Compania CVWATER, producator de echipamente complexe de tratare si epurare a apei, a incheiat anul 2020 cu o crestere de 10% a cifrei de afaceri fata de nivelul din 2019, aceasta depasind 12,18 milioane de lei. Pentru 2021, conducerea companiei mizeaza pe o crestere de 30% a business-ului si are in plan dezvoltarea productiei prin achizitia de utilaje in cadrul fabricii de la Magurele, precum si deschiderea unei mici zone de productie si dezvoltarea unei echipe de implementare in Cluj-Napoca.
"In ultima perioada, ne-am concentrat actiunile pe cresterea eficientei solutiilor pentru tratarea si epurarea apei, motiv pentru care estimam o majorare de 30% a incasarilor in acest an. Am pregatit si demarat deja investitiile pentru achizitia de utilaje noi pentru zona de productie de mase plastice pe terenul pe care il detinem in localitatea Magurele, in vederea largirii gamei de produse din acest segment. Mai lucram activ la imbunatatirea zonei de prelucrari metalice, precum si la dezvoltarea pe platforma a unei noi hale pentru zona de asamblare a unor containere cu echipamente proprii. Obiectivul din acest an este reprezentat de largirea gamei de productie pentru zona de mediu cu utilaje specifice. Tot in 2021 ne propunem deschiderea unei mici zone de productie si dezvoltarea unei echipe de implementare in Cluj", a declarat Catalin Negoita, Managing Partner si CEO, CVWATER.
Proiecte majore in derulare in Vestul/ Nord-Vestul tarii si in Republica Moldova
In prezent, CVWATER se implica in executia unor proiecte importante ce se desfasoara in zona de Vest si Nord-Vest a tarii. Proiectele vizeaza constructia a 17 statii de tratare containerizate pentru eliminarea arsenului, fierului si a manganului din apa potabila pentru 17 comunitati din Judetul Bihor. Proiectul este sustinut din bani proveniti din sursele proprii ale Asociatiei de Dezvoltare.
De asemenea, compania participa la constructia a trei statii de epurare cu membrane ultrafiltrante cu tehnologia proprie CVWATER. Acest proiect se deruleaza in judetul Maramures, pentru comunitati de pana la 3.000 de locuitori. Pentru aceleasi comunitati, compania construieste si doua statii de potabilizare a apei din captare apa de suprafata, cu surse de finantare din PNDL si AFIR.
Un alt proiect important este reprezentat de constructia unei statii de epurare cu membrane ultrafiltrante pentru o comunitate din Republica Moldova (Giurgiulesti, pentru 2.000 locuitori), cu tehnologie proprie.
Tot in Republica Moldova CVWATER incepe, la Glodeni, constructia statiei de tratare a apei de suprafata cu apa din Prut. In plus, se ocupa si de statia de epurare pentru spitalul de recuperare din Iasi, cu surse de finantare de la Primaria Iasi. Sunt, de asemenea, in contractare si in faza de achizitii contracte pentru statii de epurare pentru diverse industrii, cum ar fi industria pentru productia de fibre textile sau de procesare a carnii, in Arad, Alba Iulia si Buzau, si participa activ la licitatiile pentru executia statiilor de tratare si epurare in cadrul POIM pentru o parte dintre companiile renumite de apa din tara.
"Actualmente, investim in oameni si in rebranding. Am reusit sa stabilizam finantarile si incercam sa fim cat mai precauti in ceea ce insemna managementul lichiditatilor, tinand cont de incertitudinea vremurilor in care traim. Gestionam inteligent fiecare problema intalnita in industrie prin angajarea expertilor din domeniu, atragerea de fonduri si investitii substantiale in rebranding-ul companiei noastre", a subliniat Catalin Negoita.
***
Fondata in 2001 CVWATER este o companie cu experienta de peste 15 ani in tratarea eficienta a apelor si este devotata dezvoltarii unor tehnologii inovatoare pentru tratarea apei potabile si uzate in aplicatii rezidentiale, industriale si municipale.
In prezent, compania dezvolta produse si tehnologii proprii si reprezinta, la nivel mondial, peste 20 de companii de subansamble necesare integrarii in produsul finit. Activitatea de baza a societatii o reprezinta serviciile complete pentru tratarea apei, de la proiectare pana la executie si mentenanta pentru statiile de epurare tip intelliBlO precum si pentru statiile de potabilizare intelliWATER, ambele fiind branduri proprii din portofoliul companiei.