Secunet Project este o companie specializata in furnizarea de sisteme complete si complexe de securitate si siguranta. Firma beneficiaza de serviciile unei echipe formate din specialisti cu vasta experienta in executia sistemelor de securitate pentru toate tipurile de obiective. Divizia specializata in aria sistemelor de securitate si siguranta furnizeaza solutii complexe pentru toate tipurile de obiective, iar cea de consultanta in constructii ofera un spectru extins de servicii, cum ar fi managementul proiectelor, verificarea si validarea situatiilor de lucrari, intocmirea estimarilor valorice si dirigentie de santier pentru o gama larga de specializari. Profesionalismul, implicarea si perseverenta in obtinerea celor mai bune rezultate sunt caracteristici definitorii pentru Secunet Project, mentinand compania la standarde inalte in ceea ce priveste calitatea produselor oferite. In cele ce urmeaza, directorul tehnic al companiei, Dan Simion, ofera detalii despre proiectele cele mai recente, conturand, totodata, o perspectiva obiectiva a dezvoltarii companiei pe termen mediu si lung.
- Cum a evoluat piata de automatizari si sisteme de securitate in 2022 si in primele 11 luni din 2023?
- Suntem intr-o lume in plina expansiune si foarte diversificata, in care piata de automatizari si sisteme de securitate experimenteaza transformari semnificative. Chiar daca ultimii ani au fost afectati de incertitudinea generata de factori precum pandemia si evolutiile geopolitice, acest lucru nu a dus la amanarea proiectelor, ci a pus un accent pe adaptarea la noi conditii de lucru. In ultimul an, observam o crestere a solicitarilor pentru oferirea de servicii de consultanta in vederea obtinerii de finantari prin diverse programe. In cadrul companiei, am investit multa energie in aceasta directie si am obtinut finantari pentru diverse autoritati publice. Cele mai multe proiecte au fost destinate reducerii amprentei de carbon, avand un impact semnificativ asupra mediului. Printre acestea se numara cladirile eficiente energetic, energia verde - statii de incarcare electrice si panouri fotovoltaice.
De asemenea, digitalizarea a ajuns la un nivel foarte ridicat si in Romania, investindu-se masiv in aceasta directie, prin programe nationale si europene. Programele respective includ dotarea scolilor cu tehnologie moderna, digitalizarea primariilor si implementarea de supravegheri video urbane. In sectorul privat, s-a pus accent pe digitalizarea IMM-urilor. Un factor important remarcat in ultimul an este implementarea tehnologiei AI in domeniul securitatii - lucru care reflecta o adaptare rapida la schimbari si inovatie, pentru a raspunde unor cerinte tot mai complexe.
- Care sunt perspectivele de dezvoltare a segmentului pe termen scurt, mediu si lung? Ce tendintele se remarca din punct de vedere al noilor tehnologii si sigurantei in utilizare?
- Romania traverseaza cea mai buna perioada istorica din perspectiva finantarilor externe, fapt evidentiat de lansarea unor programe importante de finantare, precum PNRR, POIM, Programe Regionale etc. Pe termen scurt, mediu si lung, aceste programe vor genera cu siguranta proiecte in domeniul nostru de interes si ne vor ajuta sa ne specializam pe tehnologii noi, deschizand, astfel, noi ramuri de business, cum ar fi mobilitatea urbana verde.
Pe termen mediu, asistam la o expansiune semnificativa a Internetului Lucrurilor (IoT), cu o estimare de crestere a numarului de utilizatori cu peste 100% pana in 2025, comparativ cu 2023. Aceasta evolutie va genera o cerere crescuta pentru solutii de automatizare ce vor gestiona datele generate de dispozitivele IoT. In contextul dat, am investit in tehnologia legata de senzori, dezvoltand o solutie matura pentru gestionarea locurilor de parcare. Pe termen lung, conformitatea cu reglementarile de securitate va deveni tot mai complexa si esentiala. De asemenea, etica in tehnologie va fi la fel de importanta ca inovatia in dezvoltarea si implementarea acestor tehnologii.
- Precizati nivelul cifrei de afaceri realizate de companie in primele sase luni din 2023 si realizati o estimare pentru intregul an.
