RO EN
Coșul este gol

DAMBOVITA: Avans proiect de 450 milioane euro, extindere retea de apa si canalizare

Presedintele Consiliului Judetean Dambovita (CJD), Corneliu Stefan, a participat, alaturi de primarul municipiului Targoviste, Cristian Daniel Stan, la conferinta de presa gazduita de managerul Companiei de Apa Targoviste Dambovita, Adrian Dumitru, cu prilejul semnarii contractului de furnizare „DB-CF-02-Furnizare utilaje si echipamente operationale” - Lot 2: 42900000-5 - Diverse utilaje de uz general si special, din cadrul „Proiectului Regional de dezvoltare a Infrastructurii de apa si apa uzata din judetul Dambovita, in perioada 2014-2020”, in valoare de 124.000.000 lei.
„Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apa si apa uzata in judetul Dambovita” beneficiaza de o finantare in valoare de 449.874.319 Euro, echivalentul a 2.225.573.245,96 lei, in cadrul Programului Operational Infrastructura Mare (POIM) si prevede reabilitarea, extinderea si infiintarea de retele noi de alimentare cu apa si canalizare in 52 de unitati administrativ-teritoriale (UAT-uri) - comune, orase, municipii - si realizarea de investitii complementare in alte 9 UAT-uri.
Cu acest prilej, presedintele CJD, Corneliu Stefan, a vorbit despre impactul urias pe care proiectul il va avea pentru judetul nostru, atat prin amploarea lucrarilor, cat si prin numarul localitatilor beneficiare: „Cel mai mare proiect cu fonduri europene din judetul nostru avanseaza. Astazi, se semneaza contractul de furnizare echipamente cu o valoare de aproximativ 30.000.000 de lei si, in momentul de fata, sunt in desfasurare alte 5 licitatii pentru surse de apa, rezervoare, statii de clorinare si aductiuni de peste 124.000.000 de lei. Vorbim aici despre investitii care vor duce la imbunatatirea conditiilor de operare si intretinere ale sistemelor de alimentare cu apa si canalizare in 31 de localitati dambovitene din cele 52 care sunt incluse in proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apa si apa uzata din judetul nostru. Beneficiarii acestui proiect sunt peste 250.000 de damboviteni. Se vor realiza peste 300 de km de retele noi de apa, dar si sute de km de retele de canalizare. La acestea se adauga alte 9 localitati cu investitii complementare. In mai putin de un an, am reusit deblocarea acestui proiect foarte important pentru Dambovita”.
Dintre obiectivele principale ale proiectului, amintim: 300,5 km de retea noua de distributie a apei potabile si 59,9 km de retea de apa - reabilitata; 198 km de conducte de aductiune extinse si reabilitate; 8 statii de tratare nou-construite; 11 rezervoare de inmagazinare reabilitate; 17 rezervoare de inmagazinare a apei potabile, nou-construite.
In ceea ce priveste apa uzata, proiectul se va concretiza in infiintarea, dar si extinderea retelelor de canalizare cu 448 km; realizarea unei conducte colectoare de transfer - refulare sub presiune, in lungime de 133 km; construirea a 2 statii de epurare; extinderea a 7 statii de epurare existente. Totodata, vor fi infiintate un dispecerat regional SCADA si 18 dispecerate locale.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter