RO EN
Coșul este gol

GROHE: Crestere de 15% a vanzarilor, la 836 milioane de euro

Conducerea companiei Grohe, cu sediul central in localitatea Düsseldorf (Germania) – reprezentand unul dintre cei mai importanti furnizori internationali de armaturi sanitare – a anuntat ca, in primele trei trimestre ale anului 2011, a consemnat o crestere de 15% a cifrei de afaceri fata de acelasi interval din 2010, pana la 836 milioane de euro. In acelasi timp, indicatorul EBITDA al profitului operational (Earnings Before Interest, Taxes, Depreciation and Amortisation - venituri stabilite inainte de achitarea dobanzilor si taxelor, neinfluentate de depreciere si amortizare) s-a plasat la 156 milioane de euro, ceea ce denota o majorare de 9%. In acest sens, rata de sporire a EBITDA a ramas pozitiva, stabilizandu-se la 19%. Managerii corporatiei au aratat ca, spre deosebire de primul semestru din 2011, cand cifra de afaceri a ajuns la 522 de milioane de euro (+7% in raport cu vanzarile declarate pentru perioada similara a anului fiscal precedent), la finalul lunii septembrie s-a constatat o dinamizare puternica a activitatii din Asia. Practic, livrarile din aceasta zona au sporit din punct de vedere valoric cu 106%, cooperarea regionala cu liderul pietei chineze (Joyou) fiind extrem de fructuoasa pentru Grohe. In prezent, activitatea de productie a societatii se desfasoara in cadrul a sase unitati specializate, din care trei in Germania si cate una in Portugalia, Thailanda si Canada. Conform structurii actualizate a incasarilor, peste 83% din venituri sunt generate de activitatile de export. La nivelul lui 2010, Grohe a realizat o cifra de afaceri de 980 de milioane de euro si, conform evolutiei sale actuale, este posibil ca in 2011 sa fi fost depasit pragul de un miliard de euro. Avand 5.400 de angajati, din care 2.400 in Germania, societatea este lider european in domeniu si, cu o cota de piata globala de 8%, ocupa un loc fruntas in clasamentul companiilor specializate ce-si desfasoara activitatea pe plan mondial. In luna iulie 2011 Grohe a preluat pachetul majoritar de actiuni (57,2%) care permite controlul firmei Joyou, finalizand cu succes oferta publica de preluare. Astfel, prin intermediul subsidiarei Joyou Grohe Holding AG, activitatea liderului chinez al pietei de articole sanitare a fost integrata complet, dinamizand rezultatele financiare consemnate de holdingul german in ultimul semestru al anului trecut. Informatii suplimentare, la www.grohe.com

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter