Conducerea Consiliului Judetean Prahova ia in calcul toate solutiile pentru gasirea finantarii necesare si realizarea, in regim de urgenta, a centurilor ocolitoare, investitii care vin la pachet cu o serie de beneficii pentru locuitorii judetului, si nu numai.
Printre acestea, reamintim descongestionarea traficului, diminuarea timpului de deplasare, reducerea emisiilor de gaz cu efect de sera, dezvoltarea zonelor adiacente acestor lucrari, prin atragerea investitorilor si crearea locurilor de munca etc.
In acest sens, consilierii judeteni au aprobat, in cadrul sedintei extraordinare a Consiliului Judetean Prahova, din 18 octombrie 2021, depunerea solicitarii de finantare prin Programul National de Investitii "Anghel Saligny“ pentru realizarea variantelor ocolitoare de la Comarnic, Mizil si Paulesti.
Totodata, acestia au votat si proiectul privind incheierea unui Protocol de colaborare intre Judetul Prahova, Ministerul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Administratiei si Compania Nationala de Investitii "C.N.I." S.A., in vederea realizarii obiectivului „Varianta ocolitoare Banesti - Valea Doftanei”.
Varianta ocolitoare Comarnic
- Lungime drum: aproximativ 5,9 km, regim de drum judetean
- Lucrarile vor cuprinde: aparari de maluri; consolidari pentru ramblee si deblee; intersectii giratorii cu DJ103R si DN1 (la capetele tronsonului); intersectii cu strazile: Ghiosesti, Podul lui Neag; parte carosabila cu una sau doua pante, incadrata cu borduri de beton sau acostamente; trotuare; rigole carosabile sau santuri de beton; realizarea a trei poduri peste raul Prahova sau afluenti si unul peste calea ferata s.a.
- Valoarea investitiei - 172.220.914,64 lei (cu TVA)
- Durata implementarii: - 24 de luni de la data semnarii contractului de finantare
Varianta ocolitoare Mizil
- Lungime drum: 7,5 km, regim de drum judetean
- Lucrarile vor cuprinde, pe langa realizarea unei parti carosabile prevazuta cu acostamente, rigole, si realizarea a 2 poduri si a 5 podete, aparari/consolidari de mal acolo unde se impun, semnalizare rutiera s.a.
- Valoarea investitiei - 78.031.063,90 lei (cu TVA)
- Durata implementarii: - 18 de luni de la data semnarii contractului de finantare
Varianta ocolitoare Paulesti
- Lungime drum: 9,2 km, regim de drum judetean
- Investitia va cuprinde, pe langa realizarea unei parti carosabile prevazuta cu acostamente, rigole, si construirea a 4 podete transversal, lucrari de arta pentru traversarea obstacolelor intanite, pista pentru biciclisti, parapet marginal, gard de plasa s.a.
- Valoarea investitiei - 150.332.465,62 lei (cu TVA)
- Durata implementarii: - 12 de luni de la data semnarii contractului de finantare
Varianta ocolitoare Banesti-Valea Doftanei
- Lungime drum: aproximativ 20 km, regim de drum judetean
- Lucrari de tip poduri si podete, de pasarele, de stabilizare a malurilor si amenajarea cursului raului Doftana in zonele afectate.
- Varianta ocolitoare propune racordarea cu DN1 in zona localitatii Banesti, traversarea raului Doftana si continuarea pe un traseu paralel cu raul pana la intersectia cu DJ102I.
Conform Protocolului de colaborare, aprobat de catre alesii judeteni, Ministerul Dezvoltarii Lucrarilor Publice si Administratiei va asigura finantarea pentru toate fazele realizarii obiectivului, de la proiectare pana la finalizarea executarii lucrarilor, prin Compania Nationala de Investitii, iar organizarea si gestionarea Unitatii de Implementare a Proiectului (corespondenta cu CNI, proceduri de achizitie publica pentru lucrarile in sarcina beneficiarului, etc) revine administratiei judetene.