- In primele sase luni ale anului 2023, Secunet Project a inregistrat o crestere semnificativa a cifrei de afaceri, continuand tendinta ascendenta observata in anii anteriori. Chiar daca la momentul acesta nu putem oferi cifre specifice, cu siguranta vom mentine un trend de crestere pana la sfarsitul lui 2023. Aceasta evolutie favorabila reflecta angajamentul constant de a furniza solutii de inalta calitate. Succesul nostru a fost posibil datorita eforturilor sustinute ale intregii echipe, precum si increderii clientilor.
- Care sunt principalele marci pe care le comercializati si pentru ce categorii de produse aveti cele mai multe solicitari?
- In decursul acestui an, ne-am specializat in sistemele de Building Management (BMS) cu tehnologia Honeywell, contribuind, astfel, la cresterea eficientei energetice si a confortului in cladirile comerciale. De asemenea, ne-am specializat in solutii de securitate perimetrala pentru obiective strategice, impreuna cu furnizorul nostru Senstar. Printre cele mai importante proiecte in care fost implicati se numara "Solutii Inteligente pentru Transformarea Digitala a Serviciului Public de Parcare la nivelul Municipiului Arad", dezvoltand tehnologii pentru gestionarea eficienta a parcarilor si imbunatatirea experientei soferilor. Doresc sa evidentiez ca sistemul nostru inteligent de Management al Parcarilor ajuta la simplificarea cautarii locurilor de parcare si, cel mai important, reduce amprenta de carbon. Ne putem mandri, de asemenea, cu contributia noastra, mica dar importanta, la construirea Catedralei Mantuirii Neamului, o realizare semnificativa. Totodata, am finalizat cu succes proiecte de reabilitare energetica pentru Liceul Teoretic Recas si sala de sport Recas, obtinand finantarea necesara si aducand un plus de sustenabilitate acestor institutii. Am finalizat inclusiv executia lucrarilor la obiectivul de investitii "Sistem de supraveghere electronica a Penitenciarului Jilava". Putem spune ca suntem dedicati continuarii colaborarii si aducerii inovatiei in beneficiul comunitatilor si al mediului inconjurator.
- Ce obiective aveti pentru anul viitor? Aveti in vedere extinderea productiei/ paletei de furnizori sau lansarea de produse noi in perioada urmatoare?
- Pentru anul viitor, ne propunem sa realizam o analiza obiectiva asupra evolutiei noastre si sa venim cu solutii care sa duca la extinderea prezentei in proiecte, consolidandu-ne rolul in dezvoltarea solutiilor cu impact asupra comunitatilor si mediului. Suntem hotarati sa mentinem ritmul de crestere, acest lucru fiind asigurat prin dezvoltarea de parteneriate, ce vor duce la diversificarea portofoliului de produse si servicii. Una dintre directiile de business pentru anul viitor este dezvoltarea, in parteneriat, a unor solutii de iluminat inteligent. De asemenea, bazandu-ne pe experienta pe care o avem in proiectare, ne dorim ca in 2024 sa ne concentram atentia in zona mobilitatii urbane. Astfel, pregatim un portofoliu de produse si servicii destinate sectorului respectiv.
- Care sunt principalele provocari pe care le intampinati in activitate, in aceasta perioada?
- O problema reala este cea legata de birocratia excesiva din domeniul public, fapt care duce la intarzieri majore in avizarea proiectelor. In ceea ce priveste lanturile de aprovizionare, am depasit perturbarile cauzate de pandemie si am reusit sa ne asiguram ca livram produsele in timp util, demonstrand astfel capacitatea echipei de adaptare la schimbari.
- Ce oportunitati intrevedeti pe piata de profil in anii urmatori?
- Stim ca avem in fata o piata in crestere, ce ofera o serie de oportunitati semnificative in anii urmatori. In acest sens, as dori sa evidentiez urmatoarele directii: reabilitarile spitalelor si digitalizarea institutiilor publice creeaza o oportunitate reala pentru anii urmatori (prin solutiile pe care le oferim putem acoperi nevoie generata de aceste proiecte); implicarea noastra activa in obtinerea de finantari pentru proiecte de eficienta energetica (ce va genera, in anii urmatori, investitii si proiecte pentru mediul privat de afaceri); colaborarile cu autoritatile locale si alte entitati pentru proiecte inovatoare, cum ar fi gestionarea eficienta a parcarilor si mobilitatea urbana, ce pot reprezenta oportunitati valoroase de a aduce inovatii in beneficiul comunitatilor si al mediului inconjurator. Aceste perspective pozitive si experienta noastra in domeniu ne incurajeaza sa exploram si sa valorificam pe deplin oportunitatile viitoare din aceasta piata in continua evolutie.