Piata de materiale textile pentru pardoseli din zona Europei Centrale si de Est (CEE) s-a confruntat cu un declin abrupt in 2016, cand vanzarile s-au redus cu -4,4%. Scaderea este pusa totusi pe seama problemelor economice din anumite tari de mari dimensiuni, unde cererea este pe masura, cum ar fi Turcia si Federatia Rusa. Chiar si in aceste conditii, se preconizeaza ca restrangerea drastica a acestui segment, incepand cu 2017, pare sa apartina trecutului, astfel incat, pentru acest an, se estimeaza ca veniturile companiilor specializate, care activeaza in zona CEE, se vor majora cu +1,7%, dupa o lunga perioada de scadere.
Acestea sunt doar cateva dintre concluziile unui studiu elaborat de cercetatorii Interconnection Consulting Group - Austria, care au mai subliniat ca valoarea totala a pietei de materiale textile pentru pardoseli, in Europa Centrala si de Est (Rusia, Turcia, Cehia, Slovacia, Polonia, Ungaria si Romania), a ajuns la 479,3 milioane de euro in 2016, iar din punct de vedere cantitativ vanzarile s-au plasat la 68,818 milioane de metri patrati, aceste praguri devenind cele de referinta.
„Situatia din Rusia si Turcia este cruciala pentru dezvoltarea pietei din intreaga regiune CEE, de vreme ce aceste tari sunt cele mai mari din zona analizata. Anul trecut, din punct de vedere cantitativ, volumul livrarilor de asemenea produse, din Federatia Rusa, s-a contractat cu -7,5%. Problemele de natura politico-sociala din Turcia, care si-au pus amprenta asupra economiei, au facut ca si in aceasta tara euro-asiatica sectorul de materiale textile pentru pardoseli sa consemneze un declin de -5,4%. Previziunile sunt, totusi, optimiste, mai ales pentru zona economica din CEE ale carei tari sunt membre UE. Practic, statele cu dimensiuni mai mici din arealul est-european (Cehia, Slovacia, Polonia, Ungaria si Romania) au atins deja rate de crestere a vanzarilor cuprinse intre +2% si +4% anul trecut”, a explicat autoarea cercetarii, Marta Kushlyk.
Constructiile nerezidentiale sunt un factor-motor al cererii
Potrivit studiului, majoritatea vanzarilor de materiale textile pentru pardoseli se indreapta, in mod traditional, spre sectorul constructiilor rezidentiale. Ponderea este si mai mare, aproape covarsitoare, in Rusia, unde 79,3% din productia de asemenea sortimente reprezinta cota ce are ca destinatie mediul locuintelor. Pentru intreaga zona a CEE, raportul este de 53 la 47 in favoarea mediului rezidential, dar tendinta este clara, iar cresterea poate veni numai ca urmare a majorarii comenzilor efectuate de proprietarii cladirilor nerezidentiale. Pe segmentul imobilelor cu alte functiuni fata de cea de locuinta, in principal, cererea este mai dinamica in sectorul cladirilor private de birouri, urmate de cele de interes public (in general, administrative). Referindu-se la structura, din punct de vedere sortimental, Marta Kushlyk a aratat ca, in arealul CEE, grupa de produse preponderenta este cea a materialelor textile plusate pentru pardoseli (produse ce se disting prin fixarea cusuta a fibrelor textile de un material de baza), iar in zonele de living, fie ca este vorba despre cladiri rezidentiale, fie despre ansambluri nerezidentiale, pardoselile plusate sunt predominante, cu 88% din total. De altfel, doua treimi din pardoselile textile comercializate pentru cladirile nerezidentiale sunt fabricate prin metoda plusarii. Tot in mediul nerezidential, o importanta sporita se acorda elementelor standard de genul placilor tip carpeta, care au ajuns la 20,2% din total, iar trendul actual indica o dezvoltare accelerata a acestei grupe de produse.
Concluzionand, Marta Kushlyk a subliniat ca, la fel ca alte sectoare industriale similare, piata produselor textile pentru pardoseli, din zona CEE, se caracterizeaza printr-un grad foarte redus de fragmentare. „Cel mai puternic grad de concentrare a afacerilor specifice se observa in Cehia, unde primele zece companii din top controleaza 86,3% din livrarile totale. Situatii asemanatoare se remarca si in Rusia (83,1%), respectiv Slovacia (82,3%), iar in celelalte tari analizate nivelul de concentrare este ceva mai redus, dar nu in asa masura incat primele zece companii sa nu domine bransa. De altfel, cei mai mari producatori de materiale textile pentru pardoseli, activi in regiunea CEE, sunt, de fapt, corporatii multinationale ca Associated Weavers, Balta, Desso, Interface, Modulyss si Nevatuft”, a mai precizat autoarea studiului.
***
In fine, dar nu in ultimul rand, estimarile Interconnection pentru intregul domeniu analizat, din cele sapte state central-europene, reflecta faptul ca pe piata regionala a materialelor textile pentru pardoseli, pornind de la cele 68,818 milioane mp, in valoare de 479,3 milioane de euro din 2016, pana in 2020 indicii de crestere compozita CAGR vor fi de +0,5% (in plan cantitativ) si +3,2% (ca valoare), astfel: 67,66 milioane mp si 486,4 milioane de euro in acest an, 67,637 milioane mp si 500,5 milioane de euro in 2018, circa 68,641 milioane mp, respectiv 519,6 milioane de euro in 2019, cota de 542,9 milioane de euro si 70,162 milioane mp urmand sa fie atinsa, probabil, in 2020. O alta diagrama indica, insa, faptul ca pe termen mediu gradul de utilizare a principalelor categorii sortimentale nu se va modifica semnificativ, deoarece in 2020 elementele plusate vor avea o cota de 61,7%, fiind urmate de placile tip carpeta (cu 22,9%), respectiv de mocheta - covoare din pasla (cu 8,9%) si de alte sortimente. Informatii suplimentare, la www.interconnectionconsulting.com, iar pentru descarcarea diagramelor referitoare la structura pietei si la evolutia cantitativa/valorica a acesteia, click aici si aici!