Operatorul regional Apa Canal Sibiu SA va implementa, in perioada urmatoare, un proiect in valoare totala de 225,5 milioane de euro, ce prevede extinderea si modernizarea retelelor de apa si canalizare din judetele Sibiu si Brasov. Finantarea va fi asigurata prin Programului Operational Infrastructura Mare (POIM) 2014-2020, aceasta avand o valoare de circa 175 milioane de euro, echivalenta cu 92,12% din valoarea totala eligibila aprobata.
Se vor realiza lucrari de infrastuctura de alimentare cu apa potabila, colectare si epurare a apelor uzate in 26 de Unitati Administrativ Teritoriale, 19 fiind din judetul Sibiu si 7 din Brasov: Consiliul Judetean Sibiu, Consiliul Judetean Brasov, municipiile Sibiu si Fagaras; orasele Cisnadie, Avrig, Saliste, Miercurea Sibiului si Ocna Sibiului; comunele Cristian, Tilisca, Rasinari, Poplaca, Sadu, Sura Mare, Sura Mica, Slimnic, Rosia, Selimbar, Racovita, Vurpar, Beclean, Voila, Lisa, Recea si Mandra.
Investitiile privind infrastructura de apa potabila vor include: reabilitarea unei statii de captare de suprafata, constructia a 156 km de aductiuni si reabilitarea altor 55 km, constructia a 13 statii de clorinare, reabilitarea a doua statii de tratare a apei, constructia a 16 statii de pompare a apei potabila si reabilitarea altor doua, constructia a 11 rezervoare de inmagazinare si reabilitarea altor 10, precum si executia a 164 km de retea de distributie si reabilitarea altor 100 km.
La nivelul retelei de infrastructurp de apa uzata se vor realiza 40 km de canalizare noua si reabilitarea a 22 km, constructia a 8 km de conducte de refulare si reabilitarea a 0,3 km, constructia a 10 colectoare noi, executia a 26 de statii de pompare a apei uzate menajere si reabilitarea altor 3, reabilitarea statiilor de epurare de la Saliste, Cristian, Fagaras si Sibiu si constructia uneia noi la Miercurea Sibiului, executia unei instalatii de uscare a namolului deshidratat (in amplasamentul SEAU Mohu existenta), a unui sistem integrat SCADA nou, a unui laborator analiza a apei, precum si achizitia de utilaje si echipamente de intretinere a retelelor de apa si apa uzata si pentru detectarea pierderilor de apa.
In urma realizarii acestor investitii, in aria de operare a Apa Canal Sibiu SA, gradul de conectare al populatiei la retelele publice de apa potabila va fi de aproximativ 98%, iar gradul de conformare privind epurarea apelor uzate a populatiei din aglomerarile mai mari de 2.000 de locuitori echivalenti va fi de aproximativ 99%.