RO EN
Coșul este gol

ELECTROGRUP SA construieste o centrala fotovoltaica in Baile Herculane

Compania Electrogrup SA - Cluj-Napoca, specializata in derularea de proiecte complexe de infrastructura energetica, de telecomunicatii si constructii civile, va primi fonduri de 14,4 milioane de lei (fara TVA) pentru proiectarea si executia unei centrale fotovoltaice pentru productia energiei electrice prin conversia energiei solare, in orasul Baile Herculane (judetul Caras-Severin). Beneficiarul investitiei este reprezentat de Primaria Baile Herculane, finantarea fiind asigurata aproape integral din fonduri europene, prin Programul Operational Sectorial "Cresterea Competitivitatii Economice". Proiectul consta in montarea de panouri solare fotovoltaice, cuplate la un invertor, cu toate accesoriile incluse (cabluri electrice) si instalarea unui contor electric pentru a masura cantitatea de energie produsa si livrata in retea. Panourile solare fotovoltaice sunt folosite la transformarea energiei solare in energie electrica, asigurand necesarul de energie pentru functionarea cladirilor social-administrative ale orasului. Unitatea va deveni functionala incepand din anul 2016. Oferta Electrogrup SA a fost selectata din patru documentatii depuse de agentii economici interesati, pe criteriul ofertei celei mai avantajoase din punct de vedere economic.
Un alt proiect contractat recent de companie vizeaza modernizarea statiei de transformare de 110/20 kV din localitatea Pastarnacu (judetul Prahova) si integrarea acestuia in sistem SCADA. Valoarea investitiei este de 6,9 milioane de lei (fara TVA), beneficiarul proiectului fiind Filiala de Distributie a Energiei Electrice - Electrica Distributie Muntenia Nord SA. Vor fi realizate interventii la nivelul circuitelor primare/ secundare, precum si integrarea in sistemul SCADA si executia lucrarilor aferente de constructii. Contractul a fost adjudecat in luna august de Electrogrup SA, la licitatie participand, in total, 15 entitati juridice. Criteriul principal de atribuire a fost reprezentat de pretul cel mai scazut al ofertei economice.
In 2014, Electrogrup SA a inregistrat o cifra de afaceri de 103,3 milioane de lei, in scadere cu 44,3% fata de nivelul de 185,6 milioane de lei inregistrat in 2013, in timp ce profitul net raportat de societate la Ministerul Finantelor Publice s-a plasat la 14,77 milioane de lei in 2014 (-38,8%). In ultimii ani, compania a lucrat, in medie, cu 250 de angajati.
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter