Pentru 2019, Grundfos Pompe Romania a raportat o cifra de afaceri de 99,22 milioane lei, cresterea de peste 12% fiind obtinuta gratie unei dinamici bune pe toate segmentele de piata. Conform managementului companiei, anul precedent a fost plin de provocari, dar s-a finalizat cu un rezultat pozitiv in ceea ce priveste toti indicatorii principali de business. „Am mentinut un echilibru corect intre strategiile noi si politica conservatoare de reducere a riscurilor, iar cifrele obtinute au fost cele dorite” a declarat Alina Gheorghe, director general al companiei. Grundfos a inregistrat avansuri atat pe piata domestica, cat si pe cea a proiectelor profesionale, in domeniile aplicatiilor edilitare, cladirilor comerciale, industriale, precum si pe segmentul de service. Campionatul Instalatorilor Grundfos, desfasurat in principalele orase din Romania, constituie, la randul sau, o alta realizare a anului 2019. „Le multumim partenerilor nostri pentru ca sunt alaturi de noi si construiesc impreuna cu Grundfos proiecte de care sunt mandri”, a mai adaugat Alina Gheorghe.
***
Cea de-a 75-a aniversare a Grundfos care are loc in acest an este dedicata valorilor comune ale celor 19.280 de specialisti ai grupului, care activeaza in intreaga lume. De la prima pompa, realizata in anul 1946, pana la solutiile digitale de astazi, numele firmei daneze a devenit sinonim cu spiritul de pionierat, implicarea sociala si solutiile inovative. Grundfos sarbatoreste, astfel, angajamentului mai multor generatii de angajati fata de valorile puternice ale companiei, cu totii gandind si construind impreuna o directie solida de dezvoltare. Istoria Grundfos a inceput in 1944, cand Poul Due Jensen a fondat, in subsolul casei sale din Bjerringbro - Danemarca, firma „Bjerringbro Pressestøberi og Maskinfabrik”. Aceasta era un mic atelier, iar Poul Due Jensen era singurul angajat. In primul an au fost incadrate inca doua persoane, iar echipa a crescut in anul urmator, odata cu numarul de comenzi. In 1945, societatea a primit o comanda de la o ferma locala si intrucat nu a fost posibila gasirea unei pompe de buna calitate, Poul Due Jensen a construit-o. Primul astfel de produs a fost numit „Foss 1”, dar a ramas cunoscut sub numele de „porcusorul” , deoarece avea o forma asemanatoare. In curand, a devenit clar ca atelierul a gasit produsul ce ii putea determina evolutia. Exportul de produse a inceput in 1949, iar in 1952 a fost realizata cea dintai pompa centrifuga multietajata. In 1955 a fost creat logo-ul companiei, inspirat de surubul lui Arhimede, patru ani dupa aceea fiind fiind executata prima pompa de circulatie. Au urmat ani de crestere consistenta, marcati de o serie de inovatii remarcabile, cum ar fi pompa submersibila din otel inoxidabil, pompa centrifugala in linie, pompa Jet-JP, pompa pentru apa uzata, pompa inteligenta, cea cu dozare digitala, motorul MGE etc. De-a lungul timpului, compania a fost implicata in diverse proiecte umanitare, cum ar fi Grundfos LIFELINK, precum si in proiecte ale Crucii Rosii Daneze, destinate ajutorarii comunitatilor defavorizate din Africa, Asia, America de Sud.