Calitatea apei potabile din sistemul centralizat de distributie lasa uneori de dorit, in ciuda faptului ca apa este una dintre cele mai importante resurse, Aproape 94% dintre romanii chestionati in cadrul unui studiu comandat de compania Resideo declara ca sunt preocupati de gustul si calitatea apei potabile. Un procent similar spun ca sunt foarte ingrijorati de nivelul de duritate al apei. De asemenea, opt din zece romani declara ca pun accent pe utilizarea de produse si tehnologii pentru a permite diminuarea consumului de apa.
Circa 69,4% din populatia Romaniei este racordata la un sistem public de alimentare cu apa potabila, potrivit datelor Institutului National de Statistica din 2018. Cifrele publicate de Eurostat evidentiaza ca acesta este cel mai scazut nivel in randul tarilor din Uniunea Europeana. Daca in mediul urban, 98,7% din populatia Romaniei este racordata la sistemul de alimentare cu apa potabila, in zonele rurale ponderea este de doar 35,3%. Insa, de multe ori, chiar daca apa furnizata prin retele publice de alimentare este tratata, aceasta nu reuseste sa raspunda asteptarilor consumatorilor din punctul de vedere al duritatii, gustului sau mirosului.
Importanta calitatii apei potabile in gospodarii
94% dintre respondentii studiului Resideo considera importanta calitatea si gustul apei potabile. Pentru 81% dintre respondenti acestea sunt chiar caracteristici sunt esentiale. Doar 2% considera calitatea apei ca fiind putin importanta. Studiul evidentiaza ca pentru barbati calitatea apei este mai importanta decat pentru femei (18% vs. 9%).
Tratarea apei in gospodarii
Cea mai comuna problema in cazul apei potabile tine de nivelul crescut de duritate. Apa dura presupune existenta unui continut ridicat de saruri de calciu si de magneziu. Apa dura nu este un pericol direct pentru sanatate, dar poate afecta echipamentele electrocasnice sau instalatia de incalzire si producere a apei calde menajere. Studiul arata ca gradul de duritate a apei conteaza pentru 94% dintre respondenti, iar pentru 72% este foarte important. Doar unul din 100 respondenti nu acorda importanta acestei caracteristici. Femeile sunt mai preocupate decat barbatii de gradul de duritate al apei potabile (79% vs. 64%).
Importanta sistemelor de reducere a consumului de apa
Doar o cantitate redusa din apa de pe glob este potabila. Apele curgatoare sunt principala sursa de alimentare a sistemelor publice de distributie a apei potabile, insa doar un procent din apa de pe glob este prezenta in ape curgatoare. Prin urmare, romanii, intr-o pondere de 83%, considera importanta existenta unor sisteme sau tehnologii pentru diminuarea consumului de apa. Pentru mai mult de jumatate dintre respondenti (52%) sistemele de economisire sunt chiar foarte importante. Femeile sunt mai preocupate decat barbatii de consumul total de apa din gospodarie (57% vs. 47%).
Solutii eficiente pentru tratarea apei in gospodarii si reducerea consumului
Dincolo de masurile de tratare a apei pe care le pot lua furnizorii de utilitati si de schimbarile in obiceiurile de consum zilnice recomandate pentru diminuarea consumului de apa potabila, mai exista optiunea folosirii unor dispozitive dedicate adresarii acestei probleme. Resideo ofera o gama importanta de dispozitive hidraulice sub marca Braukmann, care s-au dovedit eficiente si fiabile.
Filtrul fin cu reductor presiune Braukmann FK06 este un bun exemplu in acest sens, fiind usor de instalat si intretinut. Produsul este proiectat sa filtreze substantele nedizolvate in apa, ca rugina, elementele textile si nisipul, fara a afecta caracteristicile apei. De asemenea, produsul protejeaza instalatia de efectele suprapresiunii apei de alimentare si reduce consumul de apa.
Un alt exemplu este statia de dedurizare automata Braukmann KaltecSoft, cu mecanism inteligent pe baza de microprocesor, cu auto-invatare a tiparului de consum si optimizarea functionarii.