Compania specializata in domeniul energetic Energobit SA, din Cluj-Napoca, a contractat, in perioada mai - august 2015, lucrari publice in valoare totala de 221,25 milioane de lei (fara TVA), proiectele vizand executia de lucrari de integrare in sistemul SCADA, conectarea la retelele nationale de distributie a energiei electrice, modernizarea unor statii electrice, precum si servicii de mentenanta si revizii tehnice pentru mai multe filiale ale companiilor Electrica SA, CEZ Distributie si Transelectrica SA.
Cel mai mare contract a fost adjudecat de companie la jumatatea lunii iulie 2015, in valoare de 141,5 milioane de lei (fara TVA) si vizeaza asigurarea de servicii de mentenanta constand in revizii tehnice, reparatii accidentale/ de nivelul 1/ la echipamente energetice, precum si alte interventii la instalatiile de inalta, medie si joasa tensiune din retelele electrice de distributie apartinand CEZ Distributie SA. Lucrarile vor fi efectuate pe intreaga raza a regiunii Sud-Vest Oltenia. Acordul-cadru a fost semnat cu Energobit SA, care a fost singurul ofertant la licitatia organizata de beneficiar, pentru o durata de 48 de luni incepand de la data atribuirii contractului.
Tot pentru CEZ Distributie SA, Energobit va realiza, prin divizia Energobit Control Systems, serviciile de proiectare pentru lucrari de investitii, racordarea la reteaua electrica de distributie (RED) in instalatii de medie si joasa tensiune, precum si realizarea de studii de dezvoltare in zona de activitate aferenta beneficiarului. Pentru 42,13 milioane de lei (fara TVA), compania va asigura serviciile de arhitectura/ inginerie/ de amenajare urbana si peisagistica, precum si pe cele conexe de consultanta stiintifica si tehnica, respectiv pe cele de testare si analiza tehnica, in zona Olteniei, pe raza judetelor Dolj, Arges, Valcea, Gorj, Olt, Mehedinti si Teleorman. Acordul-cadru a fost semnat pentru o perioada de 30 de luni de la data atribuirii contractului, oferta Energobit fiind selectata dintr-un numar total de opt documentatii primite la sediul beneficiarului. Criteriul principal de atribuire a fost reprezentat de pretul cel mai scazut.
Pentru Electrica Distributie Transilvania Nord SA, Energobit SA va realiza lucrari de pregatire pentru integrarea in sistemul SCADA (etapa a treia), in valoare de 9,43 milioane de lei (fara TVA). Potrivit anuntului de atribuire publicat in cadrul SEAP, Energobit va realiza lucrarile de modernizare a circuitelor secundare pentru 46 de celule de 110 kV si 209 celule de medie tensiune, in vederea pregatirii instalatiilor din statii pentru integrarea in sistemul de teleconducere EMS/ DMS/ SCADA existent, astfel incat sa poata fi asigurate toate functiile necesare de protectie automatizata si control.
Un alt contract adjudecat de Energobit SA in luna iulie 2015 vizeaza modernizarea statiei 400/110/10 kV Cluj - Est, detinuta de Transelectrica SA. Proiectul, in valoare de 14,94 milioane de lei (fara TVA), va fi implementat in 24 de luni de la atribuirea acestuia. Interventiile Energobit vot include, printre altele, atat executia de lucrari si livrarea de echipamente performante, cat si servicii de proiectare, comisionare, inginerie si dare in exploatare. Vor fi modernizate integral echipamentele principale si secundare aferente substatiilor de 400kV, 110kV si 10V, cu furnizare, montare, testare si punere in functiune a acestora.
Alte lucrari contractate recent de Energobit SA vizeaza modernizarea liniilor electrice aeriene (LEA) de 20 kV din zona Valea Mare - Cerna (judetul Gorj), prin trecerea in LES (linii electrice subterane), proiect in valoare de 1,15 milioane de lei (fara TVA) contractat de CEZ Distributie SA, precum si modernizarea statiei 110/20/6 kV Predeal (judetul Brasov), lucrare in valoare de 12,1 milioane de lei (fara TVA), avand ca beneficiar Electrica Distributie Transilvania Sud.
***
Cu activitate in domeniul energetic incepand din 1990, Energobit SA este prima companie din cadrul grupului cu acelasi nume, lider si specialist recunoscut in domeniu, cu o experienta semnificativa in proiectele energetice de profil. Anul trecut, compania a realizat o cifra de afaceri de 307,37 milioane de lei, in scadere cu 23% fata de nivelul de 398,99 milioane de lei raportat la finele lui 2013. Anul trecut, societatea a lucrat, in medie, cu 450 de salariati.