Judetele Cluj si Salaj vor beneficia de investitii in modernizarea si extinderea retelelor de alimentare cu apa si canalizare in valoare totala de 355,6 milioane de euro (fara TVA) prin Programul Operational Infrastructura Mare (POIM) 2014-2020. Acestea se adauga investitiilor cumulate de circa 270 de milioane de euro atrase de Compania de Apa (CA) Somes, operatorul regional al retelelor utilitare din cele doua judete, prin cele patru programe europene anterioare, derulate in intervalul 1997-2016.
Contractul de finantare pentru accesarea fondurilor disponibile prin POIM a fost semnat in luna noiembrie 2018, de CA Somes si Ministerul Fondurilor Europene (MFE), si, din valoarea eligibila a proiectului, 85% reprezinta contributia Uniunii Europene din Fondul de Coeziune, 13% se asigura de la Bugetul de Stat, iar 2% din fonduri locale. Termenul de finalizare a proiectului este stabilit la sfarsitul anului 2023.
"Obiectivul general al proiectului vizeaza imbunatatirea infrastructurii de apa si apa uzata din judetele Cluj si Salaj, prin extinderea si dezvoltarea serviciului de alimentare cu apa potabila, controlata microbiologic, in conditii de siguranta si protectie a sanatatii in localitati care au peste 50 de locuitori, dar si asigurarea colectarii si epurarii apelor uzate pentru aglomerarile mai mari de 2.000 p.e., pentru conformarea cu cerintele directivelor europene privind calitatea apei destinate consumului uman (Directiva 98/83/CE) si epurarea apelor uzate (Directiva 91/271/EEC). Investitiile se vor derula in 174 de localitati din cele doua judete, din care in 76 localitati urbane si rurale (34 UAT inclusiv Cluj-Napoca, Dej, Gherla, Huedin) in judetul Cluj si 98 localitati urbane si rurale (42 UAT inclusiv Zalau, Simleu Silvaniei, Cehu Silvaniei si Jibou) in judetul Salaj", a precizat ing. Calin Vasile Neamtu, directorul general al CA Somes SA.
Potrivit datelor companiei, proiectul va fi structurat in 26 de contracte de lucrari (23 de executie si trei de proiectare si executie), 6 contracte de servicii (inclusiv cel de Asistenta Tehnica pe perioada executiei lucrarilor din partea proiectantului) si alte doua de furnizare de produse.
Indicatorii fizici sintetici totali ai proiectului vizeaza realizarea a 604 km de retele de alimentare cu apa si 191 km de retele de canalizare (noi sau reabilitate) in judetul Cluj, respectiv 619 km retele de apa si 142 km retele de canalizare (noi sau reabilitate) in judetul Salaj, alaturi de realizarea sau modernizarea altor elemente de infrastructura: statii de pompare a apei/ apei uzate, rezervoare, statii de clorinare, instalatii de uscare si valorificarea namolului, reabilitarea de statii de tratare, trei statii de epurare, extinderea sistemului SCADA etc.
"Una din cele mai importante lucrari o va constitui realizarea unei aductiuni principale Cluj-Salaj, ce va avea o lungime de 164 km, si respectiv a altor 153 de km de aductiuni secundare, ca ramificatii ale celei principale, in efortul de a extinde sistemul regional integrat de alimentare cu apa, care sa elimine dependenta localitatilor care actualmente sunt alimentate din surse locale vulnerabile la schimbarile climatice. In total, acest proiect ambitios are in vedere realizarea sau reabilitarea a peste 1.800 km de retete in cele doua judete", a explicat ing. Calin Vasile Neamtu.
***
Compania de Apa Somes SA, institutie avand ca actionar principal Consiliul Judetean Cluj, a incheiat anul 2018 cu o cifra de afaceri de 185,93 milioane de lei, in crestere cu 1,5% fata de nivelul din 2017. In urmatorii doi ani, managementul societatii estimeaza noi majorari ale rulajului, care ar urma sa ajunga in 2019 la 212,1 milioane de lei si in 2020 la 220 milioane de lei. Pana in 2024, pe langa gestionarea investitiilor din fonduri europene, compania va continua implementarea unor proiecte complementare de mai mica anvergura, finantate din surse proprii ale acesteia.