RO EN
Coșul este gol

ANALIZA: Piata placilor ceramice creste, sustinuta de importuri

Piata locala de placi ceramice a inregistrat, in ultimii doi ani, o crestere de circa 3%-4%, in linie cu ritmul din anii anteriori, pentru 2020 putand fi anticipata o evolutie procentuala cel putin similara. Sectorul este dominat de importuri, care au o pondere de aproximativ 80% din total. In lipsa unor cercetari extensive realizate cu participarea tuturor competitorilor (importatori si fabricanti locali), estimarile de pe piata de placi ceramice indica o valoare anuala medie de circa 270-280 milioane de euro a intregului segment de produse (pentru pereti, pardoseli, amenajari interioare si exterioare), din care sectorul placilor ceramice de interior s-ar plasa la circa 150 de milioane de euro. Potrivit celor mai recente date disponibile, cele mai multe importuri de gresie si faianta provin din Bulgaria, Spania, Italia, Turcia si Polonia. Principalele comenzi se datoreaza, preponderent, proiectelor rezidentiale, comerciale si de birouri, estimarile de evolutie din perioada urmatoare fiind bazate inclusiv pe datele statistice privind activitatea sectorului de constructii in 2019 si 2020. Cel mai important producator de placi ceramice din tara noastra este reprezentat de compania Lasselsberger Ceramics Romania, detinatorul marcii Cesarom, cu sediul in Cluj-Napoca. In urma cu sase ani, conducerea societatii a decis ca intreaga activitate operationala, pe langa cea de productie, sa fie concentrata in cadrul Sanex SA - Cluj-Napoca, proces finalizat cu succes la inceputul lui 2014. Conform datelor publice, Sanex SA a incheiat anul 2018 cu o cifra de afaceri de 128,7 milioane de lei, in scadere usoara fata de nivelul din 2017.
Un alt fabricant important de placi ceramice si obiecte sanitare este reprezentat de societatea Cersanit - Roman, fosta fabrica Romanceram, in prezent parte a grupului polonez Rovese. La nivel national, holdingul polonez este implicat in fabricatie prin firma Cersanit, comercializarea produselor fiind coordonata prin intermediul societatii Rovese Romania.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter