Pe piata sistemelor de ventilare pentru aplicatii rezidentiale, anul 2016 a reprezentat un moment al continuarii trendului ascendent. Domeniul de profil din centrul Europei a consemnat o sporire cantitativa de +8%, dar o performanta notabila s-a remarcat doar in Germania (+9,7%). De asemenea, in timp ce sistemele centralizate de ventilare cu functie de recuperare a caldurii s-au pozitionat in mod optim, furnizorii acestora reusind sa livreze mai multe unitati ca in anul anterior (ceea ce a dus la modificarea cotei de piata), in 2016 sistemele descentralizate, insa tot cu elemente de recuperare a caldurii si-au demonstrat potentialul, cu o majorare cantitativa ce le-a asigurat o pondere in crestere, care a ajuns la 24,8% din total. Potrivit previziunilor actuale, segmentul central-european al sistemelor rezidentiale de ventilare va ramane relativ profitabil in 2017, cu o sporire cantitativa de +7,1%.
Acestea sunt doar cateva dintre concluziile unui studiu elaborat de cercetatorii Interconnection Consulting Group - Austria, care au mai subliniat ca valoarea totala a pietei de sisteme rezidentiale de ventilare in Europa Centrala (Germania, Austria si Elvetia) a ajuns la 233,7 milioane de euro in 2016, acest prag devenind cel de referinta.
„Sectorul este, de fapt, constituit din trei grupe de produse, din care elementele clasice de aerisire, fara functie de recuperare a caldurii au un grad semnificativ de utilizare si in prezent, in regiunea analizata. Din aceasta categorie, la nivelul lui 2016, doar in Germania s-a ajuns la o cota de 74,9% din total, dar s-a observat ca ponderea sistemelor respective se diminueaza usor, din cauza sporirii popularitatii elementelor moderne de ventilare, ce permit recuperarea caldurii. Astfel, sistemele de ventilare centralizata cu asemenea functie (central heat recovery ventilation units - CHRV), ce reprezinta principala grupa de produse din cele analizate, devin tot mai populare in Europa Centrala, cu o cota de 42% din total, in timp ce elementele de aerisire fara functie de recuperare a caldurii detin, in medie, o pondere de 33,2%. Cea de-a treia categorie, a carei importanta este in crestere, o constituie unitatile descentralizate (individuale sau locale) de ventilare cu posibilitatea recuperarii caldurii (DHRV), pentru care se constata o sporire masiva a popularitatii in Germania. Astfel, DHRV - sau asa-numitele unitati de ventilare pentru o singura incinta - au un mare succes pe piata germana, care se transpune, de fapt, intr-o schimbare fara echivoc a preferintelor utilizatorilor. Din acest motiv - si nu numai - sistemele DRHV si-au majorat cota de piata de la 16,9% (cat era in 2012) la 24,8% in 2016, mai ales ca nivelul cresterii cantitative pe acest segment a fost de +14,5% anul trecut. Operatorii pietei de constructii rezidentiale, in particular, solicita ventilatoare locale ce permit managementul si racirea aerului din incinte, criteriul decisiv de achizitie fiind reprezentat de faptul ca aceste sisteme se monteaza simplu si usor, atat la imobile noi, cat si la cele supuse renovarii, fiind disponibile la un pret mediu relativ redus”, a declarat Neva Rukonic, autoarea cercetarii.
Germania - un pionier pentru segmentul DHRV
Specialistii biroului austriac de consultanta mai arata ca, din punct de vedere al livrarilor de sisteme de ventilare pentru aplicatii rezidentiale in Europa Centrala, piata germana este cea mai importanta, ca dimensiune. „In Germania (unde in sectorul sistemelor rezidentiale de aerisire s-a consemnat, anul trecut, o valoare de 166 milioane de euro) a fost constatata cea mai puternica sporire a vanzarilor din domeniul analizat (+9,7%), comparativ cu celelalte doua state invecinate. Cresterea cererii de autorizatii de construire si, implicit, a numarului de permise acordate demonstreaza ca un trend pozitiv va contura piata germana a sistemelor de ventilare pe termen scurt si chiar mediu. Insa, in aceasta tara, cota sistemelor centralizate de management al aerului din incinte, prevazute cu functie de recuperare a caldurii (CHRV) este de 34,1%, reprezentand cel mai redus nivel din cele trei state in care se vorbeste limba germana, iar tendintele actuale reflecta o continuare a procesului de diminuare a gradului de utilizare pentru CHRV. De altfel, aceasta este o situatie normala, pentru ca piata de ventilatoare rezidentiale din Germania este in mod traditional dominata de sistemele individuale ce se monteaza in bai sau bucatarii (ce fac parte din categoria DHRV), iar vanzarile de asemenea sortimente au ajuns la 600.000 de unitati in 2016. Mai mult, sunt predominante sistemele fara functie de recuperare a caldurii, cu o cota de 74,9% din total. Revenind la intreg spatiul central-european, dinamica livrarilor de sisteme avansate, cu functii de recuperare a caldurii, a lasat de dorit anul trecut, ca urmare a cotatiilor scazute la energie, insa majorarea pe acest segment va continua sa se observe in viitorul apropiat”, a adaugat Neva Rukonic.
Dezvoltari diferite in Elvetia si Austria
Conform studiului, in Austria, piata sistemelor de ventilare pentru aplicatii rezidentiale (cu o valoare de 19,8 milioane de euro) s-a contractat cu -0,3% in 2016, in termeni cantitativi, fara sa existe posibilitatea inversarii acestui trend pana in 2018. In schimb, in aceasta tara, predomina sistemele centralizate CHRV, cu o cota de 51%, dar vanzarile de asemenea produse sunt in declin (-12% din punct de vedere cantitativ), ceea ce se va intampla si in anii urmatori. Astfel, ca urmare a cresterii competitiei exercitate de producatorii unitatilor DHRV, livrarile pe segmentul CHRV sunt estimate sa se diminueze cu inca -11,9% in 2017, dar in domeniul produselor fara functie de recuperare a caldurii va avea loc o dezvoltare usoara (+1,5%). In Elvetia, sectorul analizat s-a majorat cu +2,9% in 2016, iar trendul ascendent ar trebui sa se observe si in continuare. La nivelul Confederatiei Elvetiene, cea mai mare crestere pe piata specifica s-a constatat in cazul CHRV (+5,1%), aceste produse fiind urmate, din punct de vedere al ratei de majorare cantitativa, de cele din categoria DHRV (+2,1%), in timp ce la dispozitivele de aerisire simple, fara functie de recuperare a caldurii, s-a constatat un regres (-3,7%)
Schimbarile structurale determina achizitii strategice
In termeni de productie, operatorii industriei central-europene a sistemelor de ventilare pentru aplicatii rezidentiale sunt constienti, deja, de trendul tot mai vizibil orientat spre achizitia de sisteme DHRV si actioneaza in consecinta. Neva Rukonic considera, in acelasi timp, ca tocmai aceasta tendinta determina companiile importante sa preia, prin diverse programe de achizitii strategice, afacerile unor producatori cu dimensiuni mai mici, dar strict specializati pe segmentul DHRV. „Cel mai recent exemplu in acest sens este dat de integrarea fabricantului de sisteme DHRV Blumartin in corporatia suedeza Swegon, ai carei manageri si actionari spera sa se pozitioneze mult mai bine ca in prezent pe piata germana de profil. Si aceasta pentru ca, desi este cea mai importanta ca dimensiuni, piata sistemelor de ventilare din Germania se caracterizeaza, deocamdata, printr-un grad redus de concentrare. In consecinta, primele zece companii specializate ce activeaza in Germania controleaza 32,8% din livrarile totale, spre deosebire de Austria, unde cota de piata a primelor zece societati cumuleaza 58,3%”, a concluzionat autoarea cercetarii.
***
In fine, dar nu in ultimul rand, estimarile Interconnection pentru intregul domeniu analizat, din cele trei state central-europene, reflecta faptul ca pe piata regionala a sistemelor de ventilare, pornind de la cele 912.900 de unitati, in valoare de 233,7 milioane de euro din 2016, pana in 2019 indicii de crestere compozita CAGR vor fi de +4% (in plan cantitativ) si +4,7% (ca valoare), astfel: 977.900 de unitati si 246,2 milioane de euro in acest an, 1,037 milioane de unitati si 259,3 milioane de euro in 2018 si circa 1,098 milioane de unitati, respectiv 273,7 milioane de euro in 2018, cota de 300 de milioane de euro urmand sa fie atinsa, probabil, in 2019-2020. O alta diagrama indica, insa, faptul ca pe termen mediu gradul de utilizare a celor trei categorii de sisteme nu se va modifica semnificativ, deoarece in 2019 elementele clasice de ventilare vor avea o cota de 33,2%, fiind urmate de produsele tip CHRV (cu 26,2%), respectiv surclasate de cele DHRV (cu 40,6%). Informatii suplimentare, la www.interconnectionconsulting.com, iar pentru descarcarea diagramelor referitoare la structura pietei si la evolutia cantitativa/valorica a acesteia, click aici si aici!