de 49,8% sau 59,7%. In continuare, dr. Stefano Armandi sustine ca producatorii locali, cu dimensiuni medii, de tavane casetate metalice au cele mai multe sanse de a profita de cresterea cererii, fructificand avantajele dezvoltarii relativ rapide a acestui segment. Insa, o adevarata „batalie” se duce pentru ocuparea primelor doua locuri ale topului, intre marii competitori ca Saint-Gobain si Knauf, care sunt lideri incontestabili in toate tarile analizate, dar nu pentru toate grupele de produse.
In consecinta, noua cercetare Interconnection porneste de la premisa ca piata europeana de tavane casetate insumeaza 2,85 miliarde euro si un numar suficient de unitati pentru a acoperi 219,2 milioane mp, iar in perioada 2016-2018 nivelurile respective vor fi de 2,83 miliarde euro si 220 milioane mp, 2,86 miliarde euro si 223,1 milioane mp, respectiv 2,92 miliarde euro si 227,1 milioane mp. Practic, indicele agregat de crestere CAGR pentru intervalul cuprins intre anii 2014 (cand s-au consemnat praguri de 2,88 miliarde euro sau 224,2 milioane mp) si 2018 va fi de +0,3% din punct de vedere al cantitatii si +0,7% ca valoare, ceea ce inseamna ca, pentru dezvoltarea sustenabila a acestui sector de activitate, va fi nevoie de un ritm superior de majorare a cererii. In fine, dar nu in ultimul rand, pe fondul diversificarii solutiilor constructive, gradul de fragmentare va creste usor, pe termen mediu si lung. Insa, in 2015, liderul pietei are o cota de 23,4% din totalul pietei principalelor sapte tari europene, iar primii trei competitori conteaza pentru 49,7% din total, dupa care firmele din top 5 acapareaza 59,2%, iar cele din top 10 controleaza 69% din acest domeniu de activitate. Informatii suplimentare, la www.interconnectionconsulting.